Actualitate
 
PRM se rascoala impotriva lui Vadim
16 Mai 2008
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
19401 VIZUALIZARI | COMENTARII  19

Pe masura ce se apropie alegerile locale, apele devin tot mai tulburi in partidul lui Corneliu Vadim Tudor. Cei care au pornit miscarea de reformare a PRM estimeaza ca un congres extraordinar va fi convocat spre sfarsitul lunii iunie.

Grupul de initiativa pentru Reformarea Partidului Romania Mare (GIR-PRM) a aparut, potrivit liderului sau, fostul sef al filialei constantene a PRM Radu Comanici, pe fondul cresterii nemultumirilor peremistilor fata de actuala conducere si fata de modul in care se iau deciziile in cadrul formatiunii. Iar numarul adeptilor pare sa sporeasca de la o zi la alta, initiatorii miscarii de reformare estimand ca tensiunile vor ajunge la apogeu in PRM dupa alegerile locale. Principalul obiectiv al GIR-PRM, dintre cele trei aprobate de Conferinta judeteana de constituire, il constituie "schimbarea cursului politic al partidului intr-o directie care sa corespunda realitatilor actuale". "In 2008 avem un alt context politic. Romania a intrat in Uniunea Europeana, iar discursul politic trebuie sa se bazeze pe argumente. Partidul trebuie sa iasa din izolare", ne-a declarat Comanici.

 

Democratizarea PRM, in sensul ca deciziile sa nu mai fie luate de o singura persoana, precum si schimbarea actualei conduceri a formatiunii, reprezinta celelalte doua obiective ale GIR-PRM. Pentru promovarea acestora, cu aproximativ o saptamana inainte de alegerile locale, pe 24 mai, GIR-PRM va organiza o actiune de protest, in fata sediului central al partidului, la care se estimeaza participarea a peste 500 de membri si simpatizanti ai PRM. Potrivit lui Comanici, in afara filialelor constantene vor protesta si peremisti din judetele Vrancea, Arges si Dolj. "Discutiile continua si cu celelalte filiale, pentru ca nemultumirea este generala", a mai explicat liderul GIR-PRM. Potrivit acestuia, miscarea se bucura si de sustinerea mai multor parlamentari ai PRM, dar acestia se feresc deocamdata sa-si afiseze suportul. "In perspectiva alegerilor locale, unii oameni stau in expectativa, pentru ca sunt candidati – fie la primarii, fie la consilii locale sau judetene – si nu vor sa li se retraga sprijinul politic", a mai declarat Comanici, precizand ca se asteapta ca un congres extraordinar al PRM sa fie convocat "cel mai tarziu la sfarsitul lunii iunie", dupa ce se vor vedea "rezultatele dezastruoase" de la locale.


Presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a criticat preconizata actiune de protest a GIR-PRM si a declarat ca liderul grupului ar fi "un golan si un provocator la mintea caruia nu se pune" si care ar fi instigat de deputatul Daniela Buruiana, exclusa, de asemenea, din partid. Fostul parlamentar al PRM a negat vreo legatura cu GIR-PRM, dar a precizat ca este dispus sa ajute cu "sugestii si sfaturi", pentru ca actuala conducere a partidului este formata din "oameni batrani si anchilozati".

VOTEAZA ARTICOLUL
0/5
0 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
19. vadim 15:57 | 27 Mai
dany
fara el ,partidul este nul,asa ca autodesfintativa...
18. ROMANULUI -FESENIST una si aceeasi persoana ) 18:26 | 17 Mai
eu
Mai mosnege '' koko 55 ''tu-ti raspunzi singur la comentariile tale ??
17. koko 56.PRM este copilul nostru al fesenisti-pesed 09:31 | 17 Mai
FESENISTUL
Comanici nu are cum sa vanda prmeul ,pesedeului.Noi psde-prm, suntem una si aceiasi parte.
16. Putini sunt inauntru, (prea) multi afa 03:13 | 17 Mai
Vasile Romanas
CVT si sleahta lui, cu protagonisti dirijati de Mitzura (mai traieste?) ar dori sa faca legea lor in ara aceasta.
Rudotel&Co. nu mai are materie prima sau a pierdut reteta. Din nefericire ne umplu viata de scarba, de fapt singura stare de spirit curat nationala la ora actuala.
VC(T) probabil ca se gandeste cu groaza ca-i scade numarul de bolnavi(cititi ADEPTI) si cred ...
15. Noi am votat 87% cu feseneul si cu partidul 09:27 | 17 Mai
ROMANUL
nebunului national.Asta este gandirea noastra si "inteligenta" de romani!
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
22
Se grabesc pentru ca stiu ca dupa alegeri PNL-ul poate sa ia o teapa f. mare de la PSD. Cu UNPR-ul in ...
In loc sa adune maidanezii de pe strazi, voteaza legi promaidanezi politici...... Or sa ajunga ei, si la ...
cand nu ai in cap nici-o idee cum sa scoti tara asta la liman te ocupi cu ceea ce ti-ai dorit f mult sa ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe

banner_imopedia_300x250.gif

alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI