27.2 C
București
vineri, 19 iunie 2026
AcasăSportCum a ajuns Sorin Oprescu primar. Telenovela "Independentul"

Cum a ajuns Sorin Oprescu primar. Telenovela „Independentul”

Până în 2008, Sorin Oprescu îşi încercase de două ori norocul în alegerile pentru Primăria Capitalei. Susţinut de PSD, doctorul eşuase în 1998 în faţa lui Viorel Lis şi în 2000, cu o diferenţă infimă, în faţa lui Traian Băsescu. Tutela unor personaje hulite de electoratul bucureştean, precum Ion Iliescu sau Adrian Năstase, i-a fost fatală.

Însă a treia candidatura i-a ieşit. A ştiut să mediatizeze refuzul PSD-ului de a-l nominaliza şi, apoi, a făcut turul televiziunilor cu decizia de a demisiona din partidul condus pe atunci de Mircea Geoană. La început, adversarii din PDL nu au făcut decât să ironizeze mutarea, pe care au catalogat-o drept praf în ochii electoratului. Nu au considerat însă necesar să accentueze acest mesaj. Îl nominalizaeră deja pe Vasile Blaga pentru Primăria Capitalei, iar primele sondaje îl dădeau favorit pe candidatul lor.

Buletinul lui Blaga şi semnăturile lui Oprescu

Numai că tabăra lui Oprescu a ştiut să speculeze faptul că Vasile Blaga abia îşi făcuse buletin de Bucureşti. De partea cealalaltă, PDL-ul a asistat complezent la scandalul semnăturilor strânse de Oprescu pentru validarea candidaturii. Faptul că Tribunalul Bucureşti a schimbat decizia iniţială a Biroului Electoral Municipal şi l-a lăsat pe doctor să candideze a fost promovat de Sorin Oprescu ca pe o victorie personală împotriva sistemului. Din nou, televiziunile au duduit.

Autostrada suspendată, raza şi diametrul

Nici măcar atunci când proaspătul independent a venit cu propunerea unei „autostrăzi suspendate” – taxată de o parte a presei ca ilară – Vasile Blaga şi ai lui nu au ştiut să puncteze. Oprescu apărea ca un candidat răsculat, extrovertit şi pus pe fapte mari, în timp ce Blaga tăcea superior şi, atunci când vorbea, o făcea greoi. Chiar şi aşa, ar fi putut să aibă câştig de cauză dacă ar fi atacat punctele vulnerabile ale lui Oprescu – relaţia cu Ion Iliescu, trecutul pesedist şi demagogia goală. Un exemplu: într-o confruntare directă la televizor, Blaga s-a limitat să-l corecteze discret pe Oprescu atunci când acest a confundat raza cu diametrul, în vâltoarea unei explicaţii despre proiectele sale de infrastructură.

„Du-te, mă, la stăpânul tău!”

Spre deosebire de democrat-liberal, Oprescu a lovit unde a trebuit. A rămas încă în memoria colectivă clipul pe care doctorul l-a promovat pe internet, în care el îl îndemna pe un buldog care-i dădea târcoale să se ducă la stăpânul lui. Toată lumea ştia că porecla pe care Traian Băsescu i-o dăduse lui Vasile Blaga era „Buldogul”.

În fine, în timp ce Blaga vorbea de la sediul partidului, Oprescu îşi destindea participanţii la conferinţele sale de presă în barul branduit „La Independentul”.

Bulgărele Oprescu începuse deja începuse să se rostogolească, iar Blaga şi PDL nu au putut sau nu au ştiut să-l oprească. Rezultatul final: în al doilea tur de scrutin, din iunie 2008, Sorin Oprescu l-a bătut pe Vasile Blaga la o diferenţă de aproape 9 procente.

Claudiu Berbece
Claudiu Berbece
Claudiu Berbece, reporter Rl online
Cele mai citite

Procurorul general cere o justiție mai apropiată de cetățeni: „Societatea așteaptă mai mult decât aplicarea legii”

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Cristina Chiriac, a transmis vineri, la Congresul Avocaților, că așteptările societății...

SUA investighează politica de prețuri a Germaniei pentru medicamente. Noi taxe vamale, luate în calcul

Administrația americană a deschis o investigație privind politica Germaniei de stabilire a prețurilor pentru medicamentele inovatoare, o măsură care ar putea conduce la introducerea...

Radu Miruță: Pentru o posibilă legătură între dosarele lui Dominic Fritz și Ciprian Ciucu ar trebui să existe dovezi indubitabile

Ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, a evitat să se pronunțe asupra unei posibile legături între decizia instanței în cazul lui Dominic...
Ultima oră
Pe aceeași temă