Actualitate
 
Presa germană: Traian Băsescu, pe urmele lui Putin
24 Iunie 2010
Presedintele Traian Băsescu
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
5415 VIZUALIZARI | COMENTARII  29
Regulile politice nu-l interesează pe preşedintele român Traian Băsescu care, deşi are doar un rol reprezentativ, deţine practic întreaga putere, fiind comparat de unii observatori cu Vladimir Putin, comentează în ediţia de joi cotidianul german Suedwest Presse, citat de Agerpres.


"Preşedintele cere prieteneşte parlamentului să facă bine să aprobe reforma justiţiei până la sfârşitul lui iunie. Astfel de ştiri sunt ceva cotidian în România" - scrie sursa citată, care adaugă că Băsescu nu se limitează la o solicitare prietenească, ci, dimpotrivă, prin anunţul său legat de reducerea cu 25% a salariilor şi cu 15% a pensiilor a atras toate săgeţile asupra sa. Depăşirea competenţelor îi convine atât lui Băsescu, cât şi adversarilor săi, "Popeye", aşa cum este numit fostul căpitan de vas, fiind cât se poate de potrivit ca întruchipare a duşmanului comun - mai adaugă sursa citată.


Situaţia este asemănătoare celei din Germania lui 1933, declară politologul Cristian Pârvulescu, de la Universitatea Bucureşti, cu menţiunea că autoritatea nu este propulsată de o mişcare agresivă, ci este mai degrabă insinuantă. Jocul de putere a început în toamnă. Deşi premierul şi miniştrii sunt aleşi de parlament, Băsescu a refuzat să îl numească pe candidatul majorităţii, Klaus Johannis. După realegerea sa la limită, la sfârşitul anului trecut, el l-a impus din nou pe candidatul său, Emil Boc. "Fostul primar al Clujului spune exact ceea ce spune preşedintele, dar cu o zi mai târziu. Între timp, tătucul Partidului Democrat Liberal al lui Boc îşi îngăduie chiar să critice munca de guvern a locotenentului său. În caz că vor exista remanieri ale cabinetului Boc, Băsescu va fi cel care le va anunţa", scrie Suedwest Presse.


Băsescu este expert în probele de putere. În timpul primului său mandat prezidenţial el a fost suspendat de Curtea Constituţională şi a revenit la Cotroceni prin referendum. Între timp, el are majoritatea şi la Curtea Constituţională. Toate partidele numesc susţinători loiali în funcţia de judecător. Curtea Constituţională nu are nici cea mai mică autoritate morală, spunea Alina Mungiu Pippidi, profesor la Hertie School of Governance din Bucureşti. Faptul că PDL nu deţine majoritatea nu-l mai pune în încurcătură pe Băsescu. Guvernul său este susţinut în afară de minoritatea maghiară, care merge totdeauna cu majoritatea, şi de unii "renegaţi" social-democraţi, printr-un nou partid. Politologul Pârvulescu vede în aceasta un truc tipic Putin. Preşedintele îşi împarte favorul mai multor partide loiale, câte unul pentru fiecare gust ideologic. Puţinii activişti civici şi politologi sunt de acord că se configurează deja tendinţa către un regim prezidenţial. Totul se îndreaptă către un sistem care nu este prevăzut în constituţie, opinează publicistul Stelian Tănase.


Populaţia este nemulţumită mai ales de corupţie, pe care Traian Băsescu vrea să o combată. Însă preşedintele a construit în jurul său o structură de putere care abia dacă este controlată. Omul de încredere al lui Băsescu, Elena Udrea, controlează ca ministru pentru dezvoltarea regională un sfert din fondurile venite de la Uniunea Europeană, de care profită ţara. În cazul în care ministerul ei va fuziona, aşa cum se intenţionează, cu Ministerul Transporturilor, ea va controla majoritatea fondurilor.


Unii critici presimt în spatele campaniei anticorupţie a lui Băsescu lupte de putere de natură partinică. Lupta lui Băsescu pentru putere nu s-a terminat. Criticii se aşteaptă ca el să elimine prin referendum Senatul şi să reducă numărul de deputaţi din camera inferioară a Parlamentului. Mesajul este, potrivit Renatei Weber: "Ce mai mai aveţi nevoie de partide şi Parlament dacă mă aveţi pe mine?"

 

VOTEAZA ARTICOLUL
4/5
19 voturi
TAGS:
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
29. ba baiatule.. 17:48 | 25 Iunie
imigrante80
 
Scris de romanul
Adevaratul sistem ticalosit este cel instaurat de betivanul Basescu, primul corupt al tarii, hot, borfas, intrigant si incapabil de fapte bune. Un nemernic de care tara trebuie sa scape cat maicurand . Doamne da !!
 
te duce mintea cat o statie de autobuz.. traian basescu este omul providential vital ca aerul pt romania! daca in locul lui era prostanacu faceau iar baietii ca in anii 90.nu ca ar mai avea mare lucru de impartit,doar pe noi contribuabilii sau prostimea,sau sclavii..deschide ba ochii! sa-i dea dumnezeu sanatate lui traian basescu sa ne conduca vreo 20-30de ani caci fara el..ca si duppa ce s-a dus ...
28. Ultima reusita a marelui dictator 12:13 | 25 Iunie
Basescu
De mare dictator ce e , Basescu n-a reusit sa treaca cu masurile de austeritate de Curtea Constitutionala . Oare exagerez daca as sustine ca Hitler , Stalin , Ceausescu si Pol-Pot s-ar tavali de ris vazind ce parodie de dictator evolueaza acum printre Carpati ? Ce mai spuneti sustinatori ai teoriei dictaturii nemiloase a lui Basescu ? Nu-i asa ca vi s-a cam luat piuitul ?
27. basescu presedinte 12:06 | 25 Iunie
costel
toti romanii voiau o mana forte sa conduca tara...uite ca a venit si iar nu le convine...oare ce o sa le convina lui parvulescu si ai lui? un PROSTANAC, care paote fi manipulat cum vrea voiculescu si vantu...
26. Am si eu o intrebare pentru tine 02:20 | 25 Iunie
pt despre dictatura
 
Scris de despre dictatura
Care dictatura ? A dizolvat Basescu parlamentul ? Nici nu poate sa-l dizolve , n-are atributiile astea in Constitutie . Insa parlamentul il poate suspenda pe el . Pai nu l-a si suspendat in 2007 si a stat un timp pe bara ? N-a fost presedinte o vreme Vacaroiu ? A dat Basescu vreun decret cu putere de lege ? Nici n-are voie , decit sa avanseze generali si sa numeasca ambasadori . O lege favorita avea si el , legea ...
 
Tu traiesti in Romania? Sau pe Luna? Sa dormi bine!
25. Ia mai terminati cu flecareala asta 23:18 | 24 Iunie
despre dictatura
Care dictatura ? A dizolvat Basescu parlamentul ? Nici nu poate sa-l dizolve , n-are atributiile astea in Constitutie . Insa parlamentul il poate suspenda pe el . Pai nu l-a si suspendat in 2007 si a stat un timp pe bara ? N-a fost presedinte o vreme Vacaroiu ? A dat Basescu vreun decret cu putere de lege ? Nici n-are voie , decit sa avanseze generali si sa numeasca ambasadori . O lege ...
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
107
Nonetheless, its not all it's possible to manage to acquire several twos of them. It is far better for those ...
Get rid of doubt inside the heads of customer leads simply by taking care of these minor fixes or even engage ...
Louboutin quite possibly remember your mind, laid to rest bout at the front so that you can help you feel ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI