26.8 C
București
sâmbătă, 27 iunie 2026
AcasăSportIlie Sârbu: USL se rupe mâine dacă nu PLEACĂ Roşca-Stănescu

Ilie Sârbu: USL se rupe mâine dacă nu PLEACĂ Roşca-Stănescu

Liderul senatorilor social-democraţi, Ilie Sârbu, a declarat, duminică seara, că USL se va rupe dacă în cursul zilei de luni nu se va lua o decizie în cazul excluderii din alianţă a lui Sorin Roşca Stănescu.

Într-o intervenţie telefonică la postul de televiziune România TV, Ilie Sârbu a spus că USL ”se rupe mâine dacă nu pleacă Roşca-Stănescu”.

De asemenea, senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a spus, vineri, că o construcţie atât de importantă precum USL nu ar trebui să aibă de suferit din cauza afirmaţiilor unui senator.

Premierul Victor Ponta spunea joi că scandalul provocat de senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu reprezintă cea mai mare criză din USL şi că, dacă liberalii nu vor lua măsuri, drumurile PSD şi PNL se vor despărţi.

Citeşte şi: Antonescu îi ia apărarea lui Sorin Roşca Stănescu: Nu duce o campanie împotriva USL

„Se va gândi mai bine la USL. Nu cred că o construcţie atât de importantă ar trebui să aibă de suferit pentru faptul că un senator USL, în respect faţă de angajamentele electorale şi programul USL, a propus un act normativ de care pot beneficia milioane de persoane. Mă refer la prima intabulare şi prima cadastrare a terenurilor. Am vorbit cu Antonescu. Eu nu am o dispută cu Ponta, atitudinea lui Antonescu este publică. Nu ne putem imagina că USL se poate rupe şi în orice caz dintr-un asemenea motiv. Eu cred că weekendul este un bun sfătuitor şi pentru noi şi pentru Ponta”, a spus Roşca Stănescu.

Citeşte şi: AVERTISMENTUL lui Ponta: Cazul Stănescu – cea mai mare CRIZĂ a USL. Dacă nu se face nimic, NU mai putem merge împreună. Ce spune Antonescu

Întrebat cum comentează afirmaţiile liberalului Mircea Ionescu Quintus, care a spus despre el că a devenit prea repede parlamentar, SRS a spus: „Aşa şi este. Am intrat în politică foarte curând. Poate să fie un atu şi poate să fie şi un handicap, al lipsei de experienţă, dar este atu-ul unei viziuni mai proaspete”.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că orice persoană care mai recurge la atacuri împotriva PSD-ului sau a premierului Victor Ponta va părăsi partidul, acesta fiind un avertisment direct la adresa senatorului Sorin Roşca Stănescu

 

 

Cele mai citite

NATO cere mai mulți bani pentru apărare înainte de summitul din Turcia

Adjunctul comandantului suprem al NATO în Europa a declarat, într-un interviu acordat agenției Associated Press, că viitorul summit al Alianței din Turcia ar trebui...

PNL respinge acuzațiile PSD privind schimbarea poziției în negocierile pentru formarea Guvernului

PNL a respins, vineri, criticile PSD privind schimbarea poziției în negocierile pentru formarea Guvernului și a susținut că atât partidul, cât și președintele Ilie...

Inter pregătește o lovitură de 70 de milioane de euro! Cristi Chivu îl vrea pe starul Argentinei

Inter Milano este pregătită să investească o sumă impresionantă pentru Nico Paz, mijlocașul readus recent de Real Madrid de la Como.Inter Milano continuă să...
Ultima oră
Pe aceeași temă