30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSportFOTO/VIDEO Emil Boc, preşedinte PDL: "Din această seară nu mai reprezint o...

FOTO/VIDEO Emil Boc, preşedinte PDL: “Din această seară nu mai reprezint o moţiune, reprezint PDL”

21:37 Theodor Paleologu: Nici cei care m-au votat pe mine nu vor pleca din PDL, cu atât mai puţin cei care mă aplaudă. Ştiu că mulţi din cei care au votat astăzi au votat util, dar luaţi-vă revanşa mâine (n.r. la alegerile pentru restul funcţiilor executive). Vă amintesc ceea ce zicea Georges Pompidou “je me tiens en réserve de la République”.

21:35 Vasile Blaga: I-am încredinţat partidul lui Emil Boc şi nu îl invidiez. Nu va fi uşor. Vreau să garantez că niciunul din cei care am lucrat la această moţiune nu vom pleca din partid. În acelaşi timp, îl rog pe Emil să se gândească bine, pentru că astăzi am spus multe adevăruri. Iar de mâine, noi toţi trebuie să-i dăm o echipă puternică, unită, pentru binele acestui partid.

21:32 Emil Boc: Simt o mare responsabilitate în raport cu românii care aşteaptă de la PDL să resimtă prosperitatea şi bunăstarea în buzunarele lor, după doi ani grei în care au fost alături de noi. Simt o mare responsabilitate şi onoare faţă de dumneavoastră, dragi colegi. Votul dumnevoastră mă obligă să continuu cu victoriile.

Mulţumesc lui Vasile Blaga pentru eleganţă. Mulţumesc lui Theodor Paleologu pentru dezbaterea democratică.

Din această seară nu mai reprezint o moţiune, reprezint PDL-ul.

Nu e vreme de şampanie, e vreme de foarte multă muncă, toţi împreună, pentru România, pentru PDL. Aşa să ne ajute Dumnezeu.

21:30 Sulfina Barbu anunţă rezultatele şi pentru şefia Comisiei de Statut – Daniel Buda şi pentru Comisia de Control – Cristian Petrescu.

21:23 Vasile Blaga, după aflarea rezultatului: “Sunt senator al României şi membru al PDL. Nu regret absolut deloc că am intrat în cursă. Sunt mândru de programul pe care l-am făcut împreună cu colegii mei.” În ceea ce priveşte o posibilă retragere a echipei sale, Blaga a spus că “fiecare ia deciziile personal”. 

20:37 Potrivit rezultatelor votului, încă neoficiale, Emil Boc a fost reales la şefia PDL cu 855 de voturi. Vasile Blaga a obţinut 498 de voturi, în timp ce Theodor Paleologu a primit numai 24 de voturi.

20:30 Deşi rezultatul oficial al votării nu a fost comunicat încă, printre membri ai PDL circulă SMS-uri care-l dau drept câştigător pe premierul Emil Boc.

Alte voci susţin că este posibil un al doilea tur pentru departajarea candidaţilor.

Vom reveni cu amănunte!

 

19:48 Votul pentru şefia partidului s-a încheiat. Însă, pe holurile Parlamentului se vorbeşte de un posibil tur doi, pentru că niciunul dintre cei doi candidaţi favoriţi în cursă nu ar fi obţinut cele 710 voturi necesare pentru a câştiga din primul tur.

19:20 Theodor Paleologu, la ieşirea de la vot: “Pe Vasile Blaga şi pe Emil Boc o să-i invit luni dimineaţă la BPN pentru că este o nedreptate ca aceşti doi corifei ai partidului să nu facă parte din această structură a partidului. Este foare important că am fost aplaudat de ambele părţi ale sălii”

19:15 Monica Macovei, la ieşirea de la vot: “Mă aştept să se aplice principiile şi criteriile de integritate”.

Cezar Preda, unul dintre susţinătorii lui Vasile Blaga, a declarat la TVR Info că scopul noii conduceri  trebuie să fie “recâştigarea celor 50% care sunt scârbiţi de guvernarea PDL”. Tot la TVR Info, Gheorghe Flutur, care îl susţine pe Emil Boc, a declarat că a optat pentru continuitate pentru că de când este Emil Boc preşedinte “PDL a câştigat eşichierul de dreapta, am câştigat toate alegerile de atunci” şi pentru că actualul premier este “un om onest, sincer, de echipă, pragmatic”. Cristian Rădulescu, mai împăciuitor, a propus ca Boc să rămână la Guvern, iar Blaga să fie la partid, dar a şi recunoscut că este un moment important în istoria partidului pentru că atât pentru Emil Boc cât şi pentru Vasile Blaga există riscul să nu-şi ducă mandatul până la capăt “dacă nu îşi ating primul obiectiv: câştigarea alegerilor din 2012”, potrivit televiziunii publice.

17:49 Vasile Blaga: Nişte bileţele au distrus alianţa DA. Şi din momentul acela am tot scăzut până în 2009.

Am aflat din presă că negocia guvernul cu PSD-ul în 2008, şi unii dintre noi s-au opus. Dacă nu intra atunci în guvern, nu mai avea această forţă PSD. Să nu mai facem greşeli din astea. Să facem alianţe naturale.

Sfătuiesc organizaţia din Bucureşti să înveţe din greşeala mea. Eu am adus cel mai mare scor în PD, în capitală.

Vis-a-vis de blaturi. Lucrurile sunt simple. Sunt spuse de oameni care sunt în partidul nostru de când acesta se afla la putere. Nu pot accepta sfaturi de la aceste persoane. Drept urmare, hai să ne uităm în oglindă şi iubiţi partidul ăsta cum îl iubesc eu.

17:37 Emil Boc: Vreau să ştiţi că nu a fost o decizie uşoară pentru mine să candidez pentru un nou mandat de preşedinţie a PDL. Sunt un om care a venit în politică de jos. Am decis să merg mai departe. În primul rând am avut în gând PDL, care l-a susţinut pe Traian Băsescu şi care a susţinut reformele.

Este ultima dată când candidez pentru preşedinţia PDL. Trebuie să culegem roadele. Avem puterea să modernizăm România. Am puterea să modernizez PDL. S-a spus că nu prea am luat decizii politice – 13 asumări în parlament au însemnat decizii politice care au schimbat România.

Avem nevoie acolo unde facem numiri în poziţii publice de un aviz. Este nevoie de mai multă rigoare în deciziile de numiri.

Aveţi de ales între trei moţiuni. Eu vă invit să votaţi cu mintea şi cu sufletul dumneavoastră. Gândiţi-vă la ce înseamnă viitorul PDL. Gândiţi-vă că mergeţi cu o echipă care a avut puterea să câştige, care a modernizat ţara şi partidul. Votaţi pentru ceea ce înseamnă echipă. Forţa acestui partid stă în echipă şi în dumneavoastră.

Nu cred că este cineva în această sală căruia să nu-i fie drag simbolul PDL. Credeţi-mă că acest trandafir, pe care îl am în piept, nu s-a închinat nici în faţa săgeţilor liberale, nici în faţa celor trei trandafiri PSD.

17:27 Theodor Paleologu: Ştiu că pe unii dintre dumneavoastră i-am convins. Cei care nu vor forbal între Steaua şi Dinamo ştiu că se vor îndrepta către mine, căci voi fi un arrbitru echidistant şi moderat.

Boureanu, un discurs puternic: Nu-mi plac blaturile, nu mi-au plăcut blaturile nici în PNL şi nu mi-au plăcut nici în ’89

16:24 Vasile Blaga: Dragi prieteni, aşa cum spuneam, până la urmă cel mai important capital al unui partid sunt oamenii lui.

Partidul nostru este puternic pentru că este unit. Şi va rămâne unit. Aşa cum am mai spus, principalul meu obiectiv şi al colegilor este câştigarea alegerilor, continuarea guverări şi pentru ca româii să simtă binefacerile reformelor pe care le-am făcut.

2012 va fi cel mai greu an electoral din istoria noastră. Trebuie să apărăm cel puţin 1062 de primari, trebuie să câştigam consilii judeţene să rămânem cu cei aproape 200 de parlamentari. Ne batem cu cel mai mare conglomerat politic şi mediatic de până acum. Nu ne batem doar cu PSD sau PNL, ne batem cu toţi

16:16  Vasile Blaga şi-a început discursul (prezentarea moţiunii) în urmă cu câteva minute. “Trebuie să ne schimbam politicile de guvernare. Nu trebuie sa inventam roata. Trebuie sa ne comportam ca în 2001-2004.

Din pacate am promovat oameni care se pricep la toate si nu se pricep la nimic. Asta este problema noastra in partid.

Partidul nostru va susţine guverne politice. Daca acest partid cu 350.000 de membri nu e în stare sa puna 4 guverne, să plece acasă. 

Stabilim clar şi relaţiile cu celelelte partide. Suntem un partid puternic care pur şi simplu trebuie să plece singur în alegeri. 

15:45 Elena Udrea: Emil Boc este un om de echipă şi vă spune cineva care este membru al echipei Emil Boc in Guvern şi în partid.

În fruntea guvernului a reuşit să ducă la capăt cele mai dure măsuri de reformă şi si-a asigurat susţinerea coaliţiei şi a parlametarilor.

Emil Boc, un om de echilibru, un om care ştie să negocieze în interiorul şi exteriorul partidului. A reuşit să îşi asigure susţinerea tuturor parlamentarilor pentru toate aceste măsuri.

Emil Boc a făcut reforme şi a înţeles cât de importat este ca în această perioadă atât de dificilă economic, să asigure fonduri petru investiţii în toată ţara. 

Liderii PDL nu s-au batut intotdeauna alaturi de Emil Boc cu opoziţia

15:35 Vicepreşedintele PDL, Ioana Oltean, a reuşit să trezească delegaţii din sala Al. I. Cuza de la Palatul Parlamentului, prin discursul său energic care i-a pus în poziţii antagonice pe Emil Boc şi pe Vasile Blaga. Membrii PDL s-au împărţit în două tabere care scandează numele celor doi candidaţi. 

Ioan Oltean îl susţine pe Emil Boc, deşi afirmă că este prieten şi cu Vasile Blaga. 

15:20 Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, îl susţine şi ea pe Boc: Îl susţin pe Emil Boc pentru că cred că este preşedintele de care partidul are nevoie.

Avem nevoie de un preşedinte care a câştigat toate bătăliile pe care le-am avut, de un preşedinte care poate câştiga toate bătăliile pe care le vom avea, de un preşedinte care ştie cum se câştigă o primărie şi cum se conduce, un preşedinte care ştie cum se duce o luptă parlamentară şi cum se câştigă, un preşedinte care luptă pentru noi, care să ducă mai departe parteneriatul pentru România cu Traian Băsescu.

Acest preşedinte este Emil Boc.

Aş vrea să-i mulţumesc lui Vasile Blaga pentru toată munca pe care a făcut-o în acest partid şi pe are o va face în continuare. Dar preşedintele meu este Emil Boc.

Nu am fi câştigat nicio luptă în parlament dacă nu am fi fost uniţi şi dacă nu-l aveam alături pe Emil Boc.

15:10 Theodor Stolojan, susţinătorul lui Boc: Susţierea mea nu este din campania electrorală este din momentul în care împreună am hotărât că din doua partide să facem o puternică forţă politică de dreapta din România.

Il susţin din momentul în care a acceptat să preia ppoziţia de prim ministru într-o perioadă extrem de dificilă pentru România.

Calităţile pe care Emil Boc le are, l-au facut să poată parcurge în condiţii bune aceasta perioadă în care românii au simţit efectul unei crize care a gpsit România extrem de vulnerabilă. Am participat alături de dânsul la decizii grele care s-au luat in PDL si in coalţia de guvernare.

Susţinerea mea este legată de faptul că dânsul a inteleş ca Româia nu avea o altă opţiune decat să ia deciziile pe care le-a lua pt a diminua ef crizei, pt a asigura reformele necesare şi iesirea Româiei din recesiune si iesirea din criză.

15:06 Emil Boc: Azi alianţa socialistă are în jur de 52-53 %. Noi am crescut de la 13 la 21. Primul obiectiv este să coborâm aliaţa sub 50%. De aici înainte, dragi colegi, orice zi până la sfârşitul lui 2012 curge în favoarea PDL pentru că mergem pe plus în economie. Suntem la conventie la cravată dar în rest suntem în pantofi şi haine de muncă.

14:58 Emil Boc: Modernizarea ţării înseamnă să te apropii cu nivelul de trai din această ţară cu cel din UE. 

Modernizarea ţării înseamnă să ai în România instituţii publice capabile să răspundă nevoilor oamenilor, să transforme această ţara dintr-un importator de produse agroalimentare într-una exportatoare.

Modernizarea ţării înseamnă multe din lucrurile  pe care le-am făcut.

Modernizarea ţării  înseamă sa ai o nouă lege a educaţiei care sa puna în sistemul educaţional o directieîin care studenţii să îşi găsească loc de muca după ce termină o şcoala.

Modernizarea ţării  înseamnă să ai o noua legislaţie a muncii capabilă să aducă locuri de muncă, una care să dea posibilitatea  angajatorilor să angajeze mai uşor. Efectele au inceput să apară.

Şampania va fi în 2012 când vom castiga alegerile. Acum realism, prudenţă şi continuarea reformelor.

14:50 Emil Boc: Candidez pentru a continua măsurile pe care le-am început împreună. Vezi care sunt obiectivele candidaturii lui Boc

14:43 Emil Boc începe prezentarea moţiunii printr-un videoclip triumfalist, care-i prezintă traseul politic dar şi performanţele politice, atât ca primar al Clujului, cât şi ca lider PDL şi premier

14:41 “Bunul simţ, ca paradox. Asta să votaţi” şi-a încheiat Paleologu discursul

14:40 Andreea Paul-Vass şi-a declarat aprecierea faţă de “nebunii frumoşi” ai partidului

14:38 Paleologu şi-a încheiat repede discursul, afirmând că este cea mai scurtă moţiune, şi aşadar, cea mai citită

14:34 Cristian Preda: Aş vrea înainte de a spune câteva cuvinte despre candidatura lui Theodor să le mulţumesc azi, aici, celor care au făcut parte din leadershipul Partidului Liberal şi aş vrea să le spun că, pe lângă cei pe care domnul Preşedinte i-a numit aş vrea să îi mulţumesc lui Valeriu Stoica. În al doilea rând aş vrea să vă împărtăşesc regretul pe care l-a exprimat Theodor mai devreme: din nefericire unul dintre ceilalţi doi contracandidaţi, fir Vasile Blaga, fie Emil Bocm nu vor mai fi parte din conducerea partidului nostrum.

Paleologu: Cristi, iartă-mă , v-am dat soluţia: mă votaţi pe mine şi vor fi amândoi în BPN.

14:30 Paleologu a făcut o glumă pe seama cravatelor purtate de cei trei candidaţi. El a constatat că Vasile Blaga şi Emil Boc au cravate violet, în timp ce nuanţa cravatei sale se apropie de cea purtată de Traian Băsescu mai devreme.

14:18 Discursul lui Paleologu, deşi foarte amuzant, este plin de diplomaţie. Candidatul îşi doreşte o colaborare strânsă cu vechea gardă, în cazul în care va câştiga alegerile de astăzi

14:16 Dacă ar deveni preşedinte, Paleologu nu şi-ar închipui o conducere fără Blaga şi Boc

14:15 În cadrul unui discurs ce smulge râsete de la delegaţii PDL, Paleologu, care candidează la 4 funcţii, a declarat ironic că are toate şansele să ajungă un portar la Modrogan, sediul central al PDL

14:10 Paleologu a invitat o “doamnă curajoasă” pe scenă, deoarece avea doar patru susţinători alături, faţă de numărul maxim admis de 5. Doamna curajoasă” s-a dovedit a fi Andreea Paul-Vass, consilierul premierului Emil Boc, contracandidatul lui Paleologu

14:08 Theodor Paleologu este primul candidat care va lua cuvântul. La prezentarea celor trei candidaţi Vasile Blaga s-a bucurat de cele mai gălăgioase urale.

13:30 Democrat-liberalii sunt în pauză până la ora 14, când va începe procesul de alegere a noului preşedinte PDL.

12:30 Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a rostit un discurs laudativ la adresa actualului guvern, din care face parte şi formaţiunea sa, UNPR

12:00 Preşedintele în funcţie al PDL, Emil Boc, a declarat, după discursul rostit de Traian Băsescu, că partidul va avea în continuare un parteneriat de succes cu preşedintele ţării.

“Sunt convins că PDL va avea şi în continuare un parteneriat de succes în interesul Romăniei, cu preşedintele Traian Băsescu. Acest partid nu va avea niciodată vocaţia migrării, suntem familia PDL”, a spus Emil Boc.

11:30 Sunt prezenţi la congresul PDL toţi liderii din arcul guvernamental, printre care Kelemen Hunor şi Gabriel Oprea.

11:15 Traian Băsescu rosteşte un discurs în deschiderea Convenţiei Naţionale a PDL. 

“Şase ani au trecut de când ne-am despărţit,” le-a spus preşedintele membrilor de partid. “Atunci eram mici, aveam 13%, între timp s-a ajuns şi la 15%.”

