26.1 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăSportPNŢCD anunţă înscrierea în partid a mai multor liberali

PNŢCD anunţă înscrierea în partid a mai multor liberali

Mai mulţi liberali şi lideri ai Partidului Forţa Civică au decis să se alăture PNŢCD, dezamăgiţi de proiectul USL, a declarat, astăzi, Vlad Moisescu, prim-vicepreşedintele PNŢCD.

Potrivit lui Moisescu, printre filialele PNL care au decis să se înscrie în PNŢCD se numără cele din Neamţ, Olt, Dolj, Buzău, Bacău.

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, a susţinut că în partid au venit „grupări întregi” şi din PDL, mulţi dintre ei fiind foşti ţărănişti, fiind vorba de filialele din Iaşi şi Constanţa.

„A existat un fenomen, după 2000, din partid au plecat mulţi ţărănişti spre PNL şi PDL. Partidul este deschis acestor noi membri, condiţionând însă intrarea oricui în funcţie de criteriile de moralitate, valori, principii şi proiectul 2014 – Anul Corneliu Coposu”, a completat Pavelescu, citat de Agerpres.

Unul dintre membrii FC care au aderat la PNŢCD este Iulian Crăciun. El a afirmat că s-a înscris în PNŢCD pentru că „partidul sprijină spiritul întreprinzător şi crede în valoarea proiectului politic”.

„Am decis să ader la Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat din convingerea că românii ca mine, care se luptă să reuşească în viaţă prin propriile forţe, au nevoie să se regăsească şi să manifeste într-o formaţiune politică”, a declarat Iulian Crăciun într-o conferinţă de presă susţinută luni, 3 februarie, a.c., la sediul central al partidului.

Cele mai citite

Lucrările pe Autostrada Moldovei intră în linie dreaptă

CNAIR a declarat că peste 95% dintr-un sector este deja finalizatConstrucția Autostrăzii Moldovei (A7) înaintează într-un ritm susținut, iar unele dintre cele mai importante...

Capitala pierde angajați, dar șomajul rămâne la un nivel minim. Salariile și pensiile au crescut

Câștigul salarial mediu brut a ajuns la 12.737 de lei, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecutNumărul angajaților din București a continuat...

Imagini șoc: Motor avariat și hublou distrus, după ce un pasager a fost tras spre exterior în timpul zborului

Un pasager a fost rănit, după ce un hublou s-a spart, iar martorii spun că acesta a fost aspirat parțial în afara aeronaveiImaginile evidențiază...
Ultima oră
Pe aceeași temă