18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialMETEO: Vremea devine instabilă la început de săptămână

METEO: Vremea devine instabilă la început de săptămână

ANM informează că, luni, Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, în cea mai mare parte a ţării. În regiunile vestice, nordice şi centrale, precum şi în zonele montane, temperaturile vor scădea spre valori normale la această dată şi vor fi înnorări temporar accentuate, averse torentiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină.

Cantitătile de apă vor depăsi local 25 l/mp si izolat 50…60 l/mp. In restul zonelor,  vremea se va mentine călduroasă, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură – umezeală (ITU) se va situa in jurul pragului de 80 de unităti. Vor fi si aici fenomene specifice instabilitătii atmosferice, dar acestea vor apărea, pe arii mai restranse, mai ales spre seară si noaptea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 24 de grade in Maramures si dealurile Crisanei si 35 de grade, izolat in Muntenia, iar cele minime se vor situa intre 14 si 24 de grade.

Şi la Bucureşti, vremea va fi călduroasă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar in orele după-amiezii, indicele temperatură – umezeală (ITU) se va situa in jurul pragului de 80 de unităti. Cerul va fi variabil, dar noaptea, instabilitatea va fi in crestere si vor fi posibile averse, insotite de descărcări electrice si intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa in jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 19…21 de grade.

Cele mai citite

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă