Actualitate
 
Schimb de replici intre democrat-liberalii Valeriu Stoica si Cristian Preda pe tema Parlamentului unicameral
12 Martie 2010
Europarlamentarul PDL Cristian Preda
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1127 VIZUALIZARI | COMENTARII  12
Democrat-liberalii Valeriu Stoica si Cristian Preda au avut, vineri, un schimb de replici in cadrul unei dezbateri publice pe tema Parlamentului unicameral, afirmatia lui Preda ca nu este de acord cu acest sistem facandu-l pe Stoica sa ii spuna ca ar trebui sa urmeze linia partidului sau, transmite Mediafax.

"Daca cetatenii impartasesc aceasta optiune (a Parlamentului unicameral - n.r.), iar aceasta optiune castiga presedintele si reusesti sa ai prim-ministru si guvern, atunci, daca vrei sa fii credibil, trebuie sa te tii de cuvant. Prin urmare, eu, ca om politic, pentru a ramane credibil, trebuie sa urmez pe de o parte optiunea partidului si pe de alta parte pe cea a cetatenilor", i-a spus Valeriu Stoica lui Cristian Preda.

Vicepresedintele PDL a continuat: "Eu pot avea alte opinii, asta este foarte bine, dar nu in actiunea politica. De exemplu, eu sunt monarhist, dar intrucat 90% dintre noi sunt republicani, datoria mea este sa apar republica romana, asa cum este ea. A, raman nostalgic, dar sunt legat constitutional de republica. Daca acum PDL spune ca nu mai vrea Parlament unicameral, atunci ne-am pierde credibilitatea".

Stoica s-a declarat deranjat si de afirmatia lui Cristian Preda ca cetatenii au votat la referendum fara a cunoaste foarte mult din acest sistem.

"Faptul ca cetatenii nu au fost bine informati la referendum nu pot accepta. Asta inseamna ca in democratie cetatenii sunt niste copii care nu inteleg bine lucrurile si au nevoie de un profesor care sa le explice lucrurile. Copii, necopii, ei au ales, aceasta este regula democratiei", a precizat el.

Cristian Preda a tinut sa declare la randul sau ca nu este de acord cu afirmatiile lui Valeriu Stoica.

"Eu, daca sunt republican, spun ca sunt republican. Exista o politica a convingerilor, nu o politica a curentelor generale. Cred, intr-o buna traditie liberala, de data aceasta, ca si majoritatile se pot insela, este marea lectie popperiana. Cred ca am fi fost obligati sa gandim in termenii pe care i-ati expus dumneavoastra daca referendumul ar fi fost obligatoriu, dar a avut doar o valoare consultativa si este datoria oricui sa incerce sa gandeasca mai subtil si sistemativ o problema in momentul in care constata ca modul in care a fost abordata risca sa ne duca la o stare mai proasta decat cea actuala", a spus Preda.
VOTEAZA ARTICOLUL
1/5
1 vot
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
12. nu zau/ 16:05 | 13 Martie
gyll
de ce sa fie putini si buni in parlament cand pot fi multi si ineficienti?
11. SERVILISM, IPOCRIZIE,... 13:17 | 13 Martie
NONY
Ce ne-a oferit regimul lui Traian Basescu si P.D.-L.? O societate construita pe frustrari si lipsuri, o societate a nonvalorilor sau mediocritatilor, o societate supravegheata din umbra(securistul tot securist ramane), o societate obedienta pana la servilism desuet, asta doreste Traian Basescu si P.D.-L. sa ofere romanilor. In fapt, Traian Basescu si P.D.-L., sunt bolnavi de comunism de unde si ...
10. DEMOCRATIE ROMANEASCA 13:15 | 13 Martie
HAIDUCUL
STOICA ESTE ORI PROST ORI TIMPIT. SI MAI ESTE SI JURIST. REFERENDUMURILE SUNT CONSULTATIVE. POPORUL NU VOTEAZA O LEGE. DE ALTFEL CONSTITUTIA SPUNE CLAR. MANDATUL IMPERATIV ESTE NUL. AUZI STOICA ?. N-U-L. TOCMAI DE ACEIA REFERENDUMUL PENTRU MODIFICAREA CONSTITUTIEI ARE LOC DUPA. REPET; DUPA VOTUL IN PARLAMENT. VOINTA POPORULUI A FOST ATUNCI CIND A TRIMIS ALESI IN PARLAMENT, MANDATINDU-I SA-I ...
9. Disputa 09:27 | 13 Martie
Justitiarul
Are dreptate V. Stoica.Poporul a votat si ,desi referendumul nu poate obliga pe politicienii nesimtiti sa puna in practica rezultatul,tot poporul va sti sa-i trimita in neant pe cei care nu-i respecta vointa.Democratia+vointa popotului!Sa indrazneasca numai sa aiba tot aceleasi locuri caldute in 2 camere unde nu fac aproape nimic dar iau bani si stau mai mult pe la televiziuni decat in parlament!
8. consultativ 08:02 | 13 Martie
Referendum
Sa admitem ca votantii s-au inselat dar Cr Preda pune sub semnul intrebarii judecata celor care au initiat referendumul? Cr Preda ar trebui sa dea dovada de maturitate si sa se intrebe cinstit, de ce s-a inscris in PD-L si de ce nu-l abordeaza pe Antonescu.
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
O importanta zona comerciala, bancara si industriala, Lyon este si un oras extrem de atractiv. Desi este faimos pe plan international multumita bucatariei traditionale ... Citeste articolul
Alte stiri
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
25
Daily Mail, ABC News şi multe alte publicaţii internaţionale, la care s-a adăugat şi presa naţională, au făcut public răspunsul dat de companie clientului care pretinde că a găsit un şoricel într-o doză de suc: "Nu poţi să găseşti un şoarece în Mountain Dew pentru că băutura îl dizolvă". Ronald Ball, originar din Illinois, povesteşte că s-a simţit rău şi a început să ...
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI