Actualitate
 
Ponta: Băsescu condamnă la moarte categorii sociale
7 Mai 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
2668 VIZUALIZARI | COMENTARII  19

Preşedintele PSD, Victor Ponta, spune că PSD este dispus să dea dovadă de solidaritate cu cei afectaţi de măsurile anunţate de preşedintele Băsescu, dar nu va fi "complice" cu "genocidul social" pe care l-a ales şeful statului.

„Pensionarilor li s-a promis că vor avea o viaţă mai decentă, dar astăzi află că veniturile lor se reduc cu 15%, pe umerii şomerilor, pe umerii militarilor, ai profesorilor, ai medicilor, cărora preşedintele Băsescu nu le-a spus adevărul anul trecut. Pe umerii agricultorilor care au aflat că li se vor reduce subvenţiile, pe umerii sindicatelor care trebuiau să iasă în stradă. Traian Băsescu condamnă la moarte categorii sociale şi loveşte şi în sectorul privat, care se află într-o situaţie dezastruoasă din cauza Guvernului, din cauza scăderii consumului care va fi antrenat de criza pensionarilor, a bugetarilor", a subliniat Ponta.

Ponta a susţinut că ieşirea publică a şefului statului arată că nu mai există un Guvern condus de Emil Boc, ci unul care se numeşte Traian Băsescu. "Să luăm cu toţii act că Guvernul Emil Boc nu mai există, există doar Guvernul Traian Băsescu, şi faptul că Traian Băsescu anunţă toate aceste măsuri, şi din punct de vedere constituţional, şi politic trebuie văzut în toate consecinţele sale", a spus Ponta.

"Am luat act cu stupefacţie de declaraţiile guvernatorului BNR, care a exprimat ceea ce ne era tuturor teamă să spunem, faptul că Guvernul a prezentat date eronate exact ca în situaţia Greciei şi putem să ne aşteptăm ca de la prezentarea unor date mincinoase la măsuri disperate, aşa cum sunt cele anunţate astă seară de Traian Băsescu, nu a fost decât un pas. PSD, din poziţia sa de partid de opoziţie, este dispus să dea dovadă de solidaritate, dar nu de complicitate la genocidul social pe care preşedintele Traian Băsescu l-a anunţat în această seară", a mai spus Ponta.

Totodată, el a ţinut să replice unor remarci făcute de şeful statului la adresa formaţiunilor din opoziţie. "Situaţia în care ne aflăm este rezultatul a şase ani de guvernare de dreapta şi dacă preşedintele Traian Băsescu este amnezic îi reamintesc că a existat guvernul Călin Popescu Tăriceanu şi guvernul Emil Boc, din 2004 încoace, amândouă guverne învestite şi sprijinite de preşedintele Traian Băsescu. Orice încercare a sa de a fugi de responsabilitate pentru aceşti şase ani, pentru cota unică, pentru toate măsurile care ne-au adus în această situaţie este o încercare laşă şi mincinoasă la adresa populaţiei", a afirmat liderul PSD.

Mai mult, Ponta a invocat sintagma folosită de Băsescu pentru a vizualiza aparatul de stat, respectiv "omul gras". "Omul gras care s-a pus românului mic şi amărât este exact un om portocaliu, este PDL, partidul sprijinit şi promovat de preşedintele Traian Băsescu. Dacă bătălia preşedintelui ar porni împotriva acestui om gras, care este partidul care conduce în acest moment România şi care promovează un sistem mafiot clientelar, prin domnul Emil Boc, Adriean Videanu, Radu Berceanu şi toţi ceilalţi ar fi o bătălie corectă. Traian Băsescu a ales să pună toate costurile acestei guvernări mafiote pe umerii populaţiei României şi în primul rând pe umărul pensionarilor", a insistat preşedintele PSD.

El a ţinut să li se adreseze şi sindicaliştilor, amintindu-le acestora că nu au ieşit în stradă, preferând să stea la negocieri cu premierul. "Poate astăzi liderii de sindicat îşi dau seama că trebuiau să protesteze în stradă, nu să stea la masă cu Emil Boc în ultima perioadă", a spus Ponta.

Liderul social-democrat a mai declarat că Traian Băsescu "condamnă la moarte categorii sociale şi în acelaşi timp înşeală încă o dată sectorul privat". "Ne facem datoria să le spunem celor din sectorul privat - pe care vrea parcă preşedintele Traian Băsescu să-i atragă de partea sa - că s-au aflat şi se află în această situaţie dezastruoasă din cauza lipsei măsurilor anti-criză, din cauza datoriilor pe care guvernul promovat de preşedintele Traian Băsescu nu le plăteşte, din cauza fiscalităţii care nu scade cu niciun fel de procent, din cauza scăderii consumului care va fi imediat antrenat (...) din cauza banilor pe care au trebuit să-i aducă către firmele PDL, este singurul partid care nu are niciun fel de datorie, ci profit din activitatea politică", a susţinut Ponta.

El a criticat, totodată, faptul că şeful statului a afirmat că nu sunt necesare remanieri în actualul guvern. "Ne-a anunţat astăzi că Guvernul este foarte bun şi nu necesită niciun fel de remaniere, este normal acest lucru, este sistemul clientelar pe care Traian Băsescu l-a creat şi de care nu se poate despărţi în aceste zile", a susţinut preşedintele PSD.

Ponta a mai spus că pe lângă cele două soluţii invocate de Traian Băsescu pentru reducerea deficitului bugetar, pe care le-a catalogat drept "nesincere", mai există o a treia soluţie, "corectă". "Ar fi înseamnat oprirea cheltuielilor bugetare făcute în avantajul firmelor de partid, ar fi însemnat reduceri diferenţiate - pentru că 25% la salariu sau 15% la pensie este aceeaşi gândire pe care Traian Băsescu a avut-o şi în 2005, şi cel bogat, şi cel sărac plăteşte la fel. (...) Ar fi putut adopta a treia soluţie, a concedierii miilor de clienţi politici angajaţi din octombrie 2009 încoace, al utilizării fondurilor comunitare blocate pe criterii strict politice la ministere", a mai spus Ponta.

De asemenea, el a afirmat că "Guvernul Traian Băsescu nu va opri criza, ne va cere la fel ca şi Ceauşescu noi sacrificii în continuare". "Este de datoria noastră ca partid de opoziţie, alături de toate celelalte forţe politice, de societatea civilă, de sindicate, de media, de oricine mai doreşte să existe un viitor pentru această ţară să ne opunem acestui genociod social anunţat de Traian Băsescu în Parlament, pe stradă sau oriunde va fi nevoie", a conchis preşedintele PSD.

Preşedintele Băsescu a declarat joi că nu se vor majora TVA şi cota unică, dar că începând de la 1 iunie se va reduce fondul de salarii cu 25% din administraţia centrală şi locală, fiind previzibilă şi o reducere a pensiilor cu 15%, dar şi tăirea drastică a unor subvenţii.

De asemenea, şi ajutorul de şomaj va fi redus cu 15%.


 

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
9 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
19. cum se poate redresa tara 12:43 | 12 Mai
nicu
 
Scris de adriana pusch
DACA intr-adevar, stimate tovars, PONTA, sunteti atat de profund "ros" de grija majoritatii, DE CE NU VRETI S-O SI DEMONSTRATI- prin MACAR o singura solutie care sa NU MAI DUCA LA MOARTEA NICIUNUI SINGUR ROMAN????
 
nu ar fi prea greu.daca marii bogatasi care s-au imbogatit prin tot felul de smecherii folosinduse de legi prost facute ar putea dovedii cum si lea facut si la stat nu prea a platit aproape deloc ar fi pe bune cercetati si impusi cu tot ce nu pot dovedi.va spun sincer ca noi nu am duceo bine ci ff bine
18. prostia romaneasca 10:00 | 11 Mai
victor
Ati ajuns cu totii nazisti si nu vedeti padurea de copaci. Cum puteti lua apararea unor mafioti care ne conduc acum tara.? Sa moara grasii si sa traiasca bine slabii> Oare Basescu si Boc nu sunt grasi si tot ce au facut a fost un esec total? De vina este Decebal si Traian pentru ca au dat nastere acestui popor. Desteapta-te romane!
17. Ponta ne cheama in strada sa salvam democratia 22:43 | 8 Mai
costi
si parca ar fi ca Cico Dumitrescu la TVR cand ne spunea ca s-au gasit bombe si ca are informatii ca au fost minate unele si altele. Ne-a si aratat un prelungitor cu avertizor luminos de curent pe post de bomba. La fel si Ponta, elocvent in vorbele din ziare si moale in parlament la legi si in combaterea coruptiei. De clientelism sau de nepotism ce sa mai vorbim ca are exemplele chiar in familie. ...
16. Bun os de ros, nu-i asa?! 22:59 | 7 Mai
adriana pusch
DACA intr-adevar, stimate tovars, PONTA, sunteti atat de profund "ros" de grija majoritatii, DE CE NU VRETI S-O SI DEMONSTRATI- prin MACAR o singura solutie care sa NU MAI DUCA LA MOARTEA NICIUNUI SINGUR ROMAN????
15. Romanii au fost condamnati din anul 1989... 20:34 | 7 Mai
adriana pusch
... ATUNCI CAND S-AU LASAT AMGITI DE PERFIDIA PERTIDULUI PENTRU CARE ACUM, dumneavoastra, tovarase, Ponta, INCERCATI SA FACETI UN PIC DE CAMPANIE ELECTORALA! Partidul pentru care faceti atata "tapaj" politic s-a RIDICAT PE SANGE SI INSELARE IAR ACUM ARE DE GAND SA SE RIDICE PE SPECULAREA TRAGEDIEI IN CARE AU FOST TARATI ACEIA CARE V-AU DAT GIRUL DE INCREDERE.
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
107
Nonetheless, its not all it's possible to manage to acquire several twos of them. It is far better for those ...
Get rid of doubt inside the heads of customer leads simply by taking care of these minor fixes or even engage ...
Louboutin quite possibly remember your mind, laid to rest bout at the front so that you can help you feel ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
Apartament in Berceni
2 camere
Zona: Berceni
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI