Actualitate
 
Guvernul în declaraţiile USL: Cum s-a ajuns de la premier tehnnocrat la "soluţia responsabilă" pentru anticipate
6 Februarie 2012
Crin Antonescu și Victor Ponta
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
669 VIZUALIZARI | COMENTARII  10
După ce au cerut timp de câteva luni un guvern tehnocrat, liderii USL ocolesc acum acest cuvânt şi vor „formule responsabile" care să pregătească terenul pentru alegeri anticipate, organizate cât mai rapid. Duminică seara, când circulau deja zvonuri despre demisia lui Emil Boc din fruntea guvernului, preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara la Antena 3 că USL nu e interesat de un premier tehnocrat, "oricât de prestigios, cu prestigiu autentic" ar fi acesta, pentru că "nu are niciun rost să vorbim despre altceva decât anticipate".

 

Totuşi, în declaraţiile anterioare ale lui Antonescu şi ale preşedintelui PSD Victor Ponta, ideea guvernului tehnocrat era prezentată ca principala soluţie pentru ieşire din criză.

Iunie: Vrem guvern ca în Grecia şi Italia

Varianta unui guvern de tehnocraţi a fost vehiculată de USL încă de anul trecut, în iunie. „Solicităm şi sprijinim formarea unui guvern de tehnocraţi, ca în cazul Greciei şi al Italiei, care să ia măsuri economice în accord cu ce se decide la Consiliul European", declara Victor Ponta, după o serie de consultări la Cotroceni.

Decembrie: „Haideţi să votăm cu toţii un guvern de tehnocraţi"

Ideea Guvernului de tehnocraţi a revenit în discursul Opoziţiei şi în decembrie, când din nou au avut loc consutări la Cotroceni. Atunci liderul PSD Victor Ponta prezenta toate avantajele unui guvern de tehnocraţi: membrii cabinetului nu pot fi acuzaţi că favorizează un partid politic anume, pot lua măsuri economice pe care politicienii nu le-ar lua în campanie şi asigură desfăşurarea unor alegeri corecte. „Mă uit la Italia şi la Grecia, guvernul de tehnocraţi are câteva avantaje. Haideţi să îl votăm cu toţii, haideţi să nu fie oameni politici, care pot fi acuzaţi că ţin cu unii sau alţii", spunea Ponta. Totodată, USL argumenta în favoarea unui guvern de tehnocraţi şi din raţiuni economice. „Se pot lua nişte măsuri care poate atunci când ai campanie electorală nu-ţi convine să le iei", explica Ponta.

Liderii Opoziţiei mai declarau atunci că un guvern de tehnocraţi ar garanta alegeri corecte. „Peştele de la cap se impute. Cu Boc în fruntea Guvernului se vor fura alegerile", spunea Ponta. Totodată, el susţinea organizarea de alegeri anticipate, în ideea că „Guvernul de acum oricum ştie că pleacă în noiembrie şi fură". „Am văzut mulţi lideri pedelişti care au spus: ‘Domnule, noi oricum plecăm în noiembrie, măcar acuma să mai facem ce putem face, să vindem societăţile cu capital de stat, să vindem Tarom-ul, să mai semnăm nişte contracte'", declara Ponta.

Ianuarie: E nevoie de un guvern care să respecte parametrii cu FMI

Pe la jumătatea lunii ianuarie, în mijlocul protestelor, liderii USL au început să bată din nou monedă pe idéea guvernuui de tehnocraţi şi a organizării anticipatelor. „Nu vorbim de o doleanţă a Opoziţiei, ci a românilor: înlocuirea guvernnului cu unul de tehnocraţi care să respecte parametrii cu FMI şi Banca Mondială", a mai spus Ponta. Liderul PNL, Crin Antonescu propunea atunci organizarea de alegeri anticipate până la sfârşitul lui martie.

Ieri, când PDL cerea un guvern tehnocrat, liderii USL vorbeau de „o formulă responsabilă", „tranziţie democratică", „deschiderea drumului către alegeri anticipate", şi nicidecum de un guvern de tehnocraţi. „Suntem o corabie în derivă pe o mare extrem de agitată. E obligtoriu ca USL, care doreşte să conducă România, să vină cu soluţii responsabile", a declarat Ponta.

Cristian Pârvulescu, preşedintele Pro Democraţia, a declarat într-o emisiune televizată că indiferent de varianta cu care va veni PDL, Opoziţia va avea reacţii negative. „Mai mult ca sigur vor refuza orice formulă propusă de preşedintele Traian Băsescu", a spus acesta.

VOTEAZA ARTICOLUL
4/5
7 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
10. USL=3 DOAMNE SI TOTI TREI 08:20 | 8 Februarie
ALIN
Nu inteleg de ce ii faceti handicapati ,.ei sunt asa.Cine mai striga acum in piata?.Falsi revolutionari,hoti de profesie,fosti militari ce au fost izolati la popota si s-au luptat cu bateriile de vin,cersetorii psd,pnl,si motanei lui felix.POPORUL NU A BAUT CERNEALA RATATILOR.
9. Doi maimutoi, 15:10 | 7 Februarie
Constantin
Acesti doi eroi Antonescu si Ponta, bolnavi de ura, sunt prinsi in propriile lor vicii. Isi doresc puterea asa cum toti nimenii se vor bagati in seama. Sunt nevolnici si plini de ura. Uratul de Ponta unit cu smochinitul de Antonescu, nu au in cap decat interesele lor proprii. Trebuie sa fi **** sa-i crezi ca au bune intentii. Cand ii aud spunand ca asa vor romanii schimbarea, ma umplu de scarba. ...
8. pp-dd-34 %, usl-29%,pdl-26% 14:01 | 7 Februarie
licuriciu ion
asa arata ultimele sondaje corecte ---asa ca usl asta sa stea linistiti ca lumea nu ai vor dupa alegeri vor avea mult mai putini parlamentari
7. rusine celor care se vand pt 50-100 10:52 | 7 Februarie
teo
Da toti acei care ies acum in diferite orase ale tarii si scandeaza tot felul de bazaconii ca nici ei nu cred cea ce striga sunt platiti de catreusl nu ne reprezinta pe noi populatia acestei tari sunt niste smenari de prost gust si lichele handicapatii de la usl ponta si crin in special sunt dusi cu pluta rau acesti filfizoni nu doresc decat sa preia conducerea acestei tari parca ar fi un srl ,ne ...
6. suntem de ras 09:38 | 7 Februarie
1989
am intrebat un protestatar ce face cu cei 50 de lei pe care ii primeste pentru o zi de protest.
raspuns : pai imi cumpar o sticla de tarie ca sa pot sa rezist pe frigul asta.
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
104
un joc murdar acelasi lusru la incercarea de suspendare acellasi lucru cu afacerea Grajdan totul devine ...
Presedintele trebuie demis, dupa cum a fost ales : dupa cei prezenti la vot si nu dupa cei inscrisi
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe

banner_imopedia_300x250.gif

alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI