26.9 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăSportBoc a vrut să demisioneze miercuri

Boc a vrut să demisioneze miercuri

Premierul Emil Boc s-a gândit miercuri, după aflarea deciziei Curţii Constituţionale privind Legea educaţiei, să-şi dea demisia, potrivit unor surse guvernamentale, informează NewsIn.

Şeful Guvernului nu a anticipat această decizie a CCR şi a considerat că o soluţie după acest eşec al Guvernului ar fi demisia sa. Anunţul privind ideea demisiei a fost făcută la Guvern, în cerc restrâns, dar apoi atât democrat-liberalii şi liderii UDMR au încercat să-l convingă pe Emil Boc să renunţe la acest demers, au declarat surse din Guvern. Premierul a abandonat varianta demisiei.

Boc a primit miercuri noapte, la Palatul Victoria, şi vizita şefului statului, Traian Băsescu. Boc renunţase deja la ideea demisiei şi cei doi au discutat despre variantele pe care le are Guvernul pentru a corecta Legea educaţiei, în condiţiile în care demersul de asumare a fost declarat neconstituţional. Orice variantă de ajustare a legii prespune însă ca actul normativ să fie adoptat de Parlament, mai spun sursele citate. Potrivit acestora, Emil Boc nu şi-a pierdut sprijinul preşedintelui Băsescu chiar şi în urma incidentului provocat de decizia CCR.

Cele mai citite

Frații Tate, reținuți în SUA la solicitarea Marii Britanii. Noi acuzații grave

Andrew și Tristan Tate au fost arestați în Florida, în baza unei cereri de extrădare formulate de autoritățile britanice, într-un dosar care include noi...

SUA pregătesc finanțări pentru proiecte apropiate de agenda MAGA. Europa, printre principalele ținte ale programului

Administrația Donald Trump analizează un nou pachet de finanțări externe destinat inițiativelor care promovează libertatea de exprimare, suveranitatea națională și alte obiective asociate mișcării...

PSD condiționează votul pentru legea salarizării de acordul sindicatelor

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, afirmă că PSD va susține în Parlament legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, jalon prevăzut în PNRR,...
Ultima oră
Pe aceeași temă