UPDATE Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că i-a spus premierului Victor Ponta că miniştrii liberali nu vor semna o OUG privind conducerea interimară a TVR. Crin Antonescu, a comentat boicotul PSD la votul din plenul reunit pentru Rareş Bogdan, spunând că Victor Ponta „a pierdut controlul”, dar că el speră că e o situaţie temporară şi a precizât că l-a „îmbărbătat” pe liderul PSD din acest punct de vedere.
UPDATE Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă care va permite, doar ca soluţie de urgenţă, birourilor reunite ale Parlamentului să aprobe conducerea TVR, dar numai dacă, vineri, nu va fi asigurat cvorum în plenul Parlamentului, a anunţat liderul PSD, premierul Victor Ponta.
UPDATE Şedinţa de guvern a început.
UPDATE Victor Ponta pare să fi făcut un pas înapoi, acceptând ca directorul TVR să fie ales de plen, într-o şedinţă care va avea loc vineri.
UPDATE Premierul Victor Ponta a revenit la Guvern, unde miniştrii încă îl aşteaptă pentru şedinţa săptămânală, după ce a discutat, la Cotroceni, cu preşedintele Traian Băsescu.
El a venit împreună cu vicepremierul Daniel Chiţoiu.
UPDATE Preşedintele Traian Băsescu va face declaraţii la ora 17.15
UPDATE Premierul Victor Ponta se află la Cotroceni, unde are o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu. Premierul a plecat în aceeaşi maşină cu ministrul Finanţelor, liberalul Daniel Chiţoiu.
UPDATE Premierul Victor Ponta a plecat de la sediul PNL.
UPDATE: Premierul Victor Ponta a sosit la sediul PNL, unde liderii liberali îl aşteptă la o discuţie în legătură cu situaţia TVR şi iniţiativa de comasare a Muzeului Ţăranului Român cu Muzeul Satului, transmite Mediafax. Pentru a se întâlni cu liderul PNL Crin Antonescu, Victor Ponta a abandona şedinţa de guvern. Aceasta urma să înceapă la ora 13.00, dar timp de două ore, Ponta a negociat cu miniştrii liberali.
Citeşte şi: UPDATE. Întâlnirea de urgenţă la sediul USL, între Antonescu şi Voiculescu, s-a încheiat
La sediul PNL, au sosit şi Gabriel Oprea şi Mircea Duşa.
Miniştrii liberali, pregătiţi de demisie
Ponta a plecat de la Palatul Victoria la PNL. El a avut, la sediul Guvernului, o discuţie cu mai mulţi miniştri PSD şi PNL, precum şi cu liderul PC, Daniel Constantin, mai mult de două ore. Ponta şi liderii PNL nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire la aprobarea ordnanţei de urgenţă. Premierul are posibilitatea de a aproba ordonanţa prin decizia sa, chiar şi fără acordul miniştrilor, pentru că în caz de controverse nu se supune la vot, decizia este a primului-ministru. Însă, miniştrii liberali erau pregătiţi să îşi dea demisiile dacă Victor Ponta aproba ordonanţa, iar Victor Ponta a renunţat.
Premierul Victor Ponta şi-a anunţat intenţia de a aproba o ordonanţă de urgenţă privind alegerea directorului interimar al TVR de către Birourile Permanente ale Parlamentului. Potrivit legii, directorul interimar al TVR este ales de către plenul reunit. Pentru PSD, aprobarea ordonanţei de urgenţă ar facilita promovarea propriului candidat, în persoana lui Valentin Nicolau. Şi aceasta pentru că în Birourile Permanente sunt 26 de parlamentari, şi cu aceştia PSD, poate negocia mai uşor decât cu 580 de aleşi. PSD are deja negocieri cu PC, UDMR sau PPDD dar acestea sunt mai uşor de pus în practică la nivelul Birourilor Permanente, comparativ cu plenul.
Ponta a avansat acest proiect de ordonanţă după ce propunerea PNL pentru postul de director interimar al TVR, Rareş Bogdan, nu a fost votată de Parlament, pe fondul boicotului parlamentarilor PSD. Liderul PNL, Crin Antonescu s-a opus ordonanţei de urgenţă şi, înainte de şedinţa de Guvern, le-a dat mandat miniştrilor liberali să se pronunţe împotrivă.
Citeşte şi: PC se hotărăşte în ianuarie dacă merge cu PSD la europarlamentare
Anterior, Crin Antonescu s-a întâlnit cu Dan Voiculescu, la sediul USL. Surse citate de B1 susţin că Dan Voiculescu a încercat să medieze conflictul dintre Crin Antonescu şi Victor Ponta.
PNL şi PC şi-au rupt alianţa luna trecută, după ce Crin Antonescu a spus despre Daniel Constantin că este „subordonatul lui Ponta”.
–
Liderii PNL s-au reunit la această oră la sediul PNL, unde îl aşteaptă pe premierul Victor Ponta pentru a discuta în legătură cu situaţia TVR şi a iniţiativei de comasare a Muzeului Ţăranului Român cu Muzeul Satului, transmite Mediafax, care citează surse din PNL.
Citeşte şi: Proiect controversat de comasare a Muzeului Satu cu Muzeul Ţăranului Român
Liderii PNL insistă pentru continuarea procedurii parlamentare în cazul numirii conducerii interimare a TVR, dar şi pentru renunţarea la iniţiativa de comasare a Muzeului Ţăranului Român cu Muzeul Satului.
Citeşte şi: Zgonea: Social-democraţii, supăraţi de la Legea minelor
La sediul PNL se află participă preşedintele liberal, Crin Antonescu, alături de o parte din vicepreşedinţii partidului şi liderii grupurilor parlamentare.
Conform surselor citate, premierul Victor Ponta le-a transmis liberalilor că vine la discuţii.
Anterior, preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, au avut o întâlnire la sediul USL.
Citeşte şi: Ponta vrea conducere interimară la TVR prin OUG
La ora transmiterii acestei ştiri, liderul PSD, premierul Victor Ponta discută, în cabinetul său, cu mai mulţi miniştri PSD şi PNL, precum şi cu liderul PC, Daniel Constantin, în contextul intenţiei sale de a adopta o ordonanţă de urgenţă pentru şefia TVR, începerea şedinţei de guvern fiind astfel întârziată cu aproape două ore.
Mai mulţi miniştri se află în biroul premierului Victor Ponta, de la Palatul Victoria, să discute despre Ordonanţa de Urgenţă privind TVR, conform B1.
Se pare că PNL şi PSD nu reuşesc să ajungă la un acord privind această OUG.