18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialMETEO: Vreme instabilă, joi și vineri

METEO: Vreme instabilă, joi și vineri

Vremea va fi în general instabilă, în următoarele două zile. Astfel, în Oltenia, Muntenia, Tansilvania și Moldova, precum și în zona montană vor fi înnorări accentuate și, local, averse și descărcări electrice, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Joi, vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate în Oltenia, Muntenia, Transilvania şi Moldova, precum şi în zona montană, unde, local, vor fi averse şi descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi astfel de fenomene se vor semnala izolat. Punctiform vor fi căderi de grindină şi se vor cumula cantităţi de apă de peste 20 – 25 l/mp.

 

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 – 23 de grade în nordul ţării şi în depresiuni şi 32 de grade în sud-estul Munteniei şi în Dobrogea continentală, iar cele minime se vor situa între 10 şi 22 de grade.

În Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza şi noaptea şi se vor semnala ploi de scurtă durată, descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 17 – 19 grade.

Vineri, în sud-estul şi nord-vestul ţării, vremea va fi predominant frumoasă, cerul va fi variabil şi doar izolat vor fi ploi de scurtă durată. În restul teritoriului, mai ales în cursul zilei, vor fi înnorări temporar accentuate şi, local, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi căderi de grindină şi cantităţi de apă mai însemnate.

Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în depresiuni şi 32 de grade în sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 grade în depresiuni şi 23 de grade în nordul litoralului.

 

Cele mai citite

AUDIO. Dan Podaru propune construirea de campusuri pentru preșcolari și elevi în sectorul 1

Candidatul Partidului Ecologist Român (PER) la funcția de primar al sectorului 1, Dan Podaru, propune construirea unor campusuri cu grădinițe, școli, afterschool-uri și spații...

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

Problemele pentru celebrii chefi bucătari nu se opresc. Antena 1 dă PRO TV în judecată

Scandalul dintre Antena 1 și cei trei chefi, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu, a escaladat, implicând acum și postul de televiziune Pro...
Ultima oră
Pe aceeași temă