12.4 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialMeteo: Avertizare de PLOI și VÂNT în toată țara

Meteo: Avertizare de PLOI și VÂNT în toată țara

Meterologii au avertizat că vor fi ploi, descărcări electrice şi vânt puternic, iar în anumite zone chiar grindină,  mai întâi în Oltenia şi Banat, apoi şi în Transilvania, Crişana şi Maramureş. 

Astfel, de ora 10.00, până sâmbătă, ora 15.00, vor fi perioade în care ploile se vor semnala pe arii extinse şi vor fi mai însemnate cantitativ, a anunțat Administraţia Naţională de Meteorologie. 

Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în aproape toată ţara, în a doua parte a zilei de vineri şi la începutul nopţii de vineri spre sâmbătă, cu precădere în Oltenia şi în Banat, apoi în Transilvania, Crişana şi Maramureş.

"Vor fi mai ales averse, însoţite, în special în după-amiaza zilei de vineri, de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 35 – 40 l/mp şi vor fi condiţii de grindină", conform informării meteorologice.

Cele mai citite

De la Expoziția Dali, la spiritul “vitraliului în 8”

În toiul unui Florar (cum i se mai zice popular lunii mai), am uitat să ne bucurăm ochii și să ne fericim sufletul cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă