13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportCe se ascunde în spatele dispariţiei semnului USL din programul de guvernare

Ce se ascunde în spatele dispariţiei semnului USL din programul de guvernare

În contextul negocierilor pentru formarea unei noi echipe guvernamentale, Programul de guvernare 2013-2016 de pe site-ul Executivului (http://gov.ro/ro/obiective/programul-de-guvernare-2013-2016) nu conţine, în primă fază, nici o referire la USL. În mod convenabil, pe prima pagină pe care este postat Programul, apare doar bucata de la început, care nu conţine nici o referire la „USL“. Consultarea variantei complete necesită mult mai mult efort şi “inspiraţie”, după un anumit număr de click-uri putând fi în sfârşit găsită o variantă în format PDF.

Programul complet, aşa cum a fost el citit în Parlament şi publicat în Monitorul Oficial, conţine nu mai puţin de 13 referiri la defuncta Uniune Social-Liberală.

Echipa şi Programul de guvernare, aprobate „la pachet“

În şedinţa comună a Parlamentului din 21 decembrie 2012, aleşii s-au pronunţat prin vot asupra echipei Ponta II şi a Programului de guvernare USL. Votarea s-a făcut „la pachet“, adică nu a existat un vot pentru echipă şi unul pentru Program, după cum rezultă din Hotărârea Parlamentului nr. 45 din decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din aceeaşi zi. „Se acordă încredere Guvernului, în componenţa prevăzută în anexa nr. 1, pentru realizarea Programului de guvernare prevăzut în anexa nr. 2“, se arată la alineatul 1 al articolului unic al Hotărârii.

Apoi, atât în partea intitulată „Realizările guvernării: mai-noiembrie 2012“, cât şi în părţile referitoare la viitoarele direcţii de acţiune în domeniile Agricultură, Apărare, Ape şi Păduri, Buget, Comunicaţii, Cultură, Dezvoltare şi Admninistraţie, etc., se face referire la „Guvernul USL“.

Rămâne de văzut, în aceste condiţii, cum va explica premierul Ponta că rămâne valabil Programul deşi s-a schimbat echipa şi majoritatea care o susţine.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seara, într-o emisiune la B1 TV, că problema legată de programul de guvernare aprobat de Parlament în decembrie 2012 (program despre care Victor Ponta spune că rămâne valabil chiar dacă liberalii au fost înlocuiţi cu udemeriştii) este faptul că se vorbeşte în el de „USL”, Uniune care nu mai există în acest moment.

Anterior, şeful statului a declarat că va face tot ce ţine de el pentru o instalare constituţională a Guvernului şi pentru respectarea Constituţiei şi a îndemnat presa să citească, „pentru curiozitate“, Programul de guvernare aprobat de cele două Camere. Preşedintele a declarat şi că ia în considerare sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece consideră că nu mai poate fi valabil vechiul Program de guvernare, aprobat în decembrie 2012, deoarece, pe de o parte, acela a fost asumat în numele USL, iar pe de alta, se schimbă unele angajamente din el prin cooptarea UDMR.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Ludovic Orban sare la gâtul lui Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova: “Nesimțire sfidătoare!”

Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova, inculpat pentru corupție și cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, continuă să surprindă....

Joe Biden a promulgat legea ce prevede pachetul de ajutor pentru Ucraina, Israel și Taiwan

Preşedintele american Joe Biden a promulgat miercuri proiectul lege foarte disputat, care prevede un nou ajutor în valoare de 95 de miliarde de dolari...
Ultima oră
Pe aceeași temă