10 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSportOprișan: Șefii de CJ și primarii trebuie cercetați în libertate, pentru că...

Oprișan: Șefii de CJ și primarii trebuie cercetați în libertate, pentru că nu sunt pericole sociale

Vicepreședintele PSD Marian Oprișan, președinte al CJ Vrancea, a criticat marți "justiția televizată" și a declarat că președinții de consilii județene și primarii trebuie cercetați în libertate, întrucât "nu sunt pericole sociale", conform Agerpres.

"Eu n-am niciun fel de emoție. Păcat este de acest circ mediatic, pe de o parte. Pe de altă parte, după părerea mea, arestarea preventivă în România ar trebui să fie văzută în cu totul și cu totul alt mod. Președinții de consilii județene, primarii, edilii, gospodarii localităților din România nu sunt pericole sociale, nu sunt oameni care să pună probleme de acest gen în comunitățile lor sau în România, fapt pentru care eu cred că prezumția de nevinovăție prevăzută de Constituția României și situația pe care eu am ridicat-o de facto să pună lucrurile în așa manieră încât ei să fie cercetați în libertate, pentru că (…) este de datoria noastră, noi când ne-am asumat aceste funcții, ne-am asumat și faptul că trebuie să răspundem întrebărilor instituțiilor abilitate, să dăm explicații DNA, Parchetului General, Curții de Conturi, tuturor celorlalte instituții ale statului", a declarat Oprișan, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat însă că cercetările trebuie să se facă în mod corect, "raportat la faptele persoanelor aflate în discuție, și în niciun caz la numele lor".

Pe de altă parte, Oprișan a criticat și unele prevederi din Codul penal, cum ar fi infracțiunea de abuz în serviciu.

"Abuzul în serviciu nu există în nicio legislație a țărilor civilizate, cu democrații consolidate în statul de drept. Abuzul în serviciu este o infracțiune de tip sovietic, inspirată din Codul penal al fostei Uniuni Sovietice. Când comuniștii voiau să execute un adversar sau un dușman al poporului în acest mod, dacă nu îl găseau cu delapidare, cu eu știu ce altă infracțiune, invocau abuzul în serviciu", a afirmat Oprișan.

Vicepreședintele PSD a mai spus că este regretabilă "maniera televizată" în care se fac cercetările.

"N-o să poată să ne aresteze 7,4 milioane de români până în noiembrie. (…) Cei care se înscriu la Partidul Mișcarea Populară nu sunt nici reținuți, nici arestați, nici măcar audiați", a susținut el.

Totuși, Oprișan a arătat că judecătorii și procurorii sunt garanții statului de drept.

"Că maniera e greșită, că se furnizează în continuare date din anchetele penale, nu e treaba mea să judec acest lucru, acest lucru trebuie să îl reglementeze o dată pentru totdeauna legislația din România și CSM", a subliniat Marian Oprișan.

 

Cele mai citite

Elevi de la Colegiul de Informatică din București au câștigat Marele Premiu la concursul internațional NASA

O echipă formată din elevi de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București a câștigat Marele Premiu la Concursul Internațional „National Space Society”. În...

Revolut lansează, în premieră globală, în România, refinanțarea creditelor

Revolut, banca digitală cu 3,5 milioane de clienți retail în România și peste 40 de milioane de clienți la nivel global, a anunțat astăzi...

Rishi Sunak își dorește ca Benjamin Netanyahu să aibă „ sânge rece” după atacul Iranului de sâmbătă

Premierul britanic, Rishi Sunak, l-a chemat marţi pe omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, să dea dovadă de "sânge-rece" după atacul Iranului împotriva Israelului din...
Ultima oră
Pe aceeași temă