7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialMiercurea Ciuc: ZERO grade Celsius

Miercurea Ciuc: ZERO grade Celsius

Județul Harghita a fost la limita înghețului, vineri dimineață. Meteorologii de la Miercurea Ciuc au consemnat o minimă de 0,1 grade Celsius, cea mai scăzută temperatură din această vară în ţară, informează Mediafax.

Meteorologul Lado Gabriella a declarat că temperatura de 0,1 grade Celsius a fost înregistrată la Staţia Meteo Miercurea Ciuc în intervalul 5.30 – 6.30.

Meteorologii de la Centrul Meteo Regional din Târgu Mureş au declarat, la rândul lor, că dimineaţa de vineri a fost cea mai rece din această vară în ţară.

Potrivit acestora, valori termice atât de scăzute nu s-­au înregistat în luna august în anii precedenţi.

"La Miercurea Ciuc a fost, astăzi, cel mai rece în ţară în această vară, temperaturile minime coborând până la limita îngheţului. Responsabil pentru răcirea accentuată este un ciclon mediteranean rece care pătruns şi s-a localizat în zona depresionară din estul Transilvaniei şi care se va menţine şi pe parcursul zilei de mâine. Nu am mai avut temperaturi de zero grade Celsius, ca astăzi, la Miercurea Ciuc în anii precedenţi în luna august, excepţie făcând masivele înalte”, a precizat Liliana Ciontea, meteorolog la Centrul Meteo Regional din Târgu Mureş.

Potrivit acesteia, alte valori minime înregistrate, vineri dimineaţă, în Harghita au fost de 2 grade Celsius la Joseni, 4,1 grade la Topliţa, 3,4 grade Celsius şi brumă în pasul Bucin, cea mai ridicată temperatură, de 6 grade Celsius, fiind consemnată la Odorheiu Secuiesc.

Minima absolută a lunii august în Harghita, de minus 1,9 grade Celsius, a fost înregistrată în anul 1980, în vreme ce maxima absolută, de 34,9 grade, a fost consemnată de meteorologii din aceeaşi localitate în anul 1957.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă