Actualitate
 
Duşa: Vom forţa să se voteze în plenul Parlamentului demiterea Guvernului şi anticipatele
20 Ianuarie 2012
Mircea Duşa (Foto: Departamentul Foto Bucureşti)
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
438 VIZUALIZARI | COMENTARII  8

Opoziţia va forţa, la sesiunea parlamentară extraordinară, obţinerea unui vot în plenul reunit al Parlamentului privind demiterea Guvernului şi declanşarea alegerilor anticipate, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, liderului grupului PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa.

"Vom forţa să se voteze în plenul reunit demiterea Guvernului şi declanşarea de alegeri anticipate. Guvernul poate fi demis oricând de către Parlament, dar pentru acest lucru trebuie să voteze şi cei de la putere", a spus Duşa.

El a precizat că desfăşurarea dezbaterii de la sesiunea parlamentară extraordinară va fi una similară celei de la moţiuni, urmând să vorbească premierul, iar apoi să ia cuvântul reprezentanţii grupurilor parlamentare.

Duşa a mai spus că opoziţia va solicita la sesiunea parlamentară extraordinară demisia Guvernului, instituirea unui Executiv independent şi declanşarea alegerilor anticipate.

Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, miercuri, convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, pentru două zile, în 23 ianuarie, de la ora 13.00 şi în 24 ianuarie, de la ora 11.00.

La dezbaterea din Parlament privind situaţia politică actuală, care se va desfăşura în 23 ianuarie, premierul Emil Boc va avea un punct de vedere, după care grupurile parlamentare îşi vor exprima poziţiile, potrivit vicepreşedintelui Senatului Petru Filip.

PNL şi PSD au depus la Parlament o solicitare de convocare a unei sesiuni parlamentare extraordinare în perioada 23-24 ianuarie.

VOTEAZA ARTICOLUL
2/5
4 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
8. habar n`are unde e.... 21:16 | 20 Ianuarie
molnic
 
Scris de dobrogeanu
Lasati-i sa viseze, ei nici habar nu au ce scrie in Constitutie!Au batut recordurile la incultura,nu-si cunosc nici Constitutia pe care tot ei cu Iliescu au facut-o!Acum nu le convine ca nu stiu cum sa ajunga mai repede la putere mai ales c-au stat cam mult pe afara si opozitia e...grele si nu e bănoase.Sa conduca RO pe baza unui program? Dar ce program au?In situatia in care RO trebuie sa inceapa sa ramburseze ...
 
Ma nene ! matale bre esti pafarist tare ! Daca anul trecut mai stateati prin sala la sedinte , mai invatai si matale cate ceva despre ce a scris PSD-istu vostru in constitutie pentru ilici. Daca nu stii , imprumata una dela biblioteca. Daca o sa vreti aleg. separate sa puneti din buzunarul vostru vreo douazeci de milioane de euroi , caci visteria este goala ! ati auzit bre : goala. . Dar pana ...
7. Ptr Catalina 18:42 | 20 Ianuarie
dobrogeanu
Lasati-i sa viseze, ei nici habar nu au ce scrie in Constitutie!Au batut recordurile la incultura,nu-si cunosc nici Constitutia pe care tot ei cu Iliescu au facut-o!Acum nu le convine ca nu stiu cum sa ajunga mai repede la putere mai ales c-au stat cam mult pe afara si opozitia e...grele si nu e bănoase.Sa conduca RO pe baza unui program? Dar ce program au?In situatia in care RO trebuie sa ...
6. Fostul activist comunist la Toplita, vrea sa ne in 18:16 | 20 Ianuarie
fara ...
Cu ce fortezi ma parlamentul, cu sula scoasa din coasta lui ILICI?
5. Precizare 17:30 | 20 Ianuarie
sase sase
 
Scris de Catalina
din generatia noua a PSD..Corect se poate incerca demisia guvernului in Parlament dar Nu neaparat alegeri anticipate ..intai trebuiesc dupa lege epuizate celelalte forme de formare al unui nou guvern si doar ..cand sau epuizat toate posibilitatiile presedintele trebuie sa ceara dizolvarea parlamentului si alegeri anticipate. Deci cale lunga si ..doar in pierdere pentru Ro..la aceasta ora cand in toamna pot comasa ...
 
Daca dupa ce doua propunri de guvern au cazut in Parlament,presedintele "poate" dizolva parlamentul si se pate trece la organizarea alegerilor anticipate .Repet ,POATE.
4. bai Dusambe ! 17:18 | 20 Ianuarie
mircea
mai bine ti-ai scoate gargaunii din cap ca n-o sa demiteti voi guvernul asta care a facut ceva concret si pozitiv pentru tara romaneasca ! vreti sa veniti voi din nou cu hotiile si minciunile ordinare pe care le-ati aruncat in ochii populatiei ???? retineti un singur lucru :nu mai ajungeti niciodata in saua puterii !!
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
104
un joc murdar acelasi lusru la incercarea de suspendare acellasi lucru cu afacerea Grajdan totul devine ...
Presedintele trebuie demis, dupa cum a fost ales : dupa cei prezenti la vot si nu dupa cei inscrisi
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara ... Citeste articolul
Alte stiri
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI