Actualitate
 
Prigoană vrea reducerea contribuţiei statului la salarizarea personalului clerical
22 August 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
2282 VIZUALIZARI | COMENTARII  12

Deputatul Silviu Prigoană a iniţiat un proiect de lege privind reducerea contribuţiei statului la salarizarea personalului clerical, considerând că în condiţile în care fondurile pentru sănătate şi educaţie sunt drastic reduse, statul trebuie să-şi revizuiască, temporar, priorităţile, scrie NewsIn.

"Am iniţiat acest proiect din perspectiva deputatului trimis în Parlamentul României de către contribuabili pentru a găsi soluţii, astfel încât resursele materiale ale statului, bani adunaţi din taxe şi impozite, să fie utilizate cât mai eficient", precizează Silviu Prigoană prin intermediul unui comunicat de presă.

Deputatul subliniază că nu consideră că salariile clericilor reprezintă o risipă şi că, de asemenea, nu este împotriva manifestării liberăţii de conştiinţă în ceea ce priveşte apartenenţa la orice cult religios recunoscut de lege, însă, "într-o perioadă în care domenii precum sănătatea sau învăţământul sunt grav afectate prin reduceri drastice de fonduri, priorităţile statului trebuie vremelnic revăzute".

În plus, arată Prigoană, cultele religioase sunt organizaţii puternice, care se sprijină pe proprietăţi considerabile şi contribuţii financiare ale membrilor.

"Opinez că este firesc ca în perioade de restrişte, cum este cea pe care tocmai o traversăm, entităţile religioase să sprijine statul, aşa cum statul le-a sprijinit atunci când acest lucru era posibil. De asemenea, precizez că nu sunt împotriva construirii de lăcaşuri de cult, atât timp cât acestea sunt construite cu fonduri ce nu sunt luate din cele care ar putea fi folosite pentru construcţia/renovarea şcolilor sau spitalelor. Asigurarea unor condiţii normale în şcolile şi spitalele româneşti sunt obiective cel puţin la fel de importante precum asigurarea posibilităţilor de practicare a religiei", explică Silviu Prigoană.

Totodată, deputatul consideră că restrângerea ajutorului dat de stat cultelor religioase este o măsură temporară, durata acesteia depinzând de revenirea economiei la un parcurs care să permită satisfacerea tuturor necesităţilor sociale.

VOTEAZA ARTICOLUL
4/5
17 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
12. Romani ar trebui sa invete adevarata istorie.... , 13:29 | 25 August
alexia
 
Scris de Ionel
Si ar vedea ca ei, stramosii nostri au fost f spirituali si credinta i-a ajutat sa razbata secolele.
O statistica facuta in USA a aratat ca cei mai fericiti sunt crestinii iar cei nefericiti erau ateii
Asa ca nefericitilor mai reflectati.
Prigoana este mason, el a declarat. iar masonii sunt impotriva biserici, ei inchinandu-se celuilalt stapan.
Si cum nu puteti sa slujiti la doi stapani e momentul sa alegeti
 
ICred ca pentru a sti mai multe despre adevarata istorie ar trebui sa citim lucruri scrise de oameni care se pricep, care au studiat documente, care au pareri care se bazeaza pe ceva. Simplele comentarii cu nivel de barfa nu ajuta cu nimic.De ex. accesand link-ul : http://www.cotidianul.ro/120590-BOR_in_sprijinul_crearii_omului_nou, veti putea citi opiniile istoricului Adrian Majuru.
PS. ...
11. Orice serviciu preotesc se plateste 20:54 | 23 August
costi
si nu vad de ce din banii mei sa platesc preotii. Credinta este un atribut al libertatii de constiinta si nu al obligativitatii de plata. Va rog REVENIREA IN LEGALITATE!
Cine vrea poate sa plateasca benevol pe oricine, fie si un preot, daca asa se cere si nu se poate altfel, dar nu obligatoriu, prin TAXE SI IMPOZITE LA STAT.
10. DE ACORD, domnule Prigoana ! 15:51 | 23 August
adriana pusch
La repezeala as putea banui ca vreun preot nu "absolvit" pe "pacatosul" care i s-a confensat de aceea ACUM Prigoana vrea sa le taie acestora SINGURUL VENIT LEGAL. Daca Prigoana este au ba pacatos, nu face obiectul comentariului RL, DAR SUNT ABSOLUT DE ACORD CU DOMNIA SA mai ales ca preasfintiile sale SI ACUM, la confensare, FAC POLITICA PRETINZAND CA ESTE UN PACAT SA-L ...
9. preoti 01:30 | 23 August
maria
cante ore de munca au intr-o saptamana preotii de trebuie sa le plateasca statul salariu
stiu ca minim 40 de ore trebuie sa ai ca sa obtiii o leafa ,ori eeei nu lucreaza mai mult de 5 ore pe saptamana.
nu am vazut preot fara masina si vila
daca sunt intru credinta sa demonstreze
8. Prea multi burtosi evazionisti 22:26 | 22 August
Era Feudala
Oficial, averea BOR reprezinta 3% din PIB-ul Romaniei.
Majoritatea preotilor de la orase si localitatile rurale dezvoltate aduna suficienti bani nedeclarati. Au propietati, afaceri din care traiesc foarte bine. Ierarhii sunt calugari. Intarea in calugarie cerea intrunirea a trei conditii printre care si acceptarea saraciei de bunavoie. Ori ei au salariu de ministru secretar de stat. Multe ...
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
107
Nonetheless, its not all it's possible to manage to acquire several twos of them. It is far better for those ...
Get rid of doubt inside the heads of customer leads simply by taking care of these minor fixes or even engage ...
Louboutin quite possibly remember your mind, laid to rest bout at the front so that you can help you feel ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe

banner_pc4.jpg

alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI