17.3 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialVREMEA. Trei zile de caniculă în sud-est

VREMEA. Trei zile de caniculă în sud-est

Meteorologii au emis o informare potrivit căreia vremea va fi călduroasă în toate regiunile şi local caniculară, în cursul după-amiezelor, în special în sudul şi estul Moldovei, Dobrogea şi cea mai mare parte a Munteniei, până marţi.

În cursul după-amiezelor, în special în sudul şi estul Moldovei, Dobrogea şi cea mai mare parte a Munteniei, se vor înregistra, duminică şi luni, temperaturi maxime de 35 – 36 de grade, iar izolat chiar 37 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 al disconfortului termic în zonele de câmpie şi pe arii restrânse în cele de deal şi de podiş.

În cursul zilei de marţi în sud-estul ţării vremea se va menţine caniculară, cu temperaturi maxime în jurul valorii de 35 de grade şi disconfort termic ridicat.

Cele mai citite

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Desantul cu 2000 de parașutiști simula recucerirea unei baze militare ocupate. Codul galben poate bloca sprijinul NATO pentru România

Aproape 2000 de parașutiști din armatele țărilor NATO, care trebuiau să realizeze un desant în inima Transilvaniei, au fost obligați să-și amâne exercițiul cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă