UPDATE. Candidatul la şefia UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, la congresul UDMR, că este adeptul înnoirilor calculate pentru că udemeriştii nu au nevoie de haos şi, totodată, nu poate accepta ca Uniunea să fie considerată "o colonie".
"Sunt adeptul reînnoirii calculate, pentru că noi nu avem nevoie de haos şi nu avem nevoie de grabă, noi avem forţa, curajul şi experienţa pentru a ne imagina schimbările necesare şi în vederea acestui lucru nu avem nevoie de o mână de ajutor dinafară", a spus Kelemen, făcând aluzie la afirmaţiile unui lider al FIDESZ.
"Prea mulţi, de prea multe ori, au încercat să ne trateze ca pe nişte colonii, pe noi - Uniunea, pe noi - maghiarii din România. Noi niciodată nu am acceptat şi nu vom accepta acest lucru. Fiinţa noastră transilvană ne-a învăţat câteva lucruri: că în cele mai grele momente putem să ne bazăm numai pe noi înşine, iar dacă am ajuns undeva şi am atins un ţel acest lucru s-a datorat puterii noastre. Aşteptarea favorurilor a fost şi este o pierdere de timp", a explicat Kelemen.
Candidatul la şefia UDMR a ţinut să sublinieze obiectivele asupra cărora nu va face compromisuri în situaţia alegerii sale. "Vom deschide un nou capitol în privinţa luptei pentru păstrarea identităţii: drepturi lărgite privind folosirea limbii materne, autonomie culturală şi teritorială, reorganizarea regiunilor de dezvoltare. Toate acestea sunt obiectivele la care nu vom renunţa şi în privinţa cărora nu acceptăm niciun compromis", a pledat Kelemen Hunor.
Din discursul său nu au lipsit atacurile la adresa contracandidaţilor săi, Gergely Olosz şi Peter Eckstein Kovaci. "În această campanie internă, unii au folosit nişte metode fără precedent în ultimii 21 de ani. Noi toţi trebuie să refuzăm acest tip de comportament. Nu putem să-l acceptăm, pentru că ne înjosim. Dacă îl acceptăm, vom sacrifica viitorul Uniunii. Cei care, astăzi, folosesc arma atacului la persoană, şirul de minciuni împotriva mea vor folosi aceste metode şi mâine, iar aceste metode nu sunt constructive. Acestea sunt armele distrugerii", comentat Kelemen, fără să precizeze la cine face referire, precum şi la ce acuzaţii se referă. În cadrul campaniei interne, Olosz şi Ekstein au acuzat că se fac presiuni asupra organizaţiilor pentru susţinerea lui Kelemen, pe care l-au indicat drept un protejat al organizatorilor Congresului.
Hunor se autointitulează favorit la preluarea şefiei UDMR
Candidatul la preşedinţia UDMR Kelemen Hunor a declarat, sâmbătă dimineaţă, la sosirea la Congresul UDMR de la Oradea ca o să câştige alegerile din primul tur de scrutin, urmând ca, de luni, să înceapă un nou capitol în istoria şi viaţa formaţiunii, informează Mediafax.
Kelemen s-a declarat convins că va fi o competiţie grea şi că va câştiga cel care va reuşi să îi convingă pe delegaţi, el fiind cel care a obţinut sprijinul majorităţii acestora.
"Sunt convins că va fi o competiţie grea şi va câştiga cel care va reuşi să îi convingă pe delegaţi. Eu sunt cel care a obţinut sprijinul majorităţii acestora. Nu am emoţii, voi câştiga", a spus Kelemen, la intrarea în Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea unde se va desfăşura Congresul UDMR.
La Congresul UDMR vor avea drept de decizie 555 de delegaţi ai organizaţiilor UDMR din întreaga ţară, din care o parte au fost desemnaţi prin vot, iar o altă parte este constituită din membrii marcanţi ai Uniunii.
Trei persoane s-au înscris la alegerile pentru funcţia de preşedinte al UDMR - Kelemen Hunor, Olosz Gergely şi Eckstein Kovacs Peter.