11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialVremea în week-end: Instabilitate atmosferică și maxime de 34 de grade

Vremea în week-end: Instabilitate atmosferică și maxime de 34 de grade

Meteorologii anunță un sfârșit de spătămână obișnuit. Nu vom scăpa de ploi și grindină. Vom avea însă și soare. 34 de grade Celsius ar fi temperatura maximă preconizată pentru week-end.

Prognoza pentru sâmbătă anunță instabilitate atmisferică. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza la deal şi la munte, în nord-vestul şi centrul ţării, iar noaptea, mai ales în sud-vest, unde local vor fi averse, însoţite de descărcări electrice. În restul teritoriului ploi de scurtă durată vor fi posibile pe arii restrânse. Izolat cantităţile de apă, vor depăşi 20 l/mp şi sunt condiţii de grindină, conform Mediafax.

Vântul va prezenta unele intensificări în sud-est, dar trecător şi în celelalte zone, asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în estul Munteniei, sudul Moldovei şi vestul Dobrogei. Minimele termice vor fi cuprinse între 12 şi 20 de grade, mai ridicate pe litoral. În regiunile sud-estice, indicele temperatură-umezeală ITU va atinge izolat pragul critic de 80.

În Capitală vremea va fi călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului în jurul valorii de 32 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în a doua parte a zilei, când vor fi condiţii de averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 18…19 grade.

Pe litoral, vremea va predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensficări trecătoare în timpul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 şi 31 de grade, iar cele minime între 21 şi 24 de grade.

Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 şi 25 de grade.

La munte, vremea va fi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza, unde local vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului. Valorile termice vor continua să crească uşor.

Și pentru Duminică meteorologii anunță că vremea se va menţine călduroasă, iar în jumătatea de vest va fi şi în general instabilă, mai arată Mediafax. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza şi noaptea, când se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice, în Banat, Oltenia, local în Crişana, Maramureş, Transilvania, precum şi în zona de munte şi izolat în celelalte regiuni. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea unele intensificări la munte şi în regiunile sud-vestice, dar pentru scurtă durată şi în timpul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 26…28 de grade în estul Transilvaniei şi în Bucovina şi 34 de grade în Muntenia, sudul Moldovei şi partea continentală a Dobrogei, iar cele minime, în general, între 13 şi 22 de grade.

Pe litoral, vremea va fi predominant frumoasă, cu cerul mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 30 de grade, iar cele minime între 21 şi 24 de grade.

Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 24 şi 26 de grade.

La munte vremea va fi în general instabilă, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi pe arii extinse, mai ales ziua, se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va prezenta unele intensificări. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă