Actualitate
 
Năstase: Pupinbăsismul, criteriul de promovare pentru funcţii în statul român
10 Septembrie 2010
Adrian Nastase
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1340 VIZUALIZARI | COMENTARII  8

Într-o postare pe blogul personal, Adrian Năstase notează, cu ironie, că "pupinbăsismul" a ajuns criteriu de promovare pentru funcţii în statul român. Recunoaşte, însă, că toate guvernările au avut momente în care au greşit acordând funcţii publice unor persoane pentru legăturile lor politice sau pentru simpatiile lor, dar susţine că, până acum, nimeni nu a îndrăznit să facă din asta o politică de stat, potrivit Realitatea.net.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD critică, într-o postare pe blogul personal, desemnarea lui Ioan T. Morar pentru funcţia de consul al României la Marsilia.

"Pentru serviciile aduse patriei, robul lui Zeus, Ioan T.Morar, se numeşte în funcţia de consul la Marsilia. Aşa mă gândesc că ar trebui să sune propunerea făcută de ministrul de Externe (al României?) în cazul jurnalistului Ioan T. Morar. În condiţiile în care sunt reduse peste 600 de posturi în minister, se face dreptate şi este angajat singurul intelectual care poate să reprezinte România la portul de la Mediterană şi să rezolve legăturile cu viitorii alegători ai PDL din străinatate", scrie Năstase.

Lipsa de profesionalism în diplomaţie ne va costa scump, apreciază liderul social-democrat. "Pot să fac pariu cu voi, de pe acum, că Romania nu va intra în Spatiul Shengen în 2011. Semnele sunt clare, pentru cei care înteleg. Cu ziariste din Cluj impuse de la Cabinetul primului-ministru, cu echipele de "francofoni" ai lui Cristian Preda paraşutate în ambasade importante nu vom putea convinge pe nimeni. Bătăliile externe vor fi din ce în ce mai dure", explică Năstase.

Recunoaşte, însă, că toate guvernările au avut momente în care au greşit acordând funcţii publice unor persoane pentru legăturile lor politice sau pentru simpatiile lor, dar susţine că, până acum, nimeni nu a îndrăznit să facă din asta o politică de stat.

"Cred că toate guvernările de până acum au avut momente în care au greşit acordând funcţii publice unor persoane pentru legăturile lor politice sau pentru simpatiile lor. Nimeni nu a îndrăznit însă să facă din asta politică de stat. Cei care până mai ieri criticau astfel de acţiuni, iar astăzi îşi primesc premiul în arginţi diplomatici, spun sfidător - „Care este problema?". Problema este că diplomaţiei româneşti şi întregului sistem de funcţii publice înalte i se aduce un puternic afront. "Pupinbăsismul" a ajuns criteriu de promovare pentru funcţii în statul român, în condiţiile în care sunt oameni care se pregătesc ani de zile pentru ele şi nu le primesc, fiind eventual alungaţi din diplomaţie sau pierzându-şi dreptul la o pensie pentru care au muncit o viaţă", continuă liderul social-democrat.

După faptă şi răsplată. "Pupinbăsismul" este răsplătit din plin, "şi nu din buzunarul lui Băsescu, ci din banii publici", notează Năstase. "Parlamentari, europarlamentari, consilieri prezidenţiali, diplomaţi făcuţi la chemarea bocancilor, membri în conducerile unor organizaţii non-guvernamentale, abonate la banii publici, sunt doar o parte din poziţiile primite de cei care au ales la un moment dat să apare „dreptatea şi adevarul" băsist, mergând - eventual - cu avionul, să-şi prezinte omagiile la (lui) Neptun", continuă social-democratul.

Pe lista "pupinbăseştilor" Năstase notează: "Cristian Preda, Traian Ungureanu, Sever Voinescu, Cătălin Avramescu, Sorin Ioniţă, Sebastian Lăzăroiu, Carol Sebastian şi atâţia alţii, printre care şi Ioan T. Morar, au pozat la un moment dat în persoane independente, doritoare să apere, cu trupul şi cu mintea, democraţia şi valorile statului de drept. Aşa cum le vedea Băsescu. Unii pozează şi astăzi. Un astăzi când toţi îşi iau plata pentru serviciile prestate."

"Ma întreb dacă toţi aceşti oameni sunt doar întâmplător colegi de partid şi/sau de idei cu cel care a lansat în dezbatere publică Legea privind legalizarea prostituţiei", îşi încheie Năstase postarea.

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
8 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
8. nici nu ma asteptam lla ceva mai bun de la acest n 07:53 | 13 Septembrie
popescu emil
un mediocru care s-a bazat pe mafie si mafioti,a incurajat justitia stramba der acum,s-a imbogatit cat a putut ,se sustrage cu lasitatea-i caracteristica de la orice proces,el vorbeste?Nu ii e rusine?dar el ce a incurajat?hotia?crapa fierea de rau in el,iar mintea ii e de gaina.Ar vrea el sa fie barbat ca Basescu !!!!!!!cred ca asta il doare cel mai tare !un vulgar,un mediocru cu pretentii si un ...
7. Aprecieri 21:00 | 12 Septembrie
Vivi
Din principiu sunt împotriva limbajului trivial dar, citindu-vă cele scrise pe blog, rămân stupefiat şi
îi aprob pe toţi cei care vă fac cu ou şi cu oţet pe internet.!!! Cu un asemenea limbaj, de mahala,
nu dovediţi că sunteţi ceea ce pretindeţi că sunteţi. Nu mă surprinde comportamentul nici a lui Ponta,
nici a lui Bănicioiu, Mazăre şi alţii ca ei . Aveţi discipoli de ...
6. Nastase este si el DOAR un "politician" 17:25 | 11 Septembrie
adriana pusch
Modul trivial in care acest individ se exprima nu ma surprinde DELOC mai ales ca SUNT "politicieni" si de prin alte partide (vezi PNL, PRM, de exemplu) care se intrec in etalarile unor adevarate "curcubeie" in colorarea argumentelor lor politice.
5. Mare canalie 11:48 | 11 Septembrie
nelu
Eu te consider inamicul public numarul 1 .Lepră mulți ani ne va trebui să suferim pentru a îndrepta legile prost făcute pe timpul cît tu erai mare șef pe la parlament și guverm .de asta a ajuns țara asta condusă de handicapați fizic și intelectual .Păcat că nu te ajută intelectul să conștientizezi răul pe care lai făcut acestei țări și locuitorilor ei .
4. Dupa crestere aceconomica ,ne inprumutam ,asta a f 09:07 | 11 Septembrie
niky
Dupa ce s-a inbogatit iar tara a dirijat-o spre dezastru , acum face pe desteptu . Si nu ii e rusine !Mai bine ar tacea , dupa cate matrapazlacuri a facut cu DIP.
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
133
iMMvHO xxxxwoemqxsc, [url=http://dlakznicfahh.com/]dlakznicfahh[/url], ...
sRdi5E cfumjmjcxlrt, [url=http://jqbzmayesuke.com/]jqbzmayesuke[/url], ...
Ma Talhari comunisti, securisti, masoni si voi toti din aceiasi gasca!! Voi nu aveti ruisine nici scrupule! ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara ... Citeste articolul
Alte stiri
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI