9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPrognoza meteo. Află cum va fi vremea luni și marți

Prognoza meteo. Află cum va fi vremea luni și marți

Luni, valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 2 şi 11 grade, iar cele minime, între -3 grade în depresiuni şi 5…6 grade în Dealurile de Vest. Cerul va avea înnorări şi va ploua pe arii relativ extinse în vestul, centrul şi nordul ţării şi pe spaţii restrânse în celelalte regiuni.

La munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vor fi condiţii de polei. În zonele joase, îndeosebi din sudul şi estul ţării, local se va semnala ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.

În București, valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Trecător vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă de 0…1 grad. Dimineaţa, dar mai ales în cursul nopţii, se va semnala ceaţă.

Marți, vremea va continua să fie caldă pentru această dată, mai ales în vestul teritoriului şi în zona montană şi submontană. Astfel, se vor înregistra maxime termice cuprinse între 1 grad în Moldova şi 12 grade în Dealurile de Vest şi în nord-vestul Munteniei, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade. Cerul va fi temporar noros şi va ploua în general slab, ziua în vestul şi sud-vestul ţării şi pe arii restrânse în rest, iar noaptea, local în nordul, centrul şi estul teritoriului şi în zona montană şi izolat în celelalte regiuni. Vor fi condiţii de polei. Precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare vor fi la munte, iar în a doua parte a intervalului, trecător şi în depresiunile Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele munţilor, în Crişana şi în Banat. Se va semnala ceaţă în zonele joase, dimineaţa cu precădere în cele estice şi sud-estice, iar noaptea mai ales în cele sudice.

 

Cele mai citite

Novak Djokovic a câștigat Premiul Laureus rezervat celui mai bun sportiv al planetei

Liderul clasamentului ATP Novak Djokovic a fost ales sportivul anului în cadrul celei de-a 25-a ceremonii a Premiilor Laureus, Oscarurile pentru sport, desfăşurată luni...
00:04:58

În fața înaintării Rusiei, soldații ucraineni sapă pe frontul de est

Aproape de orașul estic Avdiivka, capturat recent de Rusia după o luptă aprigă de luni de zile, un regiment de sapatori ucraineni se apucă...

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă