Actualitate
 
Amăgire. Reducerile la mall promise de PSD, deocamdată doar pe hârtie
Ponta a inventat cardul de stânga
3 Mai 2010
Ponta a prezentat săptămâna trecută noul card de militant PSD
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1703 VIZUALIZARI | COMENTARII  3
Tinerii simpatizanţi ai PSD au intrat ieri în posesia cardurilor promise de Victor Ponta. Pentru o vreme le vor ţine însă doar în portofel, întrucât lista mallurilor în care vor avea reduceri este încă în lucru.

Preşedintele PSD s-a ţinut parţial de cuvânt. A pregătit şi înmânat cardurile de militant tinerilor înscrişi online în partid, însă acestea nu pot fi încă folosite la cumpărături, la teatru sau la cinema. Potrivit liderului TSD, Nicolae Bănicioiu, programul de reduceri este încă în stadiu de proiect. El susţine că în acest moment PSD poartă discuţii cu zece parteneri comerciali şi speră ca în sistem să intre şi instituţii culturale cu care încă nu s-a „parafat" nimic. Până atunci, proaspăt posesorii de carduri se pot consola cu principii. „Nu scrie pe aceste carduri la ce restaurant sau cinematograf puteţi merge, scrie doar că aveţi o viaţă prosperă într-o Românie corectă, sprijin pentru cei care au nevoie, străzi, spitale, şcoli moderne, respect pentru cei în vârstă", a explicat Victor Ponta.

Prezent duminică, de Ziua Tineretului, la sediul central din Kiseleff, liderul PSD le-a ţinut o prelegere simpatizanţilor partidului, pe care a avut grijă s-o presare cu ironii la adresa actualului Cabinet Boc. „Cine vrea să-şi găsească un loc de muncă la Paris sau în Uruguay sunt convins că merge la domnul Videanu şi se rezolvă; cine vrea să meargă cu aeroplanul sau cu elicopterul ca să evite gropile merge la Berceanu, cine vrea să nu facă armata, dar să ajungă general, merge la dl Oprea, cine vrea poşete Christian Dior nu mai spun unde trebuie să meargă, da?", le-a spus Ponta tinerilor militanţi PSD. Un astfel de card i-a fost oferit şi preşedintelui de onoare, Ion Iliescu, după cum a mărturisit Ponta.

 

Noii înscrişi, tineri de 22 ani

Cardurile oferite ieri de PSD au fost concepute după modelul laburist pentru a atrage cât mai mulţi tineri în partid. Astfel, în ultimele luni, din cele aproximativ 3.000 de înscrieri în partid, cele mai frecvente au venit din partea tinerilor de 22-24 ani, iar 71% din cei înscrişi au până în 35 de ani. Dacă pentru problema scăderii numărului de membri şi a îmbătrânirii partidului Victor Ponta a găsit soluţii de la preluarea mandatului de şef al PSD, în privinţa datoriilor de aproape opt milioane de euro încă nu ştie cum să o scoată la capăt. Asta, în condiţiile în care ies mereu la iveală cifre noi.

Astfel, PSD ar avea restanţe la achitarea chiriei pentru sediul central din Şoseaua Kiseleff către RA-APPS de aproape patru ani, au declarat surse din partid pentru Mediafax. Totuşi, sursele citate susţin că partidul ar fi reuşit să achite recent datoriile acumulate ca urmare a închirierii unui elicopter pentru deplasările rapide ale candidatului Mircea Geoană în campania electorală pentru prezidenţiale. 

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
4 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
3. 3000 de naivi hotiti de PSD 20:30 | 3 Mai
Omul
Sant curios cat a costat aceste carduri de 'PSDist' care nu au si nu vor avea nici o valoare?
Noul asa zis 'lider' PSDist a tras o noua teapa tarii... Au mintit si hotit batranii, si acum s-au dat la tineri. Ma gandesc oare daca o sa le mearga tot asa de bine cu tinerii si daca acetia o sai tot voteze pe PSDisti cand vad ca sant mintiti si hotiti pe fata. 3000 de fraieri au ajuns sa ...
2. Ponta care face POANTE??? 12:42 | 3 Mai
adriana pusch
Poate ca laburistii il vor cita, pe liderul "falimentarului" (??) partid, pentru "plagiat" DAR MAI ALES PENTRU DEFAIMARE!
1. Cam falimentara stinga asta 23:23 | 2 Mai
nu credeti ?
Si dupa ultimele evolutii , nu catre SAPA DE FIER se indreapta .
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Dupa trei ani de dezbateri si tergiversari, în ultimul moment cu putinta, Elena Udrea a decis sa semneze contractul prin care Arcul de Triumf va fi reabilitat. ... Citeste articolul
Alte stiri
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
25
Daily Mail, ABC News şi multe alte publicaţii internaţionale, la care s-a adăugat şi presa naţională, au făcut public răspunsul dat de companie clientului care pretinde că a găsit un şoricel într-o doză de suc: "Nu poţi să găseşti un şoarece în Mountain Dew pentru că băutura îl dizolvă". Ronald Ball, originar din Illinois, povesteşte că s-a simţit rău şi a început să ...
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI