Actualitate
 
Preşedintele Blocului Naţional Sindical: Este puţin probabil ca în 2012 să existe creşteri de salarii şi pensii
30 Ianuarie 2012
Președintele BNS, Dumitru Costin
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
244 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

O creştere a salariilor şi pensiilor, în 2012, este puţin probabilă, în condiţiile în care nu vor avea loc disponibilizări în sectorul bugetar, a declarat, astăzi, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), relatează Agerpres.

'La ora actuală se înregistrează o birocratizare excesivă a sectorului bugetar. Dacă se apela la reducerea numărului de posturi de conducere din sectorul bugetar, ar fi fost salvate până în acest moment aproximativ 24.000 locuri de muncă din sfera de execuţie. Ca atare, este puţin probabil ca în 2012 să asistăm la creşterea pensiilor şi a salariilor, în condiţiile în care nu se va întreprinde nicio măsură de disponibilizare a personalului', a mai spus Dumitru Costin.

Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat luni, înainte de şedinţa BPN al partidului, că premierul Emil Boc a fost mandatat de coaliţia de guvernare să negocieze cu delegaţia FMI o majorare de pensii şi salarii începând din luna aprilie.

VOTEAZA ARTICOLUL
1/5
1 vot
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
107
Nonetheless, its not all it's possible to manage to acquire several twos of them. It is far better for those ...
Get rid of doubt inside the heads of customer leads simply by taking care of these minor fixes or even engage ...
Louboutin quite possibly remember your mind, laid to rest bout at the front so that you can help you feel ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI