27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSportPonta şi Antonescu, cei mai criticaţi politicieni

Ponta şi Antonescu, cei mai criticaţi politicieni

Cei doi lideri politici au parte de mai multe menţiuni negative în presă decât de relatări pozitive. Traian Băsescu este pe locul 3.

O treime din materialele informative difuzate de mass-media la finalul anului trecut a vizat activitatea premierului Victor Ponta, arată un studiu efectuat de Fundaţia Konrad Adenauer. Din cele peste 3300 de articole şi relatări tv analizate, Traian Băsescu apare în 833, iar Crin Antonescu în numai 520. Activitatea sau poziţiile celui mai activ europarlamentar român, Monica Macovei, au fost prezentate, în aceeaşi perioadă de timp, în doar 44 de materiale de presă, relevă studiul.

Din analiza a patru televiziuni (TVR, Pro TV, Antena 1 şi Realitatea) rezultă că Traian Băsescu şi Victor Ponta sunt cel mai des menţionaţi de Pro TV. În schimb, din studiul a patru cotidiene (România liberă, Adevărul, Jurnalul Naţional şi Evenimentul zilei) rezultă că preşedintele ţării beneficiază de cea mai mare expunere în Jurnalul Naţional, cu peste 20% din totalul menţionărilor. Numele lui Victor Ponta, în schimb, apare mult mai des în România liberă şi Evenimentul zilei. În ambele cazuri, majoritatea articolelor au o atitudine negativă faţă de cei doi actori politici, relevă analiza efectuată la comanda Fundaţiei Konrad Adenauer. De altfel, potrivit datelor, pe ansamblu cei mai importanţi oameni ai ţării au parte, în general, de mai multe cronici negative decât pozitive.

“Campion” este Victor Ponta, şi pentru faptul că este conducătorul actual al Guvernului, care are de 12 ori mai multe menţionări negative în presă decât articole pozitive. Pe locul doi se află fostul copreşedinte al USL, Crin Antonescu, cu de 6 ori mai multe menţionări negative. Deşi numele său este menţionat zilnic la televiziuni şi în ziare, Traian Băsescu are parte de doar patru ori mai multe menţiuni negative decât cele pozitive. “Principalii vectori politici din România au parte, în presă, de un rating negativ”, a explicat Ioana Avădani, director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent. Dintre celelalte personaje politice luate în calcul, ies în evidenţă Liviu Dragnea, care a apărut foarte rar la Antena 1, şi Dan Voiculescu, care aproape nu există pentru TVR şi Pro TV. Gigi Becali este, în schimb, o mină de aur pentru Antena 1, care a înregistrat cele mai multe relatări despre latifundiarul aflat acum în închisoare.

Pe de altă parte, două dintre instituţiile importante ale statului, Parlamentul şi Guvernul, se prezintă foarte modest în transmiterea datelor. Unul dintre motive, potrivit Ioanei Avădani, este că pentru presa şi publicul românesc persoanele sunt mai importante decât organizaţiile.

Cele mai citite

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...

Ovidiu Hațegan își pune cenușă în cap după gafa comisă în meciul Dinamo – Poli Iași: „Am greșit, n-am realizat gravitatea impactului”

Arbitrul Ovidiu Hațegan a explicat decizia luată în minutul 29 al partidei Dinamo 1948 – Politehnica Iaşi, disputată duminică, 14 aprilie, pe stadionul din...

Rotiri gratuite la cazino. Chiar sunt gratuite? Cum le activezi și ce câștiguri poți obține

Rotirile gratuite fac parte din campaniile promoționale pe care operatorii de cazino online din țara noastră le desfășoară constant. Ele oferă utilizatorilor posibilitatea să...
Ultima oră
Pe aceeași temă