Actualitate
 
Senatorii s-au contrat timp de aproape două ore pe subiectul independenţilor
17 Martie 2010
Nou blocaj legislativ in Senat
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
396 VIZUALIZARI | COMENTARII  0
Senatorii puterii şi cei ai opoziţiei au petrecut miercuri cea mai mare parte a timpului alocat plenului în discutarea situaţiei senatorilor independenţi şi a admisibilităţii cererii lui Şerban Mihăilescu de a fi membru în Comisia de Regulament.

Cererea introducerii pe ordinea de zi a plenului Senatului de miercuri a solicitării lui Şerban Mihăilescu de a fi membru în Comisia de Regulament a stârnit dispute aprinse, ceea ce a dus la un nou blocaj legislativ, scrie NewsIn. Liderul senatorilor PNL Puiu Haşotti a cerut să se înceapă procesul legislativ, aşa cum a anunţat că doreşte PDL, prin vocea lui Traian Igaş, iar chestiunea locului independenţilor în comisii să fie discutată la nivelul liderilor de grup parlamentar. "Prezenţa lor e imorală (în Comisia de Regulament - n.)", a susţinut liberalul.

De partea cealaltă, viceliderul grupului mixt din Senat, Sorin Chivu, a precizat că solicitarea lui Şerban Mihăilescu a fost trimisă şi Biroului Permanent al Senatului, deci cererea trebuie discutată şi în plen.

Vicepreşedintele Senatului, Anca Boagiu (PDL) a susţinut că cei din opoziţie nu-şi respectă înţelegerile stabilite la consultări. "Stăm, negociem, şi apoi ceea ce cu toţii am negociat pică", a spus ea. "Ne-am declarat disponibilitatea de a legifera, de a vă da timp de a consulta CCR, acum ne-am întors la discuţii care vizează citirea regulamentelor (...) Noi am făcut pasul gigantic, v-am dat time out, dar dacă doriţi, putem să folosim această majoritate pe care o avem în orice alte scopuri", a susţinut Boagiu.

Preşedintele Senatului Mircea Geoană a precizat că s-a revenit la momentul zero din urmă cu câteva săptămâni, susţinând că soluţia pentru rezolvarea problemei independenţilor nu poate fi decât una negociată. Geoană a considerat că reprezentanţii PDL se prefac şi susţin că doresc să rezolve situaţia, dar de fapt reîntorc dezbaterile la subiectul care a generat tema revocării sale.

După dezbateri de mai bine de o oră, liderul grupului PSD, Ion Toma, a intervenit spunând că înţelegerea liderilor, în cadrul consultărilor, a fost că se va supune la vot ordinea de zi stabilită în Biroul Permanent.

Ulterior, senatori PSD au intervenit de la tribună pentru a solicita preşedintelui Mircea Geoană să supună votului ordinea de zi legislativă, fără includerea altor propuneri. "Colegii noştri dinamitează programul Senatului României, azi e o diferenţă faţă de ieri, au schimbat artificierii, sunt alţii care dau foc Senatului", a comentat senatorul PSD Petru Daea.

"Cred că am greşit sala. De azi de dimineaţă nu ne aflăm în Parlamentul României", a replicat senatorul PDL Dumitru Oprea. "Într-adevăr, e o întrebare justificată a colegului ce caută în Senat. Ne aflăm la comicii vestiţi ai ecranului, ai Senatului", i-a răspuns Haşotti. Liderul grupului PNL a ţinut să-l asigure pe Mircea Geoană că nu a încălcat "deloc" Regulamentul Senatului şi singura acuzaţie care-i poate fi adusă este că poate uneori a fost "extrem de tolerant" cu încercările de încălcare a Regulamentului.

VOTEAZA ARTICOLUL
1/5
1 vot
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
122
Demiterea Presedintelui este o sancțiuni gravă si de aceea trebuie votată de majoritatea celor care au drept ...
In toata Europa se vorbeste despre ce masuri trebuiesc luate contra Crizei, despre Pactul de Stabilitate, si ...
demiterea presedintelui prin votul majoritatii care se prezinta la vot e corecta , varianta actuala in fapt ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI