8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportMAFIA DIN MEHEDINȚI. Dezvăluiri cu implicații grave la vârful statului: Trafic de...

MAFIA DIN MEHEDINȚI. Dezvăluiri cu implicații grave la vârful statului: Trafic de influență în cabinetul premierului?

 

UPDATE

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că baronul PSD de Mehedinți Adrian Duicu rămâne în arest. Decizia este definitivă. Alături de el rămân în arest șeful IPJ Mehedinți, Ștefan Ponea, și președintele PSD Orșova, Constantin Popescu.

—–

Baronul PSD Ioan Adrian Duicu, președinte al Consiliului Județean Mehedinți, a fost arestat preventiv, printre altele, pentru că făcea trafic de influență pentru șeful IPJ Mehedinți, Ștefan Ponea, chiar în biroul lui Victor Ponta, se susține în referatul DNA.

Amănuntele apar atât în referatul prin care procurorii cer arestarea inculpaților din dosarul intitulat generic “Mafia de la Mehedinți”, cât  și în motivarea arestării lui Adrian Duicu, a șefului IPJ Mehedinți, Ștefan Ponea, și a președintelui organizației PSD Orșova, Constantin Popescu,  redactată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel București.

Ce este consemnat în referatul DNA

Potrivit documentelor DNA, Adrian Duicu s-a dus la biroul lui Victor Ponta de la Palatul Victoria pentru a-și folosi funcția și influența politică cu scopul de  a determina promovarea șefului IPJ Ștefan Ponea în centrala Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit referatului DNA , “la data de 13 iunie 2013, numitul Duicu Ioan-Adrian s-a deplasat la Bucureşti, fără a fi însoţit însă de numitul Ponea Constantin Ștefan. Aici, de la cabinetul prim-ministrului, l-a sunat pe numitul Ponea Constantin Ştefan, transmiţându-i că la premier se află ministrul Afacerilor Interne (atunci, Radu Stroe – n.n.).

Apoi, numitul Duicu Ioan-Adrian i-a trimis lui Ponea Constantin Ştefan un SMS, transmiţându-i că prim-ministrul l-a chemat pe Tobă Petre la Guvern.

La solicitarea prim-ministrului, numitul Tobă Petre s-a prezentat la Guvern, prilej cu care aici s-a întâlnit cu numitul Duicu Ioan-Adrian, care i-a solicitat menţinerea temporară a numitului Ponea Constantin Ştefan în funcţia deţinută şi promovarea sa ulterioară în funcţia de director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică, solicitare cu care Tobă Petre s-a arătat de acord”.

Judecătorul care a admis arestarea preventivă a confirmat traficul de influență din incinta Palatului Victoria

Informațiile din referatul procurorilor anticorupție, potrivit cărora Duicu făcea trafic de influență din cabinetul premierului, au fost confirmate  în mare parte  și de declarațiile date de către Duicu în fața judecătorului de drepturi și libertăți care a dispus arestarea sa preventivă.

În motivarea arestării lui Adrian Duicu și a celorlalți inculpați din dosar, magistratul a precizat: „În antecamera şefului cancelarului prim-ministrului  sau chiar în cabinetul premierului («apare ca fiind neclar până în prezent», precizează judecătorul – n.n.), inculpatul Duicu s-a întâlnit cu numitul Petre Tobă, unde a discutat despre numirea în funcţie de conducere a coinculpatului Ponea, după cum (Duicu) i-a comunicat acestuia din urmă”.

Comunicarea de la Palatul Victoria dintre Duicu și șeful IPJ Mehedinți, Ponea, s-a consumat fie prin convorbiri telefonice, fie prin SMS-uri, interceptate de procurori cu ajutorul SRI. Judecătorul a arătat în motivarea arestării că,  într-o convorbire din data de 13.06.2013, inculpatul Duicu îi relata inculpatului Ponea  faptul că „un sfert de oră în biroul oval s-a vorbit despre familia dumneavoastră”.

Duicu a recunoscut în fața judecătorului că a vorbit cu șeful Poliției, Petre Tobă, dar a negat că acesta a fost convocat de către premier.

În acest moment procesual, apare ca fiind neclar dacă inculpatul se referă la biroul premierului sau la cel al şefului cancelariei, dar în mod cert discuţia a avut loc şi cu numitul Petre Tobă, dupa cum arată  inculpatul Duicu (cu alte cuvinte, Duicu a recunoscut în fața instanței întâlnirea cu Tobă de la Palatul Victoria – n.n.)”, precizează judecătorul în motivarea arestării.

Adrian Duicu l-a apărat însă pe Victor Ponta în fața judecătorului, susținând că șeful Poliției Române nu a fost convocat la Palatul Victoria de către premier, ci de șeful de cabinet al acestuia.

Ieri, premierul a negat că ar fi purtat asemenea discuții, adăugând, pe de altă parte, că și dacă ar face așa ceva nu ar fi nimic ilegal.

Elemente-cheie

Cum a explicat Duicu interceptările despre convocarea șefului Poliției Române la cabinetul premierului.

Potrivit motivării arestării, Adrian Duicu a susținut că prin exprimarea „l-a chemat acolo şefu’ ăl mare“, pentru  a obține funcție de conducere în centrala MAI a șefului IPJ Mehedinți (Ștefan Ponea), s-a ­referit la șeful de cabinet al premierului, nu la premier. “Curtea are rezerve că o astfel de persoană (șeful de cabinet – n.n.) ar avea competenţe să-l cheme pe şeful Poliţiei Române la Guvern şi, de asemenea, că şeful cancelariei ar fi cel care foloseste «biroul oval», dar aceste elemente vor fi clarificate pe parcursul anchetei”, precizează judecătorul care a decis arestarea lui Duicu, Ponea și Popescu.

Ce a obținut, prin influență politică, șeful Consiliului Județean Duicu  pentru șeful IPJ, Ponea 

Din probele de la dosar rezultă că Adrian Duicu a obținut pentru Ponea funcția de director adjunct la Direcția Ordine Publică din centrala Poliției Române.

De asemenea, liderul PSD a obținut pentru Ponea promisiunea că soția sa, Elisabeta Ponea, procuror la Parchetul Curții de Apel Craiova, va fi numită șefă de Secție Judiciară la DNA. 

Soția lui Ponea  ar fi fost nominalizată pentru funcția de șef de sectie la DNA, dar ministrul Justiției s-a răzgândit. Ulterior, Duicu a obținut promisiunea  că soția lui Ponea va fi numită într-o funcție de conducere la Parchetul General.

Ce servicii i-a făcut șeful IPJ Mehedinți, Ponea, baronului Duicu, în schimbul pilelor puse pentru familia sa la Palatul Victoria

Potrivit documentelor din dosar, șeful IPJ Mehedinți, prin sora sa Adina Georgeta Ponea Calotă, care în 2013 ocupa funcția de șef al  Secției Contencios de la Curtea de Apel Craiova, a obținut o sentință favorabilă lui Adrian Duicu, în sensul că i s-a anulat raportul de incompatibilitate stabilit de ANI. Această decizie judecătorească nu este definitivă. Re­cursul este programat a se judeca abia în noiembrie 2014, la Înalta ­Curte de Casație și Justiție.

Raport de subordonare a șefului IPJ Mehedinți față de baronul PSD.

Din referatul DNA și din motivele arestării preventive, se conturează imaginea unui șef IPJ Mehedinți (Ștefan Ponea) servil față de baronul PSD Duicu, președinte al Consiliului Județean.

Potrivit documentelor din dosar, șeful IPJ Mehedinți, “inculpatul Ponea se adresează şefului de consiliu județean în mod servil, cu apelativul «Şefu’» (…), exprimările fiind din categoria «Şefu? Ce faceţi, şefu?»; «Sunteţi cel mai tare»; «Știam eu, dar nu mă aşteptam chiar aşa»”.

Cele mai citite

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...
Ultima oră
Pe aceeași temă