18.9 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSportPMP: Ponta încearcă să transforme instituţiile statului în instrumente de represiune

PMP: Ponta încearcă să transforme instituţiile statului în instrumente de represiune

Deputatul Florin Secară din Partidul Mișcarea Populară a declarat că Victor Ponta încearcă să transforme instituţiile statului în instrumente de represiune a românilor nemulţumiţi de guvernare.

”La comanda lui Victor Ponta, instituţii ale statului şi-au depăşit atribuţiile şi s-au implicat într-o acţiune de hărţuire şi intimidare a cetăţenilor nemulţumiţi de Guvern. Oamenii care au semnat pe listele  PMP împotriva accizei la carburanţi nu sunt doar supuşi unei presiuni inacceptabile din partea autorităţilor, dar, în plus, sunt nevoiţi să achite şi factura acestui demers abuziv, din taxele şi impozitele pe care le plătesc”, a precizat Florin Secară.

Deputatul PMP a solicitat directorului Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, comisar-șef Gina Laura Cușa, să explice în baza cărei legi a dat curs comenzii politice lansate de primul ministru, Victor Ponta, prin intermediul Corpului de Cotrol al Guvernului, de a verifica cetăţenii care au semnat listele PMP împotriva accizei la carburanţi. 

”Indiferent dacă au fost folosite resurse puţine sau de anvergură, contribuabilii au dreptul să ştie care au fost costurile acţiunii de intimidare a persoanelor care au semnat pe aceste liste. Fiecare leu cheltuit din bani publici pentru un demers electoral al primului ministru şi al PSD este un ban furat din buzunarul românilor”, a afirmat Florin Secară.

„Îi solicit directorului acestei instituţii să spună public: câţi angajaţi au lucrat la verificarea celor 3.468 de persoane, cât timp și, aferent acestui timp, cât a costat contribuabilul munca depusă. Partidul Mişcarea Populară va depune, în acest sens, o solicitare oficială, în baza Legii 544-2001 privind liberul acces la informațiile de interes public”, a completat deputatul.

Deputatul Florin Secară a susținut că cei care au îndeplinit ordinele primului ministru trebuie să răspundă în faţa legii şi să deconteze sumele cheltuite, din propriile buzunare sau, mai bine, din conturile PSD. 

PMP va face plângere penală împotriva premierului Victor Ponta pentru ameninţare şi şantaj la adresa celor care au semnat petiţia PMP legată de acciza la carburant, a declarat, duminică, Elena Udrea.

Guvernul va sesiza Parchetul pentru petiţia depusă la Guvern de către deputatul independent Daniel Geantă din partea Partidului Mişcarea Populară (PMP) împotriva accizei la carburanţi, arătând că, din totalul celor 300.000 semnături invocate, peste 200.000 nu pot fi identificate, conţin date false sau ale unor decedaţi. Concluzia rezultă dintr-o verificare a Corpului de Control al premierului.

Cele mai citite

Record în 2024 pentru Canalul Mânecii: Peste 10.000 de migranţi l-au traversat ilegal

Peste 10.000 de migranţi au traversat ilegal Canalul Mânecii, de la începutul anului 2024, pentru a ajunge în Regatul Unit. Aceasta reprezintă o creştere...

MAE informează că toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) a anunțat, sâmbătă, că toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, potrivit gandul.ro. MAE informează...

Captură de peste 4 milioane euro în portul Constanța. Poliţiştii de frontieră au descoperit 18.000 de parfumuri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, colaborând cu inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa, au descoperit un transport impresionant de...
Ultima oră
Pe aceeași temă