Actualitate
 
PNL a decis să-i reprezinte gratuit în instanţă pe pensionari
2 Iunie 2010
PNL a decis să-i reprezinte gratuit în instanţă pe pensionari
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1339 VIZUALIZARI | COMENTARII  5
Comisia de justiţie a PNL, condusă de deputatul Alina Gorghiu, a decis ca, în limita numărului de avocaţi din partid, să formuleze gratuit acţiuni în instanţă pentru pensionarii care, în urma diminuărilor de pensii anunţate de Guvern, care vor să dea în judecată statul român şi Guvernul.

Conform unui comunicat al grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor remis, miercuri, Agerpres, avocaţii PNL au întocmit un model de plângere tipizată pentru pensionari, care să fie folosit la înaintarea acţiunilor în instanţă.

Comisia pentru justiţie a PNL consideră că este momentul ca avocaţii să se implice pentru a înlătura toate atacurile la adresa statului de drept.


În comunicatul PNL se arată că "orice reglementare nouă se aplică numai de la data intrării sale în vigoare, deci o nouă legislaţie referitoare la pensii nu se aplică în mod automat celor pensionaţi în baza actelor normative anterioare în vigoare".


O aplicare a noilor reglementări ar însemna o extindere a incidenţei actului normativ asupra unor situaţii din trecut, care ar avea efect retroactiv şi ar contraveni dispoziţiilor art. 15 alin 2 din Constituţie, republicată.


Aceste detalii scapă, în mod inexplicabil, juriştilor din guvern, fapt ce ne aduce în situaţia de a fi de acord cu atacarea în instanţă a deciziilor guvernului care încalcă dreptul la securitate socială şi principiul supremaţiei legii, aşa cum s-a întâmplat în cazul Letoniei, se mai arată în comunicat.
Guvernarea ineficientă a dus la măsurile acestea disperate, iar România va fi în situaţia aberantă de a avea posibil câteva milioane de acţiuni în instanţă, având în vedere că sunt 5.500.000 de pensii în plată la această oră.


Dacă nu se doreşte aplicarea soluţiilor logice şi constituţionale sau nu se va ţine cont de jurisprudenţa naţională şi europeană, reacţia noastră va fi pe măsură, iar românii îşi vor găsi dreptatea în sălile de judecată, se mai arată în comunicatul semnat de preşedintele Comisiei de justiţie din Camera Deputaţilor, deputatul Alina Gorghiu.

VOTEAZA ARTICOLUL
4/5
25 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
5. pensie 16:34 | 9 Februarie
tripanopol otilia
 
Scris de adriana pusch
Din pacate ma tem ca pensionarilor li se dau sperante care risca sa se transforme intr-o deceptie si mai mare fiindca DE UNDE NU SUNT BANI, NU SE POT DA! Cabinetul Boc vine cu "bunavointa" ca "in masura in care statul ...bla...bla..." si cu asta, BASTA! Avocatii dispusi la a oferi un ajutor REAL, intregii societati Romanesti, sa gaseasca niste cai legale mai eficiente de RECUPERARE A ...
 
Sunt de acord, daca nu trebuie sa platesc. Suntem doua persoane pe o pensie si amandoua suntem bolnave. Guvernul Boc este pornit pa distrugerea poporului prin infometare. Sunt convinsa ca acolo sus exista un D-zeu care va decide sa scapam de el cat mai curand. Noi asteptam un mic semnal da d-voastra.
4. ptr. pdleii indoctrinati...inca ! 08:03 | 24 Iunie
vio
stati relaxati...sunteti pe cale de disparitie...
3. ha ha 17:26 | 2 Iunie
oana
Chiar e de ras. Cu alte cuvinte incurajati darea in judecata a guvernului. Oare in ce tara traim?
2. amageala 16:17 | 2 Iunie
mih
Mai bine PNL-ul ar dona banii pensionarilor decat sa isi bata joc de ei.
1. apreciem, dar ar putea durea mai tare... 15:40 | 2 Iunie
adriana pusch
Din pacate ma tem ca pensionarilor li se dau sperante care risca sa se transforme intr-o deceptie si mai mare fiindca DE UNDE NU SUNT BANI, NU SE POT DA! Cabinetul Boc vine cu "bunavointa" ca "in masura in care statul ...bla...bla..." si cu asta, BASTA! Avocatii dispusi la a oferi un ajutor REAL, intregii societati Romanesti, sa gaseasca niste cai legale mai eficiente de ...
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
104
un joc murdar acelasi lusru la incercarea de suspendare acellasi lucru cu afacerea Grajdan totul devine ...
Presedintele trebuie demis, dupa cum a fost ales : dupa cei prezenti la vot si nu dupa cei inscrisi
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe

banner_imopedia_300x250.gif

alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI