Andronescu, despre cererea lui Băsescu: Este jignitor pentru cariera mea profesională

de Rl online , 02 iulie 2012
ecaterina andronescu

Senatorul Ecaterina Andronescu, propusă pentru postul de ministru al Educaţiei, a declarat luni, că nu are ce să-şi reproşeze din punct de vedere al probităţii sale profesionale şi academice. Întrebată dacă va semna totuşi declaraţia solicitată de către preşedintele Băsescu prin care să spună că nu a plagiat, Andronescu a răspuns printr-o altă întrebare: "Nu vi se pare totuşi că este jignitor pentru cariera mea profesională?", potrivit Rtv.net.

Preşedintele Traian Băsescu apreciază potrivit ca ministrul desemnat al Educaţiei Ecaterina Andronescu să depună la cabinetul premierului o declaraţie pe propria răspundere că în teza sa de doctorat nu a plagiat şi să se asigure că nu se află în stare de incompatibilitate.

Citeşte şi ACUZAŢIE. Ecaterina Andronescu a permis un PLAGIAT în 2006, când era coordonator de doctorat

Andronescu, a precizat că fiecare pas în cariera sa universitară a fost verificat dacă este în conformitate cu criteriile de ştiinţificitate şi corectitudine. "Dacă aş fi fraudat vreodată în viaţa mea, acest lucru s-ar fi aflat", a spus Andronescu.

Senatorul PSD a precizat că lucrarea sa de doctorat, precum şi cele 10 pe care le-a coordonat, presupun o importantă parte experimentală, fiind vorba de un domeniu în care este foarte greu să nu fie observat un eventual plagiat.

Andronescu apreciază ca jignitoare solicitarea preşedintelui Traian Băsescu. "În toată viaţa mea, nu am fraudat. Ce să spun? Că am fraudat? Nu vi se pare totuşi că este jignitoare pentru cariera mea profesională?", a spus social-democrata.

Ministrul desemnat al Educaţiei susţine că nu are temeri legate de întâlnirea cu preşedintele de la ceremonia depunerii jurământului la Cotroceni.

"O să-i spun că a mai semnat un decret pentru mine, probabil pentru că avea încredere în activitatea mea profesională şi probitatea mea morală", a adăugat Ecaterina Andronescu.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că ceremonia depunerii jurământului de către Ecaterina Andronescu va avea loc luni, la ora 18.00.

"Cu ocazia transmiterii coordonatelor privind ceremonia de învestire, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, i-a transmis prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor Ponta, că ar considera potrivit, ca, înainte de ceremonie, doamna Ecaterina Andronescu să depună, la Cabinetul Prim-Ministrului, o declaraţie pe proprie răspundere prin care să asigure că nu este implicată în acţiuni de plagiat în propria lucrare de doctorat şi în lucrările ştiinţifice şi în doctoratele pe care le-a coordonat. De asemenea, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a mai transmis, în scrisoare, că ar fi util ca doamna Ecaterina Andronescu să asigure că nu se află în stare de incompatibilitate, conform normelor legale în vigoare", se arată în anunţul Administraţiei Prezidenţiale.

Comentarii

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.