20.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSportPrimele declarații ale lui Mazăre după noaptea în arest

Primele declarații ale lui Mazăre după noaptea în arest

Primarul Constanței, Radu Mazăre, reținut pentru 24 de ore de procurori, a declarat la ieșirea din arestul poliției că presiunile pe care DNA le face în toată țara, dar în special în Constanța, sunt la ordine politice.

”Nu e ușor, nu îi doresc nimănui asta. Dacă ești luptător, reziști. Nea Rușanu a sforăit îngrozitor, dar în rest s-au comportat ireproșabil și polițiștii și colegii de cameră. Presiunile pe care DNA le face în toată țara și în special în Constanță sunt la ordine politice. Nu vreau răul nimanui. Când nu o să mai fie președintele Băsescu, nu o discut despre ce a făcut. Fiecare plătește în fața lui Dumnezeu. Vreau doar să scape țara de statul de procurori care blochează țara”, a spus Radu Mazăre.

Primarul Constanţei a arătat că, în opinia lui, "este inadmisibil" ca procurorul care a cerut arestarea lui să fie acelaşi cu cel care a făcut acelaşi demers în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, propunerile respective fiind respinse de instanţă. În acest context, el a spus că va propune, "la partid", ca procurorilor să le fie evaluată activitatea la final de an, inclusiv din punct de vedere al numărului propunerilor de arestare admise din totalul celor solicitate.

Citește și: „Republica Mazăre“ se năruie. Primarul Constanței, reținut de DNA

Edilul Constanţei a descris relaţia lui cu omul de afaceri Avraham Morgenstern drept una "de servici" şi a subliniat, contrar celor precizate de DNA, că în acest dosar nu a existat niciun denunţător şi că nu s-a dat nicio mită.

"Avraham a pierdut 300.000 de euro la acest contract (de construire a locuinţelor – n.r.). Trebuie să fii nebun să pierzi 300.000 de euro şi să mai dai şi şpagă", a afirmat Radu Mazăre, adăugând că este mândru că a construit, la preţuri mici, locuinţele sociale din cartierul "Henri Coandă".

Radu Mazăre a mai declarat că banii puşi în contul lui de Elan Schwartzenberg au reprezentat o datorie preluată de acesta de la "un grec" şi că în acest dosar nu a existat niciun denunţător şi nu s-a dat nicio mită.

"Elan este prietenul meu, e de notorietate lucrul ăsta. (…) Am împrumutat un grec, Elan a preluat creanţa asta şi mi-a pus banii în cont, fără să mă anunţe. (…) Fratele meu nu-l cunoaşte pe Elan, el doar a venit la inaugurarea locuinţelor sociale".

ICCJ a decis, miercuri seară, că primarul Constanţei şi omul de afaceri care i-ar fi dat mită 175.000 de euro pentru a-şi asigura câştigarea contractului pentru construirea locuinţelor sociale din campusul "Henri Coandă" vor fi cercetaţi în libertate, sub control judiciar. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) nu este definitivă, ea putând fi contestată la aceeaşi instanţă. De altfel, reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au precizat că vor contesta decizia.

Avraham Morgenstern, care a ieşit din arest cu aproximativ 50 de minute înaintea lui Mazăre, nu a vrut să facă nicio declaraţie. "Let me go! (lăsaţi-mă să plec – n.r.)", s-a rezumat el să le spună jurnaliştilor.

Citește și: Primarul Radu Mazăre va fi cercetat în libertate

Cele mai citite

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...

Peste 7.000 de kilograme de carne de miel cu prețul începând de la 34,99 lei/ kg vor fi livrate online de Freshful

Sărbătorile sunt un prilej perfect pentru a petrece timp în familie, iar preparatele tradiționale sunt la mare căutare. Rețetele de ciorbă de miel, tocăniță...
Ultima oră
Pe aceeași temă