Actualitate
 
Liberalii nu se duc astăzi la Cotroceni
26 Aprilie 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1061 VIZUALIZARI | COMENTARII  9

Conducerea PNL a decis, luni, ca liberalii să nu mai participe la consultări cu preşedintele Traian Băsescu până când acesta nu va avea o atitudine de mediator, a anunţat Crin Antonescu, precizând că PNL va merge la reuniuni la Cotroceni doar în cazul unor situaţii de criză, transmite Mediafax.


"PNL este decis să nu mai fie element de decor în acţiunile pur mediatice şi partizane ale preşedintelui Traian Băsescu. Am luat decizia de a nu mai participa la niciun fel de consultări convocate de Traian Băsescu până când atitudinea, acţiunea şi discursul politic ale domniei sale nu vor semăna cu ceea ce înseamnă un preşedinte echilibrat, moderator, un preşedinte care nu e partizan", a sspus Crin Antonescu, la finalul şedinţei BPC.

El a subliniat că liberalii vor participa doar la consultările impuse de Constituţie privind problemele majore de politică externă, o criză de Guvern sau dizolvarea Parlamentului.

Preşedintele Traian Băsescu are programate luni, de la ora 17.00, consultări cu formaţiunile parlamentare pe tema deciziei Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate.

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
3 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
9. Da şi nu, comentator 7! 20:04 | 26 Aprilie
Valeriu
 
Scris de Mircea
Draga Valeriu, afla te rog ca nici eu nu sunt un fan inrait al lui Basescu si mai ales al stilul acestuia. Un lucru trebuie sa acceptam si anume jocul democratiei. Accept faptul ca Basescu este presedintele ales dar nu si stilul acestuia...as dori si eu ca si tine sau multi altii sa avem un presedinte exemplu. Imi doresc foarte mult sa vad macar una din parti (putere sau opositie) care joaca un joc normal, cinstit. ...
 
Aveţi un discurs coerent şi civilizat, domnule Mircea. Numai că mimarea democraţiei trebuie căutată în cu totul altă parte, deoarece nu este în ograda opoziţiei. Dacă Crin Antonescu se supunea docil, asistam la mimarea dorită la Cotroceni. Abia aşa, liderul PNL atrage atenţia asupra faptului că manipulările continuă. Citind comentariile, se observă că maneliştii sunt încă foarte mulţi. Mă tem că ...
8. Da şi nu, comentator 7! 20:04 | 26 Aprilie
Valeriu
 
Scris de Mircea
Draga Valeriu, afla te rog ca nici eu nu sunt un fan inrait al lui Basescu si mai ales al stilul acestuia. Un lucru trebuie sa acceptam si anume jocul democratiei. Accept faptul ca Basescu este presedintele ales dar nu si stilul acestuia...as dori si eu ca si tine sau multi altii sa avem un presedinte exemplu. Imi doresc foarte mult sa vad macar una din parti (putere sau opositie) care joaca un joc normal, cinstit. ...
 
Aveţi un discurs coerent şi civilizat, domnule Mircea. Numai că mimarea democraţiei trebuie căutată în cu totul altă parte, deoarece nu este în ograda opoziţiei. Dacă Crin Antonescu se supunea docil, asistam la mimarea dorită la Cotroceni. Abia aşa, liderul PNL atrage atenţia asupra faptului că manipulările continuă. Citind comentariile, se observă că maneliştii sunt încă foarte mulţi. Mă tem că ...
7. raspuns catre Valeriu 17:48 | 26 Aprilie
Mircea
 
Scris de Valeriu
Cei care au postat primele patru comentarii arată de ce sunt în stare. Au nevoie de iun tătuc protector, care să facă - exact cum face Traian Băsescu - loc partidului unic. În plus, comentatorul 4 arată - involuntar - că exact Băsescu împreună cu Ion Iliesciu se află în spatele încercării de totală distrugere a opoziţiei adevărate. Amândoi visează numai la perpetuarea emanaţilor într-o nouă dictatură, aplaudaţi de ...
 
Draga Valeriu, afla te rog ca nici eu nu sunt un fan inrait al lui Basescu si mai ales al stilul acestuia. Un lucru trebuie sa acceptam si anume jocul democratiei. Accept faptul ca Basescu este presedintele ales dar nu si stilul acestuia...as dori si eu ca si tine sau multi altii sa avem un presedinte exemplu. Imi doresc foarte mult sa vad macar una din parti (putere sau opositie) care joaca un ...
6. .......... 16:39 | 26 Aprilie
miky
Whattttttttt?????......"Crin Antonescu a declarat că preşedintele Băsescu nu se comportă în spiritul Constituţiei"...ce ma? ei si ce ne mira pana la urma, fiecare face ce vrea , doar e o tara democratica, ar trebuie o lege care sa le interzica sa mai lipseasca atat din parlament cat si de la astfel de intalniri.
5. Bravo! 16:04 | 26 Aprilie
Valeriu
Cei care au postat primele patru comentarii arată de ce sunt în stare. Au nevoie de iun tătuc protector, care să facă - exact cum face Traian Băsescu - loc partidului unic. În plus, comentatorul 4 arată - involuntar - că exact Băsescu împreună cu Ion Iliesciu se află în spatele încercării de totală distrugere a opoziţiei adevărate. Amândoi visează numai la perpetuarea emanaţilor într-o nouă ...
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
104
un joc murdar acelasi lusru la incercarea de suspendare acellasi lucru cu afacerea Grajdan totul devine ...
Presedintele trebuie demis, dupa cum a fost ales : dupa cei prezenti la vot si nu dupa cei inscrisi
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
Apartament in Primaverii
4 camere
Zona: Primaverii
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI