21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSportComisia Europeană îl contrazice pe Dragnea: Legislația referitoare la incompatibili nu trebuie...

Comisia Europeană îl contrazice pe Dragnea: Legislația referitoare la incompatibili nu trebuie modificată

Liderii PSD au încercat să obțină sprijinul Comisiei Europene pentru modificarea legislației privind aleșii locali incompatibili. După o primă reușită parțială, planurile vicepremierului Liviu Dragnea au fost date peste cap. Dacă dintr-o primă scrisoare se înțelegea că oficialii europeni ar putea accepta unele modificări, a doua scrisoare lămurește situația. “Comisia în niciun fel nu sugerează vreo schimbare în regulile referitoare la incompatibilitate sau în modul de aplicarea al lor și recunoaștem   rolul acestora în prevenirea corupției.”, este concluzia finală a mesajului de la Comisia Europeană.

Mai mulți aleși locali ai PSD au probleme cu Agenția Națională de Integritate (ANI), fiind acuzați de incompatibilitate pentru participarea în așa numitele Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), care cuprind mai multe unități administrative. Un proiect de lege prin care se elimnă interdicția aleșilor locali de a face parte din AGA operatorilor regionali, a fost adoptat tacit de Camera Deputaților și așteaptă votul Senatului.

În sprijinul modificărilor legislative, vicepremierul Liviu Dragnea a invocat un acord scris exprimat de un oficial al Comisiei Europene. De fapt, acordul nu era explicit, ci, mai degrabă implicit iar ulterior a fost retras.

 

Cum arată prima scrisoare

Astfel, o primă scrisoare a fost trimisă în 11 martie fiind semnată de Vittoria Alliata di Villafranca, director in cadrul Direcției generale, politică urbană și regională a Comisiei Europene, În scrisoare se menționează că ADI au fost create în multe locuri pentru a eficientiza deciziile adunând într-un singur organsima de decizie factorii competenți – primari sau președinți de consilii județene. “Participarea activă a acestor funcționari este crucială pentru a asigura aprobarea și eficacitatea deciziilor luate de ADI în sectorul lor de competență”, se afirmă în scrisoare. De altfel, ideea este reluată și într-un alt paragraf din document. “În acest sens, nu poate fi neobișnuit ca anumiți funcționari locali aleși, ca membri ai ADI, să fie în același timp membri ai consiliului de operatori publici. Funcționarii aleși reprezintă interesele autorităților locale, nu acționează în interes propriu.”, se afirmă în scrisoare. Urmează o sugestie privind schimbarea legislației: “Aceste acorduri instituționale este probabil să se dezvolte mai mult în viitorul apropiat, cu extinderea măsurilor și a proiectelor promovate peste nivelul municipal. Este prin urmare critic să se asigure că acest proces nu este împiedicat de către prevederi legale care pot guverna reguli de incompatibilitate sau prevenirea conflictului de interes”. Însă, solicitarea nu este explicită, fapt care reiese și din finalul documentului :“ Am aprecia foarte mult să primim de la dumneavoastră o imagine detaliată a situație din România, prin care să fim informați despre posibilele dificultăți care ar amenința obiectivele menționate”.

Clarificările din a doua scrisoare

Pe 21 martie, însă, sub aceeași semnătura – Vittoria Alliata di Villafranca – la București este trimisă o altă scrisoare. Din start este contrazisă interpretarea lui Liviu Dragnea în sensul că autoritățile române au primit undă verde pentru modificarea legislației. “Contrar interpretării care a fost dată scrisoarii într-o serie de comentarii publice, poziția Comisiei în problema incompatibilităților nu s-a schimbat. Raportul MCV din ianuarie avertizează în mod clar împotriva încercărilor de a afecta cadrul legislative referitor la integritate. Sunt citate în particular încercările de a schimba regulile privind incompatibilitatea care îi privesc pe aleșii locali”, se afirmă în document. De asemenea, raportul conține o recomandare pentru a se asigura că nu vor fi excepții privind aplicarea legislației care se referă al integritate sau conflict de interese.

În aceste condiții, scrisoarea inițială ar fi fost destinată să solicite autorităților române un punct de vedere referitoare la ADI, o informare refereitoare la modul în care sunt monitorizate pentru preveni posibile situații de conflict de interese. “Din nou, vreau să subliniez Comisia în niciun fel nu sugerează vreo schimbare în regulile referitoare la incompatibilitate sau în modul de aplicarea al lor și recunoaștem   rolul acestora în prevenirea corupției”, se afirmă în  încheierea scrisorii.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

PSG și Borussia Dortmund s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor

Paris Saint-Germain s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe FC Barcelona cu scorul de 4-1 (1-1), marţi seara,...

Jens Stoltenberg: România are un rol esențial în apărarea flancului estic al NATO

România este esențială pentru apărarea flancului estic al NATO, a spus Jens Stoltenberg, șeful NATO, după discuția avută marți cu președintele Klaus Iohannis, potrivit...

Rishi Sunak își dorește ca Benjamin Netanyahu să aibă „ sânge rece” după atacul Iranului de sâmbătă

Premierul britanic, Rishi Sunak, l-a chemat marţi pe omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, să dea dovadă de "sânge-rece" după atacul Iranului împotriva Israelului din...
Ultima oră
Pe aceeași temă