12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportPonta: Este important modul în care sprijinim Moldova, să nu fie prinsă...

Ponta: Este important modul în care sprijinim Moldova, să nu fie prinsă în conflicte

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, în contextul crizei din regiune că este important modul în care România va sprijini Republica Moldova ca "să nu fie prinsă în conflictei să îşi continue drumul european", notează Mediafax.

"Cel mai important pentru România este modul în care sprijinim Moldova, să nu fie, la rândul său, prinsă în aceste conflicte şi să îşi continue drumul european şi drumul democratic. Suntem într-o zonă fierbinte, dar până acum şi în continuare o să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor partenerilor noştri", a spus Ponta.

Întrebat ce se întâmplă dacă Rusia acceptă unificarea cu Transnistria, Victor Ponta a spus că ar fi, categoric, "o violare flagrantă a dreptului internaţional".

"România va avea o poziţie perfect coordonată, identică chiar, cu a Guvernului de la Chişinău. Am şi vorbit ieri (miercuri – n.r.) cu domnul Leancă (Iurie Leancă, premierul Moldovei – n.r.), o să mă şi văd, într-o săptămână de acum încolo, şi vom sprijini fără niciun fel de ezitare poziţia Guvernului legitim al Republicii Moldova", a afirmat Ponta.

Întrebat în continuare dacă este îngrijorătoare declaraţia unui oficial transnistrean potrivit căreia Transnistria trebuie lăsată să îşi decidă singură soarta, premierul a răspuns că este "foarte îngrijorătoare".

"Tocmai de aceea nu mai suntem în momentul de acum câtva timp, când se discuta de declaraţii serioase sau mai puţin serioase. Suntem într-un moment de criză evidentă şi aici, pe de-o parte, e bine că România a luat, acum zece ani, decizii fundamentale – NATO, UE, e bine că putem sprijini cel puţin Moldova, dacă nu mai mult Ucraina, e bine că suntem extrem de uniţi, cei care avem funcţii în ceea ce priveşte politicile fundamentale ale statului român", a susţinut Ponta.

Premierul Victor Ponta a participat, joi, la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii, la ceremonia de închidere a exerciţiului militar Dacian Viper 2014.

Sovietul Suprem (Parlamentul) de la Tiraspol a votat miercuri, în unanimitate, o solicitare către Duma de Stat (Camera inferioră a Parlamentul rus), Consiliul Federaţiei şi preşedintele Vladimir Putin în vederea recunoaşterii independenţei regiunii transnistrene şi alipirii la Rusia.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă