Actualitate
 
Boc: Nu sunt de acord cu dublarea contribuţiilor pentru drepturile de autor în 2011
8 Septembrie 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1118 VIZUALIZARI | COMENTARII  2

Premierul Emil Boc a declarat miercuri că nu este de acord cu dublarea, în 2011, a contribuţiilor de asigurări sociale pentru drepturile de autor, prevăzută în proiectul de OUG supusă dezbaterii publice pe site-ul SGG, potrivit Newsin.

"Acel proiect, deşi are multe puncte viabile despre care am vorbit, cum ar fi baza de calcul a contribuţiilor care să fie unificată, din punctul meu de vedere nu sunt de acord cu dublarea, pentru anul 2011, a contribuţiilor de asigurări sociale pentru drepturile de autor. Nu s-a discutat acest lucru în Guvern, de aceea consider că dezbaterea publică care va avea loc în continuare pe marginea proiectului, să ţină cont de faptul că Guvernul nu şi-a însuşit punctul de vedere de majorare, în sensul dublării contribuţiilor pentru drepturile de autor începând cu 2011", a declarat Boc.

Premierul a precizat că celelalte componente ale proiectului, care vizează unificarea bazei de calcul a contribuţiilor, "reprezintă un progres".

Emil Boc a spus că proiectul de OUG a fost elaborat de Ministerul Finanţelor şi a fost supus dezbaterii publice, deşi nu a fost discutat în prealabil în Guvern.

Proiectul de OUG invocat de şeful Executivului prevede majorarea contribuţiilor sociale. Potrivit proiectului supus dezbaterii publice pe pagina de internet a SGG, contribuţia la bugetul de pensii ar urma să crească de la 10% la 24,43%, contribuţia de asigurări de sănătate - de la 5% la 8,35% şi cea la bugetul de şomaj - de la 0,5% la 0,78%. Măsura ar urma să fie aplicată de la 1 ianuarie 2011.

VOTEAZA ARTICOLUL
2/5
2 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
2. As rade, daca nu ar fi de plans 13:51 | 8 Septembrie
Louis XIV
 
Scris de ariston
Nu m-am asteptat....deja ai cedat la incruntarea celor platiti din drepturi de autor...nadejdea e tot la cei cu venituri mici...adica ...prosti !
 
Tataie ariston, afla ca un scriitor roman nu castiga nici cat portarul de la ministerul culturii ori de la oricare alt minister romanesc. E drept ca in Anglia cea mai bogata femeie este creatoarea lui Harry Potter, iar in SUA existau milionari precum James Clavel sau Arthur Clarke, la fel in Franta, dar in Rromania cel mai bogat om e un cioban, becali, ceea ce spune tot despre cum sunt priviti ...
1. Deja ai capitulat, Boc ? 11:44 | 8 Septembrie
ariston
Nu m-am asteptat....deja ai cedat la incruntarea celor platiti din drepturi de autor...nadejdea e tot la cei cu venituri mici...adica ...prosti !
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL

banner_pc4.jpg

alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
25
Daily Mail, ABC News şi multe alte publicaţii internaţionale, la care s-a adăugat şi presa naţională, au făcut public răspunsul dat de companie clientului care pretinde că a găsit un şoricel într-o doză de suc: "Nu poţi să găseşti un şoarece în Mountain Dew pentru că băutura îl dizolvă". Ronald Ball, originar din Illinois, povesteşte că s-a simţit rău şi a început să ...
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI