14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialNinsorile și viscolul se întorc, de luni, în România. Temperaturile vor ajunge...

Ninsorile și viscolul se întorc, de luni, în România. Temperaturile vor ajunge la -14 grade, în următoarele trei zile

Ninsorile și viscolul puternic revin, de luni seara, în Banat,Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, potrivit meteorologul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Oana Păduraru, citată de Mediafax.

Astfel, vremea rece în mare parte din ţară, geroasă dimineaţa şi noaptea în majoritatea zonelor, dar îndeosebi în partea de nord şi de centru.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 7 şi 3 grade iar minimele în general între minus 14 şi minus 4 grade.

Începând de luni noapte, se va înnora în cea mai mare parte din ţară şi va ninge în Banat, Oltenia, Muntenia şi în Dobrogea, cu o intensitate mai mare în extremitatea sudică., spre Lunca Dunării.

Sunt vizate judeţele de la Lunca Dunării, cele de jos – Teleorman, Giurgiu. Vor fi şi intensificări ale vântului cu viteze de 45-55 km/h în zonele în care va ninge. În sudul Banatului, în Bărăgan şi în Dobrogea vor fi şi rafale chiar de peste 60km/h. 

Luni noaptea, în estul Dobrogei, deci zona litoralului, vor fi şi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. Vor scădea în intensitate din cursul zilei de miercuri. După aceea, vremea rămâne rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în mare parte din ţară şi ninsori slabe doar izolat tot îndeosebi în partea de sud.

În contextul avertizărilor făcute de meteorologi, pregătiri se fac şi la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Forţele de intervenţie în cazuri de urgenţă susţin că sunt pregătite la nivelul fiecărui judeţ unde s-ar putea instala o astfel de situaţie.

„Ca urmare a avertizărilor meteo vor fi activate grupele operative şi Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă de la nivelul fiecărui judeţ, astfel încât să se poată interveni operativ în sprijinul populaţiei. În prima fază, sunt luate măsuri preventive în scopul protejării vieţii oamenilor. Cetăţenii sunt rugaţi să anunţe situaţiile de urgenţă la 112 pentru ca autorităţile să poată interveni. De asemenea, sunt rugaţi să respecte întocmai indicaţiile şi recomandările autorităţilor, pentru a evita să se pună în pericol”, informează MAI. 

La rândul lor, poliţiştii Brigăzii Rutiere fac o serie de recomandări șoferilor care pleacă la drum luni, cât şi pentru pietoni.

„Vă recomandăm să vă informaţi cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi să vă echipaţi maşina corespunzător. Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă!(…)Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare.În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers”, precizează Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Poliţiştii le recomandă pietonilor să aibă atenţie sporită în caz de viscol, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului, şi să se asigure înainte de traversarea drumurilor.

 

Cele mai citite

Clotilde Armand vrea blocuri pe spațiile verzi de lângă Lacul Băneasa. Nicușor Dan închide ochii la PUZ-ul fostei colege de partid

Informații despre un plan urbanistic zonal (PUZ) dat de Primăria Sectorului 1, prin care se aprobă construirea de blocuri pe un spațiu verede, în...

Români blocați pe aeroportul din Dubai

Două grupuri de cetăţeni români, ale căror zboruri au fost anulate din cauza condițiilor meteorologice extreme în Dubai, se află în impas pe Aeroportul...

Clotilde Armand vrea blocuri pe spațiile verzi de lângă Lacul Băneasa. Nicușor Dan închide ochii la PUZ-ul fostei colege de partid

Informații despre un plan urbanistic zonal (PUZ) dat de Primăria Sectorului 1, prin care se aprobă construirea de blocuri pe un spațiu verede, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă