Actualitate
 
EVENIMENT. România antrenează agenţi pentru misiuni în Irak şi Afganistan
Şcoală NATO 
de spionaj la Oradea
18 Martie 2010
Oradea a fost aleasă drept gazdă a școlii nord-atlantice de spioni și pentru cazărmile dezafectate existente în zonă, dar și grație existenței unui aeroport internațional și a ...
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1435 VIZUALIZARI | COMENTARII  0
Spionii Alianţei Nord-Atlantice (NATO) vor pleca în misiunile din Irak şi Afganistan după ce vor fi instruiţi la Oradea, la Centrul de Excelenţă în spionaj şi contraspionaj în domeniul „Humint&CI" (Human Intelligence and Counter Intelligence), inaugurat ieri în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, a ministrului Apărării, Gabriel Oprea, şi a şefului Comandamentului Strategic Aliat pentru Transformare, amiralul Luciano Zappata.
„Purtăm negocieri cu armata Slovaciei și a SUA, pentru ca și acestea să devină sponsori ai Centrului."
Colonelul Eduard Simion
Directorul Centrului de Excelență NATO de la Oradea

Potrivit reprezentanţilor armatei, de serviciile şcolii de spioni din Oradea vor beneficia în următorii ani sute de militari din Ungaria, Slovenia, Grecia şi Turcia. Ideea înfiinţării centrului s-a născut ca urmare a rezultatelor bune obţinute de militarii români în unităţile de informaţii (,,intelligence") şi forţele speciale din Irak, Kosovo, Afganistan, aceştia dovedindu-se capabili să culeagă în mod direct informaţii din teren.

Practic, ofiţerii care au participat la misiuni în Irak şi în Afganistan spun că românii au avut adesea rezultate mai bune decât aliaţii occidentali, un motiv fiind şi acela că nu sunt percepuţi în mod direct ca invadatori. „În Irak, oamenii îi cunosc pe români încă de pe vremea lui Saddam Hussein. Pe atunci, românii mergeau acolo şi construiau fabrici de tractoare ori instalaţii pentru irigaţii sau baraje. De aceea, imaginea românilor este pozitivă, iar irakienii acceptă mult mai uşor să stea de vorbă cu români. Poate este şi o chestiune de mentalitate, pentru că modul nostru de a gândi este mai apropiat de al lor decât mentalitatea occidentalilor", explică unul dintre ofiţerii români care au servit în cele două ţări, în cadrul detaşamentului din Bistriţa. În ceea ce priveşte unităţile româneşti din Afganistan, acestea ar fi apreciate, deoarece au în componenţă şi militari de religie musulmană, proveniţi din Dobrogea. „Chiar dacă au fost puţini, acest lucru a câştigat încrederea afganilor. Nu mai eram percepuţi drept «cruciaţi», ci ca oameni care vin dintr-o ţară unde există respect faţă de Islam", ne-a declarat aceeaşi sursă, care a preferat să‑şi păstreze anonimatul.

Oradea a fost aleasă drept gazdă a şcolii nord-atlantice de spioni şi pentru cazărmile dezafectate existente în zonă, dar şi graţie existenţei unui aeroport internaţional şi a apropierii de frontiera cu Ungaria. Directorul Centrului de Excelenţă NATO de la Oradea, colonelul Eduard Simion, susţine că noul Centru de la Oradea a apărut ca urmare a faptului că ţările aliate NATO au constatat că nu ştiau să utilizeze informaţiile adunate de la surse umane în teatrele de operaţiuni. Potrivit colonelului, unitatea va fi deservită de 80 de militari, dintre care 16 provin din armatele aliate. „Purtăm negocieri cu armata Slovaciei şi a SUA, pentru ca şi acestea să devină sponsori ai Centrului", a mai declarat Simion.

 


 


VOTEAZA ARTICOLUL
1/5
1 vot
TAGS:
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
116
Dar pe primul ministru cum il putem schimba>cand incalca legile? Cred ca aceasta schimbare de prim ...
Pentru imbecilul ana113 : ai fost indobitocit de minciunile, calomniile si intoxicarile banditilor din usl si ...
Eu cred ca ne trebuie urgent o astfel de Lege...Chiar domnul Basescu a promovat-o spunand ca e o Lege dreapta ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe

banner_imopedia_300x250.gif

alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI