Piaţa Universităţii cerea legea lustraţiei, adică „alegeri fără comunişti!"

Principala revendicare a manifestaţiei maraton din Piaţa Universităţii era interzicerea participării la primele alegeri de după prăbuşirea dictaturii a foştilor responsabili comunişti, celebrul punct opt din Proclamaţia de la Timişoara.  La alegerile din 20 mai 1990 a participat însă şi Ion Iliescu, fost secretar general PCR la nivel judeţean. El şi partidul său, Frontul Salvării Naţionale, au şi câştigat atunci alegerile cu un scor zdrobitor, de circa 80%, în condiţiile în care partidele istorice abia reînfiinţate, aveau puţine mijloace de a-şi face cunoscute punctele de vedere, iar simpatizaţii lor erau supuşi unor constante acte de intimidare. Mass-media era dominată de posturile publice care pledau cauza FSN, partidul-mamut, moştenitor al partidului comunist, împărţit ulterior în actualele PSD şi PDL.

După ce rezultatul alegerilor de la 20 mai au devenit însă publice, manifestaţia anticomunistă din Piaţa Universităţii s-a încheiat oficial. Liderii anti-comunişti, fie din rândul partidelor istorice, fie din rândul organizaţiilor civice, admiteau că bătălia era deocamdată pierdută şi că trebuie să aştepte următoarele alegeri. Autorităţile au pretins însă că în momentul în care au încercat să disperseze ultimii manifestanţi rămaşi în Piaţă, aceştia ar fi ripostat violent atacând inclusiv sediul Ministerului de Interne şi provocând apoi întreruperea transmisiunii televiziunii publice. Liderii opoziţiei au constestat această interpretare, declarând că este vorba de o diversiune, dar violenţele din 13 iunie l-au determinat pe proaspătul preşedinte ales, Ion Iliescu să declare că este nevoie de ajutorul populaţiei. „Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii Guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită", declara Ion Iliescu în studioul TVR care tocmai îşi reluase emisia, într-o atmosferă de panică amplificată şi de contribuţia preşedintelui TVR, Răzvan Teodorescu. Mesajul a justificat venirea a mii de mineri în Bucureşti în zorii zilei de 14 iunie.

Violenţele din acele zile s-au soldat cu  sute de victime. S-au înregistrat morţi, patru oficial, peste o sută neoficial, au fost sute de răniţi. Au fost devastate sedii oficiale, sediile partidelor de opoziţie, Universitatea şi Institutul de Arhitectură. Prezentate publicului larg drept acte ale justiţiei populare în apărarea autorităţilor instalate prin alegeri democratice, evenimentele i-au înspăimântat pe suporterii Opoziţiei. Mulţi tineri au părăsit atunci ţara, iar reintegrarea României în rândul ţărilor civilizate a fost întârziată cu cel puţin câţiva ani, costurile fiind incalculabile.