13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialMeteo: Vremea intră într-un proces de răcire, de marți

Meteo: Vremea intră într-un proces de răcire, de marți

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni după-amiază, o informare meteorologică de răcire a vremii, precipitaţii, ninsori consistente la munte şi intensificări ale vântului, care va fi în vigoare începând de marți, la ora 9.00 și până joi, la ora 18.00.

Astfel, se vor semnala precipitaţii în toată ţara. Vor fi ploi, iar începând din noaptea de miercuri spre joi, în estul şi în sud-estul Transilvaniei şi în jumătatea de nord a Moldovei precipitaţiile vor fi mixte. La munte vor predomina ninsorile, mai consistente în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. 

În sudul, estul şi centrul teritoriului se vor cumula, în special în data de 23 martie, cantităţi de apă de 15-25 l/mp, iar local, mai ales în zona deluroasă, peste 30 l/mp. 

Vântul va avea intensificări temporare, cu precădere pe parcursul zilei de 23 martie, în majoritatea zonelor, cu rafale de peste 55-60 km/h în regiunile sudice şi la munte. 

Valorile termice diurne vor fi în scădere, caracterizând, în cea mai mare parte a ţării, o vreme rece pentru ultima decadă a lunii martie. 

Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...
Ultima oră
Pe aceeași temă