12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPrognoza meteo până pe 3 iulie: Vreme caniculară în Muntenia şi Moldova

Prognoza meteo până pe 3 iulie: Vreme caniculară în Muntenia şi Moldova

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele trei spătămâni. Meteorologii spun că va fi vreme caniculară în Muntenia şi Moldova în această săptămână, nopţi tropicale în Dobrogea şi valori termice mult mai ridicate decât cele obişnuite în această perioadă la munte, potrivit estimării evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 20 iunie – 3 iulie. 

În Banat, în prima săptămână de prognoză valorile termice vor creşte treptat, iar media maximelor diurne va atinge 32 de grade pe 24 – 25 iunie. Apoi regimul termic va marca o scădere uşoară, astfel încât, din 27 iunie şi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, vor fi maxime diurne, în medie, de aproximativ 30 de grade, cu mici variaţii de la o zi la alta. Minimele nocturne vor creşte de la valori medii de 17 grade la începutul intervalului, spre 19 grade în jurul datei de 25 iulie, pentru ca, 
ulterior, să scadă spre 17 grade. Vor fi averse, local mai importante cantitativ în primele 3 zile ale intervalului. Ploi de scurtă 
durată vor apărea izolat şi în zilele care urmează, dar pe arii restrânse. 

În Crişana, în prima parte a intervalului de prognoză, temperaturile maxime vor marca o creştere, de la medii de 29 de grade la început, spre 32…33 de grade în jurul datei de 24 iunie, apoi vor scădea spre 29…30 de grade, valori prognozate pentru intervalul 28 iunie – 3 iulie. Temperaturile minime vor creşte de la 17 grade la începutul primei săptămâni de prognoză, către 19 grade, în medie, spre finalul acesteia, pentru ca apoi să scadă până la valori medii de 17 grade, ce se vor menţine relativ constante în intervalul 29 iunie – 3 iulie. Până în data de 21 iunie vor fi averse pe arii relativ extinse, izolat mai însemnate cantitativ, apoi gradul de instabilitate se va reduce, iar condiţii pentru ploi de scurtă durată vor fi aproape în fiecare zi, dar pe arii restrânse. 

În Transilvania, prima săptămână a intervalului de prognoză se va caracteriza printr-o vreme călduroasă, cu medii ale temperaturilor maxime de aproximativ 32 de grade, iar la începutul celei de-a doua săptămâni regimul termic va marca o uşoară scădere, astfel încât media maximelor în intervalul 27 iunie – 3 iulie va fi de 28 de grade. Temperaturile minime vor fi mai ridicate în prima săptămână, la o medie de 17 grade, pentru ca în a doua săptămână să scadă spre o medie regională de 15 grade. Ploi de scurtă durată se vor semnala pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în zilele de 26 şi 27 iunie. 

În Maramureş, vremea se va încălzi treptat în primele zile ale prognozei, de la valori medii diurne de 29…30 de grade, spre 32 de grade pe 24 – 25 iunie, după care regimul temperaturii aerului va marca o scădere, spre o medie a valorilor maxime de 28…29 de grade, în cea de-a doua săptămână a intervalului de prognoză. Media minimelor nocturne va avea o evoluţie similară şi, de la valori de 17…18 grade în prima săptămână, va scădea uşor spre aproximativ 16 grade, din 28 iunie. Averse pe arii mai extinse, dar numai izolat moderate cantitativ, se vor semnala pe 20 şi 21 iunie şi, din nou, după data de 26 iunie. 

În Moldova, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea va deveni caniculară în orele amiezelor, când, local, şi disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile maxime vor fi, în medie, între 32 şi 34 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul valorii de 19 grade. Ulterior, regimul termic va marca o scădere uşoară, dar vremea se va menţine călduroasă, cu maxime diurne 
de peste 30 de grade şi minime nocturne în jurul a 17 grade. Ploi slabe, de scurtă durată, vor fi posibile, pe spaţii mici, în fiecare zi, dar cu precădere în jurul datelor de 23 şi 26 iunie, respectiv 1 iulie. 

În Dobrogea, regimul termic nu va suferi modificări semnificative în următoarele două săptămâni de prognoză. Vremea va fi călduroasă, cu temperaturi medii diurne ce vor depăşi 30 de grade până în data de 27 iunie, apoi se vor situa în jurul valorii de 29 de grade. Valorile minime vor fi caracteristice unor nopţi tropicale, depăşind 20 de grade în cea mai mare parte a intervalului. Probabilitatea de apariţie a ploilor slabe, de scurtă durată, va fi redusă şi, doar în 26 iunie şi 2 iulie, acestea îşi mai pot face apariţia sporadic. 

În Muntenia, în cea mai mare parte a regiunii, vremea va fi caniculară până la sfârşitul primei săptămâni de prognoză. Disconfortul termic va fi accentuat, mai ales în orele amiezii, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile minime, de 19…20 de grade, în medie, vor fi mai ridicate decât cele normale în această perioadă. Din 27 iunie vremea se mai răcoreşte, dar mediile maximelor diurne se vor situa, în continuare, peste 30 de grade, în timp ce minimele nocturne vor fi în jurul a 18 grade. Probabilitatea de apariţie a averselor, slabe cantitativ, însoţite şi de descărcări electrice va fi 
mai mare în zilele de 23, 24, 26 şi 27 iunie. 

În Oltenia, regimul termic nu se va modifica semnificativ, valorile termice urmând a se menţine mai ridicate decât mediile multianuale specifice perioadei. Astfel, în prima săptămâna se vor înregistra medii diurne de 32…33 de grade şi temperaturi nocturne 
de 19…20 de grade, apoi valorile maxime se vor situa în jurul a 30 de grade, iar media regională a minimelor va fi de 18 grade. Ploi slabe, de scurtă durată, vor fi posibile, pe spaţii mici, în fiecare zi, dar cu precădere în jurul datelor de 23, 24 şi 27 iunie. 

La munte, valorile termice se vor menţine mult mai ridicate decât cele obişnuite în această perioadă, pe tot parcursul intervalului de prognoză. Mediile maximelor diurne se vor încadra între 19 şi 23 de grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între 11 şi 14 grade, cele mai ridicate temperaturi urmând a se înregistra în intervalul 20 – 26 iunie. Aversele vor apărea în fiecare zi, dar pe arii mai extinse după data de 23 iunie, când, izolat, vor fi posibile şi cantităţi de apă mai însemnate. 

Estimarea publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor. 

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă