-0.4 C
București
sâmbătă, 24 ianuarie 2026
AcasăSportBoc: Mi-am cumpărat, ca orice român, un iPad

Boc: Mi-am cumpărat, ca orice român, un iPad

Prim-ministrul Emil Boc a declarat, joi, la Parlament, răspunzând unei întrebări, că şi-a cumpărat, „ca orice român”, un iPad, pentru că este mai comod, mai util şi îi permite o comunicare online cu miniştrii, informează Mediafax.

Întrebat de jurnalişti dacă iPad-ul pe care îl avea l-a primit de la Moş Crăciun, premierul a răspuns: „Mi l-am procurat singur, aşa încât Moşul nu a venit nici în avans, nici în alt fel. Mi-am cumpărat, ca orice român, un iPad, care are dorinţă să lucreze pe o asemenea formulă de lucru”.

Întrebat dacă iPad-ul este mai comod decât un laptop, Boc a răspuns: „În primul rând că dimensiunea este mult mai mică, în al doilea rând că îmi permite să iau toate datele şi să mi le salvez şi să nu folosesc tot felul de alte instrumente ajutătoare. Nu în ultimul rând, să pot avea o comunicare online cu miniştrii, având în vedere că viteza de internet este foarte bună”.

Surse apropiate premierului au declarat, miercuri, că Emil Boc şi-a achiziţionat o tabletă iPad, pe care o foloseşte pentru a se documenta atât la biroul de la Palatul Victoria, cât şi pentru a pregăti răspunsurile la conferinţele de presă sau la discursurile din Parlament.

Şeful Executivului a lucrat cu un astfel de dispozitiv inclusiv marţi în Parlament, cu prilejul angajării răspunderii Guvernului pe legile salarizării, când şi-a consultat în mai multe rânduri dispozitivul electronic înainte de a lua cuvântul de la tribuna Legislativului. Boc utilizează iPad-ul personal şi la conferinţele de presă susţinute la Palatul Victoria.

Cele mai citite

Nicușor Dan despre acordul UE-Mercosur: Ceva extrem de benefic pentru România

Președintele Nicușor Dan a vorbit la Iași, la finalul ceremoniilor dedicate zilei Unirii Principatelor, despre acordul UE cu Mercosur. Președintele a subliniat că acest...

Donald Trump amenință Canada cu taxe vamale de 100% dacă va încheia un acord comercial cu China

Președintele american Donald Trump a amenințat sâmbătă Canada că-i va impune taxe vamale de 100% asupra exporturilor către SUA dacă încheie un acord comercial...

Garda Revoluționară paramilitară din Iran amenință SUA: Suntem cu degetul pe trăgaci

Garda Revoluționară paramilitară din Iran, o forță care a jucat un rol esențial în înăbușirea protestelor recente la nivel național într-o acțiune de reprimare...
Ultima oră
Pe aceeași temă