Actualitate
 
Proiectul privind combaterea violenţei în familie, adoptat de Parlament
28 Februarie 2012
Foto: Departamentul Foto Bucureşti
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
580 VIZUALIZARI | COMENTARII  1

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 166 voturi "pentru", trei voturi "împotrivă" şi două abţineri, proiectul privind combaterea violenţei în familie, care prevede că victima violenţei în familie poate cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de agresor, relatează Mediafax.

Proiectul prevede că violenţa în familie se poate manifesta prin violenţă verbală, psihologică, fizică, sexuală, socială sau spirituală.

Victima violenţei în familie are dreptul la respectarea personalităţii, demnităţii şi vieţii sale private, la protecţie specială, la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare, asistenţă medicală gratuită, socială, consiliere şi asistenţă juridică gratuită.

Potrivit proiectului, victima are dreptul să se adreseze instanţei să solicite ordin de protecţie cu caracter provizoriu, iar instanţa poate să interzică agresorului să rămână sau să se reîntoarcă în locuinţa comună, să-l oblige pe agresor să suporte unele costuri, cum ar fi cheltuieli medicale, de judecată, cele generate de adăpostirea victimei.

Victima poate să ceară ordin de restricţie care prevede evacuarea agresorului de la domiciliul comun, păstrarea distanţei de minim 200 de metri faţă de persoana vătămată, interzicerea oricărui contact telefonic, corespondenţe. Acest ordin de interdicţie nu poate depăşi 2 ani.

Proiectul de lege prevede şi sancţionarea cu amendă între 1.000 şi 5.000 de lei pentru refuzul primirii în adăpost sau refuzul de a acorda asistenţă medicală victimelor, amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru refuzul părăsirii adăpostului în momentul în care condiţiile care au determinat internarea au dispărut, amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în incinta adăpostului în care se află victima.

Deputatul PDL Raluca Turcan, unul dintre iniţiatorii proiectului, a declarat, după vot, că "în România anului 2012, violenţa domestică este pedepsită".

Camera Deputaţilor este for decizional la acest proiect.

VOTEAZA ARTICOLUL
4/5
7 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
1. am violente in familie si nu stiu ce s fac,ajutati 09:41 | 2 Martie
gut bianca
buna ziua,am multe violente in familie si nu stiu cum sa fac,pe mine taicameu ma tot bate si pe mama mea,sunt din suiug jud bihor,comuna abram.ajutatima va rog sa scap de violentele acestea.
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
107
Nonetheless, its not all it's possible to manage to acquire several twos of them. It is far better for those ...
Get rid of doubt inside the heads of customer leads simply by taking care of these minor fixes or even engage ...
Louboutin quite possibly remember your mind, laid to rest bout at the front so that you can help you feel ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe

banner_pc4.jpg

alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI