10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialVremea în acest weekend

Vremea în acest weekend

Sâmbătă.

Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări îndeosebi după-amiaza şi seara în Carpaţii Meridionali şi Orientali, precum şi în Subcarpaţii Getici, unde pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. În restul teritoriului astfel de fenomene vor fi posibile cu totul izolat.

Vântul va sufla slab până la moderat, cu uşoare intensificări în timpul ploilor, iar spre sfârşitul intervalului în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 29 de grade, cu cele mai ridicate valori în vestul ţării, iar cele minime se vor încadra între 7 şi 18 grade. Noaptea, izolat se va semnala ceaţă.

Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 13…15 grade.

Duminică.

Vremea va fi predominant frumoasă şi va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări temporare după-amiaza la munte, iar spre sfârşitul intervalului în vestul ţării, unde izolat se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în Banat, Crişana, Moldova şi în zona montană înaltă. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă în centru şi sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22…24 grade pe litoral şi 32 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor încadra, în general, între 10 şi 18 grade.

La munte. 

Vremea se va menţine în general frumoasă şi va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi noaptea când izolat se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste.

La mare.

Vremea va fi frumoasă şi se va mai încălzi. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 25 de grade, iar cele minime între 15 şi 18 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 20 şi 22 de grade.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Care este cel mai bun material pentru covoare și covorașe de joacă pentru camera copiilor

Când vine vorba de crearea unui spațiu confortabil și sigur pentru bebeluși și copii, selectarea covorului potrivit și a covorașului de joacă a celor...
Ultima oră
Pe aceeași temă