10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialVine frigul în toată țara. Prognoza meteo pentru luni

Vine frigul în toată țara. Prognoza meteo pentru luni

Vremea se va rãci, faţã de ziua precedentã, în cea mai mare parte a ţãrii, dar cu precãdere în nord şi în centru unde, local, vor cãdea precipitaţii, predominant sub formã de ninsoare, informează Administrația Națională de Meteorologie

În celelalte regiuni, cerul va fi temporar noros şi îndeosebi spre searã, pe arii retrânse vor fi ploi, iar trecãtor şi lapoviţã sau ninsoare. La munte va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona montanã, unde pe creste va viscoli sau spulbera zãpada, dar izolat şi trecãtor şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 1 şi 9 grade.

Și în București cerul va avea înnorãri şi, mai ales spre searã vor fi precipitaţii, sub formã de ploaie, dar trecãtor, posibil şi lapoviţã. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 8 grade. Presiunea atmosferica este de 749 mmHg.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare meteorologică de răcire accentuată a vremii, ninsoare şi vânt puternic, valabilă de duminică de la ora 16.00 până marţi la ora 23.00.

“În intervalul menţionat vor fi perioade de timp în care se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse, mai ales la munte, 15…20 l/mp. În seara zilei de duminică (27 noiembrie) vor fi ploi, dar în noaptea de duminică spre luni (27/28 noiembrie) şi în cursul zilei de luni (28 noiembrie), acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, unde valorile termice vor marca o scădere accentuată. În noaptea de luni spre marţi (28/29 noiembrie) şi pe parcursul zilei de marţi (29 noiembrie), vremea se va răci în toată ţara, va ninge şi în regiunile sudice, unde pe arii restrânse este posibil să se depună strat de zăpadă”, potrivit informării transmise de meteorologi.

ANM avertizează că vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi 50…60 km/h, iar îndeosebi în zonele de munte se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi rafale de peste 60…70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

 

Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, o dată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă