14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportDragnea îi răspunde lui Antonescu: Cadastrul va fi făcut gratuit de ANC

Dragnea îi răspunde lui Antonescu: Cadastrul va fi făcut gratuit de ANC

Ministrul Dezvoltării Regionale, vicepremierul Liviu Dragnea, a declarat, joi, că operaţiunea de cadastru rural se va realiza gratuit, de către Agenţia Naţională de Cadastru (ANC), cu sume mai mici şi provenite din bani europeni, iar cadastrul urban va fi suportat din veniturile ANC, relatează Mediafax.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a denunțat, marţi, că majoritatea parlamentară constituită din PSD şi UDMR a decis să respingă în Camera Deputaţilor proiectul de lege privind intabularea gratuită a terenurilor, promovat de PNL şi susţinut inclusiv de comisarul european Dacian Cioloş.

Vicepremierul Liviu Dragnea a precizat că proiectul a fost respins pentru că operațiunea de cadastru va  fi făcută gratuit de ANC, nu de firme private, așa cum au propus liberalii.

"Vom face cadastru gratuit, dar nu cu 16 miliarde de lei care să intre în buzunarele unor firme private. Aceste operaţiuni vor fi realizate de Agenţia Naţională de cadastru, dar nu cu 400 de lei, ci cu 75 de lei, pentru că nu vor fi acţiuni sporadice, ci pentru o localitate o dată, fără a folosi bani româneşti, ci cu fonduri europene", a spus Dragnea.

El a arătat că în POR pentru următorul exerciţiu financiar este prinsă suma de 300 de milioane de euro pentru realizarea cadastrului rural, care va fi suficientă pentru a face aceste măsurători.

"Cadastrul urban va fi realizat din veniturile pe care le realizează Agenţia Naţională de Cadastru, care nu se mai varsă la bugetul de stat. Asta e o înţelegere pe care am avut-o – şi pe care o respectăm acum – cu Banca Mondială", a spus Dragnea.

Liviu Dragnea a apreciat că proiectul iniţiat de PNL pe această temă reprezintă o iniţiativă "populistă", "pur electorală".

"E o iniţiativă populistă. Liberalii vor să se finanţeze de la bugetul de stat operaţiunea de măsurători pe care o fac firmele private. Au pus acolo că bugetul de stat trebuie să plătească 400 de lei pentru fiecare măsurătoare. Sunt în jur de 40 de milioane de imobile, parcele agricole şi pădure. Asta înseamnă 16 miliarde de lei pe care trebuie să le suporte bugetul de stat. Oricum nu avem banii ăştia şi ei ştiu că nu avem banii. E o acţiune populistă şi pur electorală", a spus Dragnea.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a menţionat, marți, că proiectul a fost subiectul discuţiilor din USL la momentul adoptării acestuia în Senat.

"Acest proiect de lege inițiat de liberali a trecut prin Senat încă de pe vremea când încă exista USL și atunci a fost unul dintre primele momente tensioante în interiorul coaliției. De pe atunci, și premierul, și o parte din conducerea PSD și-au exprimat nemulțumirea. Din păcate, astăzi PSD, susținut decisiv de către UDMR, și-a reluat planul de boicotare a acestei legi și cu numai patru voturi a reușit să respingă acest proiect atât de important pentru milioane de proprietari din România", a declarat Antonescu.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă