Deputatul PDL Petru Movilă, chemat la DNA. Este CERCETAT pentru CORUPŢIE.

de Rl online , 28 septembrie 2012
Deputatul PDL Petru Movilă, chemat la DNA. Este CERCETAT într-un dosar de CORUPŢIE

UPDATE: Procurorul Luana Maxim de la Parchetul Tribunalului Iaşi a fost audiată, vineri, la DNA, într-un dosar privind fapte de corupţie comise la Serviciul Poliţiei Rutiere din Iaşi, în acelaşi dosar fiind vizat şi chemat la audieri şi deputatul PDL Petru Movilă.

Procurorul ieşean Luana Maxim s-a prezentat în jurul orei 9.30 la DNA - Serviciul teritorial Iaşi, pentru a-i fi prezentate învinuirile, ea fiind cercetată pentru instigare la abuz în serviciu, conform unor surse judiciare.

La ieşirea de la audieri, Luana Maxim a refuzat să facă declaraţii. Surse din rândul anchetatorilor susţin că Luana Maxim, procuror la Parchetul Tribunalului Iaşi, ar fi intervenit în anul 2008 pe lângă un poliţist din Iaşi pentru ca o cunoştinţă de-a sa să nu rămână fără permis de conducere. Şoferul pentru care aceasta intervenise ar fi primit în cele din urmă doar un avertisment.

Tot vineri dimineaţă, a fost citat la DNA Iaşi şi deputatul Petru Movilă, într-un dosar privind fapte de corupţie legat tot de Serviciul Rutier Iaşi, el cerând amânarea audierilor pe motiv că are probleme personale urgente.

"Nu m-am putut duce, tatăl meu fiind în spital. Procedurile trebuie respectate, însă. Mă voi prezenta la DNA poate chiar în cursul zilei de azi (vineri - n.r.). Tot ce ştiu este că e vorba de un dosar din anul 2009 legat de Poliţia Rutieră. Se pare că este vorba despre un telefon pe care l-aş fi dat pentru cineva pe care îl oprise Poliţia în trafic. Mai mult nu ştiu", a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX deputatul PDL Petru Movilă.

Conform surselor judiciare citate, în dosarul de corupţie în care sunt vizaţi deputatul Petru Movilă şi procurorul Luana Maxim ar urma să fie audiaţi şi poliţiştii de la Serviciul Rutier Iaşi Cristian Nechifor, Adrian Ciopraga, Radu Pârvu, precum şi Gabriel Doban, fost poliţist.

Dosarul în care sunt vizaţi deputatul PDL Petru Movilă şi procurorul Luana Maxim a fost disjuns dintr-un alt dosar privind fapte de corupţie comise la Poliţia Rutieră Iaşi, mai spun sursele citate. În acest dosar, 14 poliţişti de la Serviciul Rutier Iaşi au fost trimişi în judecată în anul 2009 de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Iaşi, fiind acuzaţi de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu.

_ _ _ _

Deputatul PDL Petru Movilă a fost chemat, vineri dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), transmite Realitatea TV.

Potrivit primelor informaţii, Petru Movilă este cercetat într-un dosar de corupţie. Se pare că ar fi intervenit la poliţie pentru un prieten. În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi trei poliţişti şi un procuror.

Contactat de Mediafax, Movilă a declarat că va merge la DNA unde a fost invitat în legătură cu "o problemă legată de Serviciul rutier Iaşi", surse judiciare spunând că ar fi intervenit pe lângă poliţişti în cazul unui procuror din Iaşi.

"Am primit o invitaţie la DNA. Urmează să-mi spună despre ce e vorba. Probabil o să merg astăzi. Se referă la o problemă legată de servicul rutier Iaşi, o problemă care a avut loc în 2009, dar nu ştiu mai mult până nu merg să aflu", a precizat Movilă.

El a arătat că e normal ca instituţiile statului să-şi facă treaba şi a evitat să precizeze care a fost "problema legată de Serviciul rutier Iaşi" pe care a avut-o în 2009.

Potrivit unor surse judiciare, Petru Movilă ar fi intervenit la poliţişti în cazul procurorului Laura Maxim de la Parchetul Tribunalului Iaşi legat de un accident de circulaţie.

Comentarii

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.