Sâmbătă 15 mai se deschid lucrările congresului Partidului Democrat Liberal, condus acum de premierul Emil Boc. În cadrul congresului se vor alege noii conducători ai partidului. Vezi mai jos cine şi pentru ce funcţii candidează. 

La Convenţia Naţională a PDL, cei 1409 delegaţi au avut de ales pentru funcţia de preşedinte între Vasile Blaga, Emil Boc şi Theodor Paleologu. Pe lângă şeful partidului, delegaţii au mai avut de ales, pe încă două buletine de vot separate, preşedinţii Comisiei de Statut şi Comisiei de Control.

Puţin după ora 11, premierul Emil Boc, actualul preşedinte al Partidului Democrat Liberal a declarat deschise lucrările Convenţiei, după ce a constatat existenţa cvorumului.

Sâmbătă şi duminică, romanialiberă.ro transmite live congresul PDL. Rămâi pe site să vezi cine câştigă alegerile. 

Presedinte:

1. Emil Boc
2. Vasile Blaga
3. Theodor Paleologu

Prim-vicepresedinte:

1. Roberta Anastase
2. Teodor Baconschi
3. Cristian Boureanu
4. Gheorghe Flutur
5. Sorin Frunzaverde
6. Constantin Ostaficiuc
7. Theodor Paleologu

Vicepresedinti:

1. Gheorghe Albu
2. Ion Ariton
3. Theodor Baconschi
4. Viorel Riceard Badea
5. Mircea Banias
6. Sulfina Barbu
7. Gabriel Berca
8. Anca Boagiu
9. William Branza
10. Costica Canacheu
11. Catalin Croitoru
12. Dorin Florea
13. Daniel Funeriu
14. Mircea Hava
15. Traian Igas
16. Danut Liga
17. Monica Macovei
18. Marian Jean Marinescu
19. Ioan Oltean
20. Theodor Paleologu
21. Petru Filip
22. Mihaela Popa
23. Florin Popescu
24. Cezar Preda
25. Silviu Prigoana
26. Radu F. Alexandru
27. Romeo Raicu
28. Marian Rasaliu
29. Cristian Radulescu
30. George Scripcaru
31. Mihai Stanisoara
32. Mihaela Sandru
33. Gheorghe Stefan
34. Victor Tarhon
35. Mircea Toader
36. Raluca Turcan
37. Elena Udrea
38. Darius Valcov
39. Sever Voinescu

Secretari executivi:

1. Gheorghe Albu
2. Mircea Andrei
3. Ion Ariton
4. Viorel Riceard Badea
5. Adrian Badulescu
6. Gabriel Berca
7. William Branza
8. Nicolae Ciuca
9. Cristache Radulescu
10. Catalin Croitoru
11. Florin David
12. Dumitru Constantin
13. Dorin Florea
14. Gheorghe Stefan
15. Daniel Humelnicu
16. Traian Igas
17. Ioan Neli
18. Danut Liga
19. Marian Jean Marinesu
20. Liuta Mihalea
21. Calin Murg
22. Razvan Murgeanu
23. Brandusa Novac
24. Theodor Paleologu
25. Nicusor Paduraru
26. Stefan Pirpiliu
27. Mihaela Popa
28. Alin Popoviciu
29. Marian Rasaliu
30. Cristian Radulescu
31. Marius Rogin
32. Mihaela Sandru
33. Victor Tarhon
34. Mircea Toader
35. Cristina Traila
36. Raluca Turcan
37. Iulian Vladu

Secretar general pe regiuni

Moldova:
1. Gabriel Humelnicu
2. Stefan Gheorghe
3. Gabriel Berca
4. Marius Rogin

Sud:
1. Gheorghe Albu
2. Bogdan Cantaragiu
3. Marian Jean Marinescu
4. Stefan Pirpiliu
5. Florin Popescu

Vest:
1. Lucian Bode
2. Simion Iancu
3. Alin Popoviciu

Comisia de etica si litigii
1. Daniel Buda
2. Jean Marian Marinescu

Cele mai citite

Rotiri gratuite la cazino. Chiar sunt gratuite? Cum le activezi și ce câștiguri poți obține

Rotirile gratuite fac parte din campaniile promoționale pe care operatorii de cazino online din țara noastră le desfășoară constant. Ele oferă utilizatorilor posibilitatea să...

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...
Ultima oră
Pe aceeași temă