Actualitate
 
Băsescu, despre dublarea contribuţiilor la DDA: Un cadou pe care l-a făcut un ministru care pleca
9 Septembrie 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1361 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR 1, că proiectul supus dezbaterii publice potrivit căruia urmau să se dubleze contribuţiile pentru persoanele cu venituri din drepturi de autor a fost "un cadou pe care l-a făcut un ministru care pleca", potrivit Mediafax.

"A fost un cadou pe care l-a făcut un ministru care pleca. S-a gândit el să lase o bombă în urma lui, ceea ce a fost al doilea element de lipsă de fair-play", a declarat şeful statului la TVR 1.

Un proiect aflat în dezbatere publică prevede că persoanele cu venituri din activităţi independente vor plăti, din ianuarie 2011, contribuţii de asigurări sociale de cel puţin 25,36% şi până la 35% din venituri, aproape dublu faţă de nivelul actual.

Premierul Emil Boc i-a cerut ministrului Finanţelor, în şedinţa de miercuri a Guvernului, ca la elaborarea modificărilor la Codul Fiscal să aibă în vedere faptul că Guvernul nu susţine dublarea cuantumului de contribuţii sociale pentru persoanele plătite cu drepturi de autor, deşi proiectul a fost elaborat de Dan Lazăr, consilier al primului ministru.

Potrivit acestui proiect, contribuţia de asigurări sociale de stat (pensii) ar fi urmat să crească de la 10% la 24,43%, contribuţia de asigurări sociale de sănătate de la 5% la 8,35%, iar cea la bugetul asigurărilor pentru şomaj de la 0,5% la 0,78%.

Toată lumea să plătească contribuţia de 5,5 la sută la sănătate


Băsescu a declarat că la sistemul de sănătate contribuie, în prezent, numai 4,5 milioane de persoane, menţionând că cere Guvernului lărgirea bazei de impozitare.

"Eu cer acestui guvern: Lărgiţi baza de impozitare. Toţi beneficiarii, indiferent că sunt şomeri, că sunt pensionari, că trăiesc din drepturi de autor, beneficiază de sistemul de stat? Toată lumea să plătească contribuţia de 5,5 la sută la sănătate", a afirmat şeful statului la TVR 1.

El a menţionat că aceasta este o măsură pe care Guvernul trebuie să o ia.

"Va fi impopulară, dar trebuie luată", a afirmat Băsescu.

Traian Băsescu a arătat că la sistemul de sănătate contribuie, în prezent, numai 4,5 milioane de salariaţi, bugetari şi din economia reală şi beneficiază 20 de milioane, ceea ce, în opinia sa, este "o aberaţie".

 

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
4 voturi
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
103
Presedintele trebuie demis, dupa cum a fost ales : dupa cei prezenti la vot si nu dupa cei inscrisi
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara ... Citeste articolul
Alte stiri
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI