În ciuda pledoariei pentru dreptul individual de a fi ales, exemplul altor ţări foste comuniste precum Cehia şi Polonia, dar şi jurisprudenţa CEDO arată că lustraţia este posibilă.

Noua formă a Legii lustraţiei, rezultată din dezbaterea deputaţilor-jurişti, aduce noi categorii de lustrabili. Ea nu acoperă însă întreaga gamă de categorii gândită de iniţiatori în 2005 şi, în plus, reduce la jumătate perioada de 10 ani a îndepărtării din funcţiile publice.

Dar dezbaterile din ultimele zile despre politicienii care ar putea fi afectaţi de lustraţie riscă să devină inutile dacă judecătorii constituţionali decid că interdicţia temporară de a ocupa o serie de demnităţi şi funcţii publice contravine Legii fundamentale. Chiar şi unii parlamentari liberali găsesc plauzibilă această variantă, mai ales că social-democraţii şi-au anunţat intenţia de a ataca legea la CCR. „E greu să împaci şi capra şi varza, adică şi să lustrezi, şi să nu încalci dreptul de a fi ales (...) Nu am găsit altă variantă şi nici nu cred că poate fi găsită", a declarat, pentru Româna liberă, deputatul PNL Gheorghe Gabor, membru în Comisia Juridică a Camerei. În opinia acestuia, chiar dacă Legea lustraţiei nu va trece testul Curţii Constituţionale şi deci nu va fi aplicată, este important ca Parlamentul să dea un semnal puternic. „Aşteptăm să vedem care va fi reacţia oamenilor, a presei şi a celor afectaţi de Legea lustraţiei. „Am lansat o bombă într-o tranşee aproape goală", a arătat totuşi liberalul, adăugând că „altfel ar fi arătat România astăzi dacă legea era adoptată în '91". Nu prea încrezător în aplicarea legii este şi fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu, iniţiator al proiectului alături de Mona Muscă, Viorel Oancea şi Eugen Nicolăescu. „Nu mai sunt foarte optimist că se va aplica pentru că toată dezbaterea s-a cantonat, în ultima vreme, în jurul numelor lustrabililor. Când noi am depus legea, importante erau principiile", a declarat Cioroianu pentru România liberă.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anatase (PDL), este însă mai optimistă în privinţa şanselor ca Legea lustraţiei, care mai aşteaptă doar votul plenului Camerei, să fie adoptată. „Eu cred în şansele ei pentru că altfel nici nu am fi pornit la drum", a declarat Anastase. Ea i-a îndrumat pe social-democraţi să-şi prezinte punctele divergente de vedere în dezbaterile parlamentare şi nu să „omoare" ulterior legea. Totuşi, preşedintele Camerei admite că actuala formă a legii nu reuşeşte să clarifice toate semnele de întrebare. „Nu este foarte clar cine va verifica acele declaraţii depuse de candidaţii la o funcţie aleasă. Teoretic, CNSAS trebuie să facă asta, dar ar trebui amendată Legea CNSAS şi înfiinţat un departament care să colaboreze cu arhivele, pentru că CNSAS nu are acces, de pildă, la arhiva PCR", a explicat Roberta Anastase pentru RL.

De ce ar fi neconstituţională legea lustraţiei?

Multe din obiecţiile de neconstituţionalitate ce stau în calea legii lustraţiei pleacă de la faptul că cetăţenilor lustrabili li se neagă dreptul de a alege şi de a fi ales, respectiv dreptul la muncă. Pe de altă parte, rezoluţia Consiliului Europei adoptată la 25 ianuarie 2006 nu pune pe aceiaşi treaptă a crimei regimurile naziste şi pe cele comuniste, condamnând numai „abuzurile şi crimele regimurilor totalitare comuniste", dar nu şi comunismul în sine, iar declararea regimului comunist drept ilegitim şi criminal la 18 decembrie 2006 nu a îmbrăcat încă o formă practică în România. Jurisprudenţa CEDO recunoaşte însă „dreptul democraţiilor la autoapărare" şi nevoia ca în anumite situaţii drepturile individuale să se subordoneze binelui comun. Nu întâmplător, mai multe state foste comuniste aplică de ani buni legi categorice ale lustraţiei.

Cum a funcţionat lustraţia în alte ţări

Ţările din Europa Centrală şi de Est au răspuns într-un mod foarte diferit nevoii de justiţie resimţite profund după abuzurile petrecute în vremea îndelungatelor regimuri comuniste. Lustraţia - care vine de la cuvântul latin pentru „purificare" şi înseamnă practic excluderea din funcţiile publice a responsabililor unui regim care se face vinovat de abuzuri şi/sau crime - a fost mereu una dintre temele de dezbatere în aceste ţări, dar nu peste tot a fost aplicată. (Dreptatea s-a făcut în multe cazuri prin procese împotriva unor înalţi demnitari comunişti sau împotriva celor care, parte a regimului fiind, au săvârşit fapte penale. Aşa s-a întâmplat de pildă în Ungaria).

Cea mai drastică formă de lustraţiei a fost aplicată în Cehia începând din 1991, deci la numai doi ani de la „Revoluţia de catifea". Cehoslovacia a fost primul stat care a declarat în 1991  „între 1948 şi 1989, regimul comunist a violat drepturile omului, precum şi propriile legi", iar ca urmare a legii lustraţiei se estimează că în Cehia au părăsit administraţia o jumătate de milion de oameni, iar altor 10.000 li s-a negat dreptul de a fi aleşi sau de a fi numiţi în funcţii publice. Potrivit legii lustraţiei, orice persoană pe cale să  ocupe o funcţie publică, născută înainte de 1971, trebuie verificată de Ministerul de Interne, respectiv de Oficiul de Documentare şi Investigare a Crimelor Comunismului înfiinţat în 1995